Plangere contraventionala

Formularea unei aparari, bazata pe o stare de fapt diferita de cea retinuta de agentul constatator, nu poate conduce automat la obligarea intimatului de a dovedi  comiterea faptei de catre petent. ( Sentinta Civila  nr.  3414/2013)

Prin plangerea inregistrata la aceasta instanta petenta RDR a solicitat in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie a Judetului Arad, ca prin hotararea ce se  va pronunta in cauza sa se dispuna, anularea a procesului verbal de contraventie si a masurii complementare de suspendare a permisului de conducere.
In motivarea plangerii petenta a aratat ca prin procesul verbal de contraventie contestat a fost sanctionat pentru neacordarea prioritatii unui pieton angajat in traversarea strazii pe trecerea de pietoni, nepurtarea centurii de siguranta si pentru lipsa din dotarea autoturismului a triunghiului reflectorizant.
Petenta contesta starea de fapt retinuta in procesul verbal de contraventie aratand ca aceasta nu corespunde realitatii, in sensul ca nu era nici un pieton angajat in traversare, purta centura de siguranta si avea triunghiul reflectorizant in portbagajului autoturismului.
            Plangerea nu a fost intemeiata in drept, iar in probatiune, petenta a depus la dosar, in copii certificate cu originalele: procesul verbal de contraventie, carte de identitate  si dovada de retinere a permisului de conducere.
Intimatul formuleaza intampinare prin care solicita respingerea plangerii ca netemeinica, apreciind ca petenta a savarsit contraventiile cu vinovatie, aratand ca procesul-verbal a fost intocmit cu respectarea prevederilor legale, ca faptele descrise in cuprinsul acestuia corespund realitatii, iar cuantumul amenzii stabilite se incadreaza in limitele prevazute de lege. Prin urmare, solicita mentinerea actului de sanctionare in totalitate.
In probatiune, intimatul a depus la dosar referatul de verificare a plangerii, plansa cu patru foto, adresa IGPR nr. 2953601/27.09.2012, buletin de verificare a plangerii.
Petenta a depus la dosar inscris intitulat "intampinare" prin care a aratat ca din plansele foto depuse la dosar de catre intimat se constata ca circulatia autovehiculelor se desfasura pe doua sensuri de mers, fara sa fie angajati pietoni in traversare, precizand, totodata ca, si de ar fi fost angajati pietoni in traversarea strazii, acestia trebuiau sa se afle pe sensul ei de mers pentru a fi obligata a le acorda prioritate, invocand in acest sens dispozitiile art. 135 lit. h din HG. 1391/2006.
De asemenea, petenta a invocat expirarea valabilitatii verificarii aparatului radar, ultima verificare fiind efectuata la data de 02.02.2012.
Analizand probele administrate in cauza, prin prisma prevederilor legale si a sustinerilor partilor, instanta retine in fapt urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie seria CP nr. 2908905 intocmit de IPJ Arad, la data de 19.02.2013, s-a retinut ca la aceeasi data, in jurul orelor 11:53, petenta a condus autoturismul marca ..... cu numarul de inmatriculare .... dinspre Piata Spitalului spre str. Andrei Saguna si nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare pe la trecerea de pietoni semnalizata prin indicator si marcaje rutiere, nu a purtat centura de siguranta in timpul mersului si nu avea in dotarea autoturismului trusa medicala, stingator si doua triunghiuri reflectorizante.
S-a retinut ca faptele petentei constituie contraventiile prevazute de art. 36 alin.1 din OUG nr. 195/2002, sanctionata de art. 99 alin. 2 din acelasi act normativ, art. 8 din OUG 195/2002 sanctionata de art. 101 alin. 1 pct. 13 din OUG. 195/2002, respectiv cea prevazuta de art. 135 lit. h din HG 1391/2006 din OUG nr. 195/2002, sanctionata de art. alin. 3 lit. b din OUG. 195/2002.
S-a aplicat acesteia amenda contraventionala in cuantum de 600 lei - cate 300 lei pentru prima si cea de-a treia contraventie si avertisment pentru cea de-a doua contraventie si s-a luat masura complementara a suspendarii permisului de conducere pentru 30 de zile.
Petenta a semnat procesul verbal de contraventie, la rubrica obiectiuni ale contravenientului, consemnandu-se dezacordul sau cu privire la cele consemnate in legatura cu filmarea.
Potrivit art. 135 lit h din HG nr. 1391/2006, conducatorul auto este obligat sa acorde prioritate "pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului."
Potrivit art. 6 pct.6 din OUG nr. 195/2002,  prioritate de trecere inseamna dreptul unui participant la trafic de a trece inaintea celorlalti participanti la trafic cu care se intersecteaza, in conformitate cu prevederile legale privind circulatia pe drumurile publice.
Pietonii au prioritate de trecere fata de conducatorii de vehicule atunci cand sunt angajati in traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzator.
In situatia de fata, din imaginile prezentate de intimata rezulta clar ca pietonii erau angajat in traversarea strazii printr-un loc marcat si semnalizat  special pentru trecerea pietonilor, pe sensul de mers al autovehiculului condus de petenta, aflandu-se pe carosabil, indreptandu-se inspre axul drumului, in timp ce autovehiculul circula in directia ce intersecta marcajul amintit, taindu-le calea. Asadar, directiile de mers ale acestora - pietoni si autoturism, s-au intersectat, situatie in care, prioritate de trecere are pietonul angajat in traversarea strazii.
Prioritatea de trecere in asemenea situatii este clar reglementata de legiuitor si nu poate fi interpretata de la caz la caz.
Instanta apreciaza ca nu  exista nici un motiv care sa excluda obligatia conducatorului auto de a acorda prioritate de trecere pietonului angajat in trecerea strazii prin loc special marcat si semnalizat, iar prin nerespectarea acestei obligatii, se face vinovat de contraventia retinuta in sarcina sa.
In ceea ce priveste celelalte doua contraventii, desi contesta savarsirea acestora petenta nu face dovada faptului pozitiv contrar celor retinute, anume ca purta centura de siguranta in timpul mersului si ca avea in dotarea autovehiculului trusa medicala, stingator si doua triunghiuri reflectorizante.
Potrivit art. 109 alin. 1 din  OUG nr. 192/2003, "constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier", iar alin. 2 al aceluiasi articol prescrie posibilitatea constatarii contraventiei si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, conditionat de consemnarea acestui fapt in procesul-verbal de constatare a contraventiei.
De aici rezulta puterea doveditoare a procesului verbal de contraventie care se bucura de prezumtia de adevar, in conditiile in care fapta a fost constatata direct de agentul constatator.
Prezumtia de legalitate de care se bucura in sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contraventiilor, nu este contrara dispozitiilor art.6 paragraful 2 din Conventia europeana a drepturilor omului, instanta urmand a analiza de la caz la caz, daca aceasta prezumtie aduce sau nu atingere principiului proportionalitatii intre scopul urmarit si mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce priveste dreptul la aparare al petentului.
Este adevarat ca petenta se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar intimatul nu a adus dovezi in sustinerea starii de fapt descrisa in procesul verbal contestat, insa fapta a fost constatata direct de agentul de politie, iar petenta nu a sustinut ferm cu ocazia intocmirii procesului verbal faptul ca purta centura de siguranta si avea in autovehicul bunurile prevazute de art. 8  din OUG nr. 195/2002, desi a avut posibilitatea de a formula obiectiuni si cu privire la aceste contraventii, rezumandu-se doar la a-si declara dezacordul, in mod generic .
Principiul in dubio pro reo nu trebuie inteles in sensul ca exista dubiu ori de cate ori se contesta starea de fapt retinuta in procesul verbal de contraventie, in caz contrar, s-ar inlatura definitiv si discretionar prezumtia de legalitate a acestuia.
Formularea unei aparari, bazata pe o stare de fapt diferita de cea retinuta de agentul constatator, nu poate conduce automat la obligarea intimatului de a dovedi  comiterea faptei de catre petent, dimpotriva, petentului ii revine sarcina probei faptului contrar afirmat.
In cauza Ioan Pop c. Romaniei, din 28.06.2011, Curtea EDO  a analizat modalitatea concreta in care instantele nationale au respectat garantiile prevazute de art. 6 din Conventie, aplecandu-se indeosebi asupra echilibrului ce trebuie sa existe intre prezumtia de nevinovatie specifica materiei si prezumtia de legalitate si validitate a procesului-verbal de contraventie, existenta in dreptul national.
Astfel, Curtea a apreciat ca invocarea de catre instante a acestei din urma prezumtii, cu consecinta obligarii reclamantului la rasturnarea sa, nu putea avea un caracter neasteptat pentru acesta, avand in vedere dispozitiile nationale incidente in materia contraventionala (Anghel, par. 58 si 59). Mai mult, s-a reiterat si faptul ca prezumtiile de fapt si de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Conventia neinterzicandu-le in principiu. Ceea ce Conventia impune insa, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Conventie, este tocmai ca o anumita proportie intre acestea si prezumtia de nevinovatie instituita in favoarea acuzatului, sa fie respectata, fiind necesar a se tine cont in analiza proportionalitatii, pe de o parte, de miza concreta a procesului pentru individ si, pe de alta parte, de dreptul sau la aparare (a se vedea, Salabiaku c. Frantei, 7 octombrie 1988, par. 28; Anghel, par. 60).
Ceea ce apare ca fiind esential din punctul de vedere al instantei europene este faptul ca instantele nationale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-si expune cauza in conditii de egalitate cu partea adversa, cazand exclusiv in sarcina partii responsabilitatea modalitatii efective in care a inteles sa uzeze de drepturile sale procedurale. Prin urmare, Curtea a constat ca singurele probe pe baza carora instantele nationale puteau pronunta o hotarare erau cele depuse de agentul constatator, reclamantului dandu-i-se pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-si dovedi afirmatiile.
In materia contraventiilor prevazute si sanctionate de legislatia rutiera, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o serie de reclamanti cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contraventie, constatand ca instantele nationale au respectat toate garantiile prevazute de art. 6 din Conventie in materie penala.
Astfel, prin hotararea din 13 martie 2012 pronuntata in cauza Haiducu si altii c. Romaniei, Curtea a reamintit ca, in materia circulatiei rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Conventie nu se opun aplicarii unui mecanism care ar instaura o prezumtie relativa de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumtie fara de care ar fi practic imposibil sa sanctionezi incalcarile legislatiei in materie de circulatie rutiera, intrand in competenta politiei.
Asadar, cum nu s-a dovedit contrariul celor retinute de agentul constatator, prezumtia de legalitate si adevar a procesului verbal nefiind infranta, instanta urmeaza a retine ca fiind conforma realitatii starea de fapt retinuta in cuprinsul acestuia si in ceea ce priveste celelalte doua contraventii, prevazute si sanctionate de art. 99 alin. 2 si, respectiv art. 100 alin. 1 pct. 13 din OUG nr. 195/2002.
Referitor la sanctiunile aplicate, instanta constata ca acestea au fost corect individiualizate de agentul constatator, amenda fiind indreptata inspre minimul prevazut de lege, iar sanctiunea complementara fiind de drept aplicabila la constatarea faptei. Inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertismentul nu se justifica, atata timp cat petenta nu a lasat sa se inteleaga ca a constientizat pericolul social al faptei sale si nu s-a angajat ca pe viitor sa respecte normele de circulatie rutiera.
Asa fiind, retinand legalitatea si temeinicia  procesului verbal atacat, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanta respinge plangerea ca nefondata.
 ...