Anulare decizie

     Asupra recursului civil de fata, constata ca prin cererea inregistrata la   Curtea de Apel Bucuresti-Sectia A VIII-A  Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 1571/2005, reclamanta SC ADIKAS 2000 SRL a solicitat in contradictoriu cu paratii AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA-DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI anularea deciziei nr.100 /31.03.2005 emisa de aceasta si a actului constatator nr.82/26.01.2005 emis de  AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR pentru Biroul Vamal   Antrepozie Bucuresti.
        Prin sentinta civila nr.1106/08.06.2005 a Curtii de Apel Bucuresti-Sectia A VIII-A  Contencios Administrativ si Fiscal pronuntata in dosarul nr. 1571/2005 a fost admisa exceptia de necompetenta materiala si declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti-Sectia   Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal unde a fost inregistrata sub nr.5119/CA/2005 (35007/3/2005).
      Prin sentinta civila nr.5259/14.12.2005 a Tribunalul Bucuresti- Sectia   Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal pronuntata in dosarul nr. 5119/CA/2005 (35007/3/2005) a fost respinsa actiunea ca neintemeiata.
     Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut in  esenta ca   in mod legal si temeinic s-a procedat la incheierea actului constatator,  avand in vedere rezultatul verificarilor efectuate de autoritatile vamale, in temeiul art.61 alin.1 si 2 din Codul vamal, cu privire la  marfurile importate de reclamant, verificari in urma carora s-a constatat ca exportatorul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferentiala a anvelopelor uzate
      Autoritatea vamala olandeza nu a putut stabili caracterul de origine al  marfurilor pe baza verificarii documentelor astfel incat in mod corect nu a fost acordat de catre organele vamale regimul tarifar preferential pentru acestea, reclamantul nedovedind o situatie de fapt contrara celei retinute de organul de control, actele invocate, respectiv DVI nr.16755/02.08.2002 si factura nr.2002-0156/30.07.2002 nefacand dovada ca reclamanta beneficiaza de regim vamal preferential.
     Instanta a mai retinut ca referitor la  nerespectarea art.61 alin.1 si 2 din Legea nr.141/1997, reclamanta nu a facut dovada vreunui prejudiciu suferit ca urmare a neefectuarii controlului la sediul societatii, normele legale invocate neprevazand obligativitatea organelor de control la sediul societatii, fiind obligatia acesteia din urma sa puna la dispozitia organelor de control actele si documentele solicitate de  acestea pentru efectuarea controlului.
     De asemenea, instanta a mai retinut ca actul constatator contine toate elementele obligatorii ale actului administrativ-fiscal stabilite de Codul de procedura fiscala, temeiurile de drept care au stat la baza emiterii acestui act nu sunt de natura sa atraga nulitatea absoluta a actului administrativ iar pentru constatarea nulitatii relative reclamantul trebuia sa faca dovada prejudiciului suferit fapt ce nu a fost indeplinit de acesta. De asemena, lipsa mentiunii cu privire la posibilitatea de a fi contestat nu a adus atingere vreunui drept al reclamantei intrucat acesta a facut contestatie impotriva actului constatator.
     Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta  criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru urmatoarele motive:
     1.  Organele de control nu au efectuat controlul la societatea recurenta, iar in eventualitatea efectuarii unui control vamal ulterior, autoritatile vamale trebuiau sa urmeze procedura stabilita prin Decizia nr.633/2001 a Ministerului Finantelor Publice. Aceasta masura ulterioara a fost luata datorita verificarilor ulterioare a dovezilor de origine ce s-au efectuat prin sondaj.
     2. Masura de retragere a preferintelor tarifare acordate societatii a fost luata pe baza unei adrese DRVI Bucursti potrivit careia Administratia vamala olandeza a transmis prin intemediul ANV ca exportatorul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea tarifara preferentiala a anvelopelor uzate acoperite de acestea. Recurenta apreciaza ca masura a fost luata abuziv de catre autoritatile vamale romane care au intocmit actul constatator fara a exista o certitudine in faptul ca documentele acestea exista sau nu.
     3. In ceea ce priveste respingerea ca neintemeiata a contestatiei recurenta sustine ca solutia este netemeinica si nelegala in conditiile in care a invocat nulitatea absoluta a actului constatator, intrucat nu cuprinde, conform art.42 alin.2 din OUG nr.92/2003, temeiurile de drept care au stat la baza emiterii acestui act, nu este prevazuta nici posibilitatea de a fi contestat acest act, termenul de depunere a contestatiei si organul de solutionare competent, societatea fiind lezata in dreptul sau de a ataca, de a formula contestatie impotriva unui act nelegal, drept recunoscut de lege.
     Astfel, desi legea nu mentioneaza sanctiunea nerespectarii dispozitiilor art.140 din OUG nr.92/2003, iar Codul de procedura civila arata ca actele indeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit parti o vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea lor, instanta de fond a respins actiunea ca neintemeiata, intrucat omisiunile respective nu sunt de natura a produce vreo vatamare a drepturilor recunoscute de lege. Este evident si fara echivoc faptul ca vatamarea pe care societatea o suporta in cele din urma este insusi prejudiciul pecuniar rezultat din recalcularile drepturilor vamale de import conform adresei DRVI Bucuresti nr.1314/13.01.2005 si inregistrata la Vama Antrepozite cu nr.Jurnal 716/13.01.2005.
     Analizand actele si lucrarile dosarului, sentinta recurata, atat prin prisma motivelor de recurs invocate cat si in limitele prevazute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciaza recursul ca fiind nefondat pentru urmatoarele considerente:
     1. In mod corect instanta de fond  a retinut ca reclamanta nu a facut dovada vreunui prejudiciu suferit ca urmare a neefectuarii controlului la sediul societatii, normele legale invocate neprevazand obligativitatea organelor de control la sediul societatii, ci obligatia acesteia din urma de a pune la dispozitia organelor de control actele si documentele solicitate de  acestea pentru efectuarea controlului.
     Actul constatator a fost emis ca urmare a controlului vamal ulterior efectuat de autoritatea vamala in temeiul art.61 alin.1 si 2 din Legea nr.141/1997, iar din cuprinsul acestor regelementari nu rezulta ca acest control se va derula obligatoriu la sediul unitatii imporatoare, singura conditie fiind aceea ca verificarea sa aiba in vedere toate actele referitoare la marfurile respective.
     Prin urmare, acest aspect nu poate duce la nulitatea actului constatator.
     2. De asemenea, controlul ulterior a avut loc tocmai ca urmare a adresei administratiei vamale olandeze din care rezulta ca exportatorul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferentiala a anvelopelor uzate acoperite de facturile aratate, indicand si numerele facturilor folosite incorect de catre exportator.
     Asadar, masura nu este abuziva ci este luata in cadrul legal al verificarii a posteriorii, aflata la indemana organului vamal, ramanand in sarcina reclamantei, contestator al actelor administrativ-fiscale sa faca dovada ca cele retinute de autoritatile vamale nu corespund realitatii.
     3. Faptul ca actul administrativ nu cuprinde temeiul de drept in baza caruia a fost emis nu poate duce la nulitatea acestuia in conditiile in care el respecta dispozitiile legale in baza carora a fost admis, iar operatiunea juridica constatata de acesta este legala si temeinica, respectiv constatarea unor diferente de drepturi de import in sarcina reclamantei.
     Instanta  a retinut in mod corect ca actul constatator contine toate elementele obligatorii ale actului administrativ-fiscal stabilite de Codul de procedura fiscala, temeiurile de drept care au stat la baza emiterii acestui act  nefiind de natura sa atraga nulitatea absoluta a actului administrativ.
      Nementionarea caii de atac in cuprinsul actului constatator de asemenea nu poate duce la nulitate nefiind un motiv de nulitate absoluta, iar ivocarea art.105 alin.2 din Codul de procedura civila nu poate fi retinuta intrucat reclamanta a uzat de calea de atac in conditiile si termenul prevazut de lege, nefiind deci vatamata, prejudiciul pecuniar suferit nefiind cauza neprevederii in actul constatator a caii de atac.
      Fata de aceste considerente Curtea, vazand dispozitiile art. 312 C.pr. civ., urmeaza sa   respinga recursul ca fiind nefondat.
       
    
                                          PENTRU ACESTE MOTIVE
                                                  IN NUMELE LEGII
 DECIDE

     Respinge  recursul declarat de recurenta-reclamanta  SC ADIKAS 2000 SRL impotriva sentintei civile nr. 5259/14.12.2005 pronuntata in dosarul nr.5119/CA/2005 al Tribunalului Bucuresti-Sectia A VIII-A Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal in contradictoriu cu intimatele-parate DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI si AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR pentru Biroul Vamal  Antrepozie Bucuresti, ca nefondat.
 Irevocabila
    Pronuntata in sedinta publica azi 22.06.2006

PRESEDINTE                      JUDECATOR                       JUDECATOR       
      Horatiu Patrascu Constanta Carata Glodeanu Floriana        Voicu Rodica