InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Bucuresti

Anulare decizie

(Decizie nr. 857 din data de 08.06.2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Curtea de Apel Bucuresti | Jurisprudenta Curtea de Apel Bucuresti

     Asupra recursului civil de fata, constata ca prin cererea inregistrata initial la  Tribunalul Bucuresti-Sectia A VIII-A Conflicte de Munca Asigurari Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 7223/CA/2003, reclamanta    ASOCIATIA " VASILE VOICULESCU" a solicitat in contradictoriu cu paratii DIRECTIA   GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A  MUNICIPIULUI BUCURESTI si BIROUL VAMAL DE CONTROL SI VAMUIRE LA FRONTIERA BORS   anularea  deciziei nr.777/28.07.2003 emisa de parata DGFPMB-Serviciul de Solutionare a Contestatiilor, a actului constatator nr.355717.04.2002  si a procesului-verbal de majorari si penalitati de intarziere nr.272/17.04.2002 incheiate de Biroul Vamal de Control si Vamuire la Frontiera Bors.
      Prin sentinta civila nr.264/26.01.2004 a Tribunalul Bucuresti-Sectia Conflicte de Munca Asigurari Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal  pronuntata in dosarul nr.7223/CA/2003 a fost respinsa actiunea ca neintemeiata.
     Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut in  esenta ca in temeiul art.1 din HG nr.626/1997 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al Romaniei, Biroul Vamal Bors, in calitate de birou vamal de plecare, a stabilit termenul de incheiere pentru regimul vamal de tranzit la 01.05.1997. Potrivit dispozitiilor art.99 din Legea nr.141/1997 si art.164 alin.2 din HG nr.626/1997, in cadrul acestui termen, reclamanta era obligata sa se prezinte la biroul vamal de destinatie cu autoturismul in discutie, precum si cu declaratia vamala de tranzit nr.4095/18.04.1997 si sa instiinteze autoritatea vamala despre revocarea donatiei, conform art.93 din Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal.
     Tribunalul a apreciat ca sustinerea reclamantei in sensul ca donatia a fost revocata  nu are nici o relevanta in cauza si nu poate constitui un motiv pentru admiterea actiunii in contencios administrativ.
     De asemenea, tribunalul nu  a primit nici apararea reclamantei in sensul ca bunul in discutie nu i-a fost predat, deoarece avea obligatia legala de a aduce la cunostiinta autoritatii vamale aceasta situatie, pana la data de 1.05.1997.
     Totodata, nu reprezinta un motiv de admitere a contestatiei nici faptul ca cetateanul german Altmann Matthias Peter a iesit cu autoturismul marca Daimler Benz din tara, deoarece acest fapt s-a petrecut la data de 29.05.1997, conform sustinerilor reclamantei din concluziile scrise depuse la dosar, dupa implinirea termenului de incheiere a regimului de tranzit vamal - 1.05.1497.
     De asemenea, tribunalul a retinut ca actul constatator nr.335117.04.2402 a fost incheiat de biroul vamal in cadrul termenului de prescriptie de 5 ani, prevazut de art. 61 alin.l din Legea nr.14111997, aplicabil in cauza.
     Art.6 alin.4 din OUG nr.11311999 privind modificarea si completarea OG nr.ll/1996 prevede ca: "orice obligatie bugetara neachitata la scadenta genereaza plata unor majorari de intarziere calculate pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei obligatiei bugetare pana la data realizarii sumei datorate (...)."
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta  criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie aratand in esenta ca:
     1.Hotararea este data cu incalcarea legii intrucat in analizarea situatiei de fapt si de drept instanta de fond a aplicat prevederi legale cu incalcarea principiului fundamental de drept  al neretroactivitatii legii, prevazut atat de art. 5 din C. civ. si de art. 15 din Constitutia Romaniei cat si de art. 188 din Codul Vamal, art.395 din H.G. 1114/2001, art.390 din H.G.626/1997.
      Avand in vedere ca operatiunea vamala initiata de Asociatia "Vasile Voiculescu" a avut loc la 18.04.1997, deci anterior intrarii in vigoare si chiar a adoptarii actelor normative indicate mai sus, aceste dispozitii nu se aplicau si nu se aplica operatiunii initiate de asociatie, si nici o norma din acestea nu pot constitui fundament pentru obligarea la plata de taxe de import si la sanctiuni contraventionale.
     Chiar daca s-ar lua in considerare data de 01.05.1997 cand se sustine ca ar fi trebuit incheiat regimul vamal suspensiv, actele normative indicate anterior si aplicate de autoritatile vamale, fiscale si chiar de instanta nu se puteau aplica retroactiv.
     Din intreaga motivare sentintei indicate anterior, rezulta ca pentru a pronunta solutia respingerii actiunii, instanta a analizat si aplicat prevederile art. 161 al.l din H.G. 626/97, art. 99 din L141197, art.93 din L.141/97 si, desi nu indica expres, si pe cele ale art. 165 din H.G.626/97 norme care nu erau aplicabile in cauza.
     Operatiunii vamale initiate la 18.04.1997 ii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 30/1978 ( Codul Vamal al Republicii Socialiste Romania), in vigoare la aceasta data si prevederile O.G. 26/1993 cu modificarile ulterioare care reglementau operatiunile vamale la data de 18.04.1997 si chiar 01.05.1997.
     Aceste acte normative nu prevad obligatia achitarii de taxe vamale pentru simpla nerespectare a obligatiei de prezentare a marfurilor in  termenul prevazut ,la punctul vamal destinatie.Art. 25 din O.G.26/93 prevede ca "...pentru operatiunile de import admise cu liber de vama provizoriu, daca taxele nu au fost achitate de titularul operatiunii pana la expirarea termenului acordat incasarea taxelor- vamale, a majorarilor de intarziere si a amenzilor se face din oficiu...", rezulta per a contrario ca este vorba de bunurile intrate in circuitul civil,                            ( importate), si ca este vorba de acele importuri pentru care se datoreaza taxa si se stabileste acest aspect inca de la data introducerii bunului in tara. Articolul nu se refera si la bunurile scutite sau care nu sunt importate.
     In mod corect pentru celelalte situatii, si nu numai, art.28 din ordnata prevede sanctiunea amenzii.
     Legea nr. 30/1978, in cap.5, consacrat tranzitului si altor operatiuni, in cap.2 sectiunea 2 consacrate importului si nici in alte articole nu contine o prevedere similara celei din H G 626/97, art.164-165."
      Instanta de fond incalca si prevederile art. 129 a1.4 si 5 din C.pr.civ. isi incalca obligatia de a starui " prin toate mijloacele legale in aflarea adevarului in cauza in stabilirea faptelor si,mai ales, prin aplicarea a legii in scopul pronuntarii unei hotari legale si temeinice ". Aceasta avea posibi1itatea ca in baza art. 129 a1.4 sa cera explicatii sau " sa puna in dezbaterea partilor orice imprejurari de fapt ori de drept,chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau intampinare".
      Litigiul care a facut obiectul dosarului nr.7223/CA/2003 a fost solutionat  la cel de-al treilea termen de judecata ( in conditiile in care la doua teremene s-au acordat amanari pentru intregirea cadrului procesual, in lipsa reclamantei si a reprezentantei acesteia, fara a pune nici macar in discutia celeilate parti aspectele aratate.
      Hotararea este data cu nesocotirea art.5 din O.G.2 /93 care prevedeau plata taxelor vamale a donatiilor facute asociatiilor non-profit. Chiar daca prin absurd s-ar considera ca fiind aplicabile in speta si H.G.nr.1114/93, instanta nu putea face abstractie de faptul ca chiar din continutul actului de constatare nr.355/2002 al Biroului Vamal Bors, punctul V rezulta clar ca regimul juridic vamal al autoturismului importat este cel prevazut de O.G.26/93. Fiind scutit de la plata taxei vamale, autoritatea vamala nu a mai perceput garantia vamala al carei scop este tocmai de a asigura acoperirea taxei vamale atunci cand importatorul o datoreaza si nu o plateste nedatorand nimic nu se percepe garantie si nu se plateste.
     Neretinand aceste aspecte instanta pronunta o hotarare nelegala si metemeinica care aduce serioase prejudicii asociatiei care nu numai ca nu a putut beneficia de bunul donat dar se vede obligata si la plata taxelor vamale.
     Revocarea  donatiei si nepredarea bunului de catre reprezentantul donatoarei s-a datorat faptului ca datorita tergiversarii angajatilor Ministerului Finantelor de a solutiona cererea referitoare la scutirea de la plata accizelor si taxei de drum donatoarea nu a predat bunul donat intrucat s-a vazut neviota sa revoce donatia pentru a nu plati si aceste taxe. Aceasta nu numai ca facea o liberalitate dar platea si alte taxe iar pentru asociatie donatia nu-si avea rost din moment ce taxele calculate ar fi depasit valoarea bunului donat.
     Mai mult decat atat, instanta nici macar nu s-a pronuntat cu privire  la acest motiv in sensul ca  era scutita de taxe vamale conform art.5 din O.G.26/93.
      Hotararea este data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii si datorita faptului ca instanta invoca   art. 164 alin 1 si 2 din H.G.626/97 coroborat cu art.99 si art.93 din L.141 /97,  acte normative care nu se aplica in prezenta cauza, pentru a sustine ca actul constatator si procesul-verbal atacate sunt legale si temeinice si ca subscrisa ar datora toata" datoria" de import inclusiv taxe vamale si pentru a respinge actiunea subscrisei ea face abstractie de prevederea art. 146 al. l din L.141/97 care prevede:" Cand ... datoria vamala a luat nastere pentru o marfa care beneficiaza sau ar fi putut beneficia la import de taxa vamala redusa suma de plata este cea care rezulta din aplicarea taxei vamale reduse ".
     Rezulta extrem de clar spiritul legii, daca in cazul bunurilor sustrase de sub supraveghere vamala se aplica un asemenea regim, cu atat mai mult in situatia  care nu a fost sustras bunul de sub supraveghere vamala si care beneficiaza de scutirea prevazuta de art.5 din O.G. 26/97 ar fi trebuit sa faca aplicarea acestui articol si sa anuleze cele trei acte atacate ca fiind nelegale.
      Instanta nu coroboreaza articolele invocate de aceasta nici cu art.394 alin. 3 din H.G. nr. l 114/2001 din care rezulta extrem de clar ca spiritul legii nu acela ca penru o simpla nerespectare a termenului de incheiere a regimului vamal sa se nasca obigatii vamale chiar daca bunul nu este importat in sensul legii. Conform  acestui articol daca bunul nu a putut fi utilizat conform destinatiei din motive justificate restituirea acestuia expeditorului initial nu se considera schimbare a destinatiei bunurilor si nu sunt datorate drepturi de import, din inscrisurile depuse rezultand ca reclamanta a facut demersuri repetate si in termenul dat pentru incheierea regimului vamal.
       Hotararea este data cu incalcarea legii si pentru ca instanta analizand sumar aspectele referitoare la majorarile de intarziere si penalitatile datorate ) indica ca in temeiul art. 6 a1.4 din OUG 113/99 care completeaza O.G.11/96  reclamanta ar datora majorarile de intarziere si penalitatile in cuantum de 172.142.979 lei motiv pentru care considera legal procesul-verbal nr.272/2002 si actul constatator nr.355/2002.
     Inca o data instanta incalca principiul neretroactivitatii legii deoarece considera ca fiind aplicabile prevederile OUG 113/99 si pentru majorarile si penalitatile calculate de Biroul vamal Bors pentru perioada 18.04.1997 si pana in 1999 cand aceste acte normative nu erau in vigoare.
     Mai mult decat atat desi nu o prevede in mod clar, dar din mentinerea actelor atacate ca fiind legale si temeinice rezulta implicit acest lucru, instanta este de acord si aplica si ea prevederile actelor normative indicate de Autoritatea Nationala a Vamilor, in intampinarea depusa la dosarul nr.7223/CA/2003, incalcand din nou art.5 din C. civ. art. 15 din Constitutia Romaniei care consacra principiul neretroactivitatii legilor.
      2. Hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cuprinde o motivare insuficienta. Hotararea este insuficient si superficial motivata, instanta nu motiveaza de ce considera suma de 172.142.179 lei ca fiind legal calculata,  nu motiveaza nimic cu privire la aspectul ca nu considera bunul donat scutit de la plata taxelor vamale si de ce, indica superficial ca nu considera relevant ca cetateanul german Altman a iesit cu autoturismul din tara intrucat a iesit dupa data la care trebuia incheiat regimul vamal fara a indicat de ce ar fi lispita de efecte aceasta iesire, nu indica de ce considera ca fiind lipsita de relevanta revocarea donatiei nu rezulta foarte clar de ce considera ca reclamanta ar trebui sa plateasca drepturile de import putandu-se doar deduce ca ar fi pentru nerespectarea termenului de incheiere a regimului vamal etc.
      Hotararea este nelegala si pentru faptul ca instanta nu analizeaza faptul ca autoturismul a iesit din tara inainte ca organul constatator sa incheie actul constatator prin acelasi punct vamal prin care a intrat si prin urmare la data de 06.12.1997 Biroul Vamal Bors a incheiat regimul vamal. Din aceste motive, acesta nu mai avea cum in data de 17.04.2002 sa constate ca nu s-a incheiat regimul vamal in termen, aceasta incalcare fiind acoperita de incheierea de catre aceasta a regimului vamal in 06.12.1997 fara incheierea unui act constatator. Mai  mult decat atat, neincheierea in termen a regimului vamal de  reclamanta nu a fost culpabila ea nu s-a putut realiza datorita donatoarei si Ministerului Finantelor.
     Prin intampinare, intimata-parata  Autoritatea Nationala a Vamilor a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat si mentinerea hotararii pronuntate de instanta de fond ca fiind legala si temeinica.
      Prin decizia civila nr.378/25.02.2005 pronuntata in dosarul nr.2430/2004 al Curtii de Apel Bucuresti- Sectia A VIII-A Contencios Administrativ si Fiscal a fost respins recursul ca fiind nefondat.
      La data de 18.07.2005 recurenta-reclamanta a formulat contestatie in anulare aratand ca decizia contestata este nelegala, intrucat instanta de recurs nu a analizat unele din motivele de recurs invocate, respectiv a comis o serie de erori materiale, intemeiata pe dispozitiile art.318 C.pr.civ .
      Prin decizia civila nr.221/16.02.2006 pronuntata in dosarul nr.2445/2005 a fost admisa contestatia in anulare formulata, anulata decizia civila nr.378/25.02.2005 a acestei instante fixandu-se termen pentru solutionarea recursului, retinandu-se in esenta ca motivul de contestatie in anulare intemeiat pe art. 318 teza a II-a C.pr.civ  este  fondat, din continutul declaratiei de recurs rezultand ca recurentul a invocat nesocotirea art.5 din OG nr.26/1993 care prevedea scutirea de la plata taxelor vamale a donatiilor facute asociatiilor non-profit, aspect asupra caruia instanta in decizia a carei anulare s-a solicitat nu s-a pronuntat, instanta nemotivand in  nici un fel de ce aceste dispozitii nu-si gasesc aplicare.
     De asemenea, s-a mai retinut ca in cadrul primului motiv de recurs, recurenta a invocat si faptul ca operatiunii vamale initiate la 18.04.1997 ii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 30/1978 in vigoare la acea data si prevederile OG nr.26/1993, cu modificarile ulterioare care  reglementau operatiunile vamale la data de 18.04.1997 si chiar data de 01.05." Pe marginea dispozitiilor art.25 din OG nr.26/1993 s-a invederat ca " per a contrario" este vorba de bunuri intrate in circuitul civil (importate) si ca este vorba de acele importuri  pentru care se datoreaza taxa si se stabileste acest aspect inca de la data  intrarii bunului in tara, articolul nereferindu-se si la bunurile scutite de taxa si care nu sunt importate.
     Instanta de recurs nu a cercetat aceasta sustinere, care constituie un motiv recurs, si nu a aratat daca prevederile OG nr.26/1993 deroga sau nu de la art.128 si art.129 din vechiul Cod vamal, si deci nu s-a analizat starea de fapt prin prisma prevederilor acestui act.
     In acest context, Curtea a apreciat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.318 teza a II-a C.pr.civ., motiv pentru care a admis contestatia in anulare.
     Analizand actele si lucrarile dosarului, sentinta recurata, atat prin prisma motivelor de recurs invocate cat si in limitele prevazute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciaza recursul ca fiind nefondat pentru urmatoarele considerente:
     In mod  corect instanta de fond si autoritatea vamala au apreciat ca  reclamanta datoreaza taxele vamale si majorarile de intarziere in cuantumul retinut aferente importului autoturismului marca Daimer Benz in baza D.V.Tz nr.4095/18.04.1997, in calitate de titular de tranzit vamal,  intrucat nu s-a prezentat la biroul vamal de destinatie, respectiv Biroul Vamal de Control si Vamuire la Interior-Bucuresti Targuri si Expozitii  pana la termenul  stabilit in D.V.Tz, respectiv 01.05.1997.
     1. Sustinerea recurentei ca instanta de fond a aplicat prevederi legale cu incalcarea principiului fundamental de drept  al neretroactivitatii legii, prevazut atat de art. 5 din C. civ. si de art. 15 din Constitutia Romaniei cat si de art. 188 din Codul Vamal, art.395 din H.G. 1114/2001, art.390 din H.G.626/1997 nu poate fi retinuta, intrucat chiar daca la data efectuarii importului erau in vigoare Decretul nr.30/1978 si OG nr.26/1993, potrivit acestor dispozitii unitatile vamale aveau dreptul sa stabileasca in functie de felul mijlocului de transport si destinatia marfurilor termenul pentru bunurile introduse in tara si transportate in tranzit, pana la 45 de zile.
      Faptul ca in actele administrative contestate se retin dispozitiile noului Cod vamal, Legea nr.141/1997 respectiv HG nr.1141/1997, HG nr.626/1997 si HG nr.1114/2001, intrate in vigoare ulterior importului, este determinat de imprejurarea ca la data emiterii actelor administrative acestea erau dispozitiile legale in vigoare si avand in vedere ca potrivit art.16 din OG nr.26/1993 dreptul de verificare ulterioara putea fi exercitat in decursul unei perioade de 5 ani de la data intrarii in tara a marfurilor sau bunurilor, in situatia in care pe parcursul acestei perioade se schimba dispozitiile legale aplicabile, la data inchiderii operatiunii vamale din oficiu, 17.04.2004, organele vamale au aplicat dispozitiile legale in vigoare, care aveau un continut identic cu cel in vigoare la data importului respectiv la data de 01.05.1997 cand reclamanta trebuia sa se prezinte la biroul vamal de destinatie.
     Prin urmare, nu se poate spune ca organele vamale au aplicat in mod retroactiv dispozitiile legale, la data emiterii actului constatator, a procesului-verbal de majorari si a deciziei de solutionare  a contestatiei aceasta fiind legea care reglementa conditiile de fond si forma ale acestora, neputand fi emise in baza unor dispozitii abrogate, finalizarea pe fond a operatiunii vamale efectuandu-se in conformitate cu reglementarile existente la momentul efectuarii importului, respectiv la momentul expirarii termenului stabilit pentru inchiderea operatiunii, reclamanta neputand invoca dispozitii de favoare ce ar fi fost continute de legea veche  de care nu a mai putut beneficia.
     Chiar daca in D.V.Tz nr.4095/18.04.1997 se mentioneaza faptul ca este vorba despre un act de donatie si OG nr.26/1993, nefiind retinuta garantie, scutirea la plata taxelor vamale nu opereaza la acel moment, organul vamal calculand valoarea in vama a autoturismului importat, ci la momentul incheierii operatiunii vamale, reclamantul avand obligatia sa se prezinte, potrivit art.128 din Decretul nr.30/1978, pana la data de 01.05.1997, impreuna cu autoturismul importat, declaratia vamala de tranzit si documentele insotitoare la Biroul Vamal de Control si Vamuire la Interior-Bucuresti Targuri si Expozitii  pentru inchiderea operatiunii ocazie cu care s-ar fi constatat ca pentru importul masinii, reclamanta in calitate de asociatie non-profit nu datoreaza taxe vamale ca urmare a donatiei primite.
      Simpla mentiune pe D.V.Tz. a OG nr.26/1993 nu conduce prin ea insasi la aplicarea scutirii de plata a taxelor vamale, intrucat conform art.129 din Decretul nr.30/1978 declaratia vamala de tranzit constituie titlu executoriu pentru plata taxelor vamale in cazul in care transportatorul nu prezinta bunurile la unitatea vamala in termenul stabilit, or in conditiile in care reclamanta, titulara a DVTz. nu a prezentat autoturismul la termen si nu a procedat la inchiderea operatiunii prin invocarea si analiza de catre organul vamal a indeplinirii conditiilor legale privind scutirea, declaratia vamala a devenit titlu executoriu pentru taxele vamale asa cum au fost stabilite, acesta fiind momentul nasterii datoriei vamale.
     Faptul ca autoturismul nu a fost inmatriculat in Romania pe numele asociatiei si nu a fost folosit de aceasta nu prezinta nici o relevanta din punct de vedere al raportului juridic generat de relatiile juridice ce vizeaza importul autoturismului.
     Nimic nu impiedica reclamantul sa se prezinte la termenul stabilit si sa informeze vama de faptul ca reprezentantul donatoarei nu i-a predat bunul si ca Ministerul Finantelor Publice nu a solutionat cererea privitoare la scutirea la plata accizelor si a taxei de drum sau sa solicite prelungirea regimului vamal suspensiv.
      In aceste conditii revocarea donatiei intervenita la data de 30.06.1998 si notificata autoritatii vamale la data de 17.11.2001 nu prezinta nici o relevanta din punct de vedere al existentei datoriei vamale, chiar daca  Biroul Vamal de Control si Vamuire la Frontiera Bors a emis actul constatator ulterior, la data de 17.04.2002, reclamantul neefectuand o plata voluntara a datoriei vamale pana la aceasta data, eventualele prejudicii cauzate reclamantei ca urmare a revocarii actului de donatie de catre donator urmand a fi recuperate pe taramul raspunderii civile delictuale, in masura in care sunt indeplinite conditiile specifice acestei institutii.
     Instanta de fond  nu a incalcat dispozitiile art.129 din Codul de procedura civila, sentinta neincalcand principiul aflarii adevarului, solutia pronuntata fiind legala si temeinica, desi motivarea sentintei este sintetica si nu raspunde la toate sustinerile reclamantei, neputandu-se spune ca hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau ca nu se poate realiza controlul judiciar, instanta neincalcand principiul contradictorialitatii partile avand posibilitatea de a formula concluzii atat oral cat si in scris, dispunandu-se amanarea pronuntarii, imprejurarea ca dosarul a fost solutionat la al treilea termen de judecata in lipsa reclamantei neprezentand relevanta atata timp cat aceasta a fost regulat citata si avea si termen in cunostinta pentru data de 19.01.2004.
     Si in ceea ce priveste majorarile de intarziere Curtea constata ca instanta de fond a aplicat in mod corect dispozitiile OUG nr.113/1999 privind modificarea si completarea OG nr.11/1996, reclamanta datorand majorari de intarziere ca accesoriu al datoriei vamale principale din momentul nasterii datoriei vamale, nefiind vorba despre o retroactivitate pentru aceleasi motive expuse anterior.
     Fata de aceste considerente, Curtea, vazand dispozitiile art.312 C.pr.civ, urmeaza sa  respinga recursul ca nefondat.
     
      
                                          PENTRU ACESTE MOTIVE
                                                  IN NUMELE LEGII
 DECIDE

     Respinge recursul declarat de recurenta-reclamanta ASOCIATIA " VASILE VOICULESCU"    impotriva sentintei civile nr.264/26.01.2004 pronuntata in dosarul nr. 7223/CA/2005 al Tribunalului Bucuresti-Sectia Conflicte de Munca Asigurari Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal  in contradictoriu cu intimatii-parati DIRECTIA   GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A  MUNICIPIULUI BUCURESTI si AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR-BIROUL VAMAL DE CONTROL SI VAMUIRE LA FRONTIERA BORS, ca nefondat.   
      Irevocabila
    Pronuntata in sedinta publica azi 08.06.2006
    
    
    PRESEDINTE                JUDECATOR                    JUDECATOR       
         Voicu Rodica           Carmen Cosma Valeria          Horatiu Patrascu
       
                                                                                   
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011