Asupra recursului civil de fata, constata ca prin actiunea inregistrata la data de 20.09.2010 pe rolul Tribunalului V., reclamantul C.F. a chemat in judecata pe paratii Casa Judeteana de Pensii V. si Ministerul Muncii si Protectiei Sociale pentru...

Asupra recursului civil de fata, constata ca prin actiunea inregistrata la data de 20.09.2010 pe rolul Tribunalului V.,
 reclamantul C.F. a chemat in judecata pe paratii Casa Judeteana de Pensii V. si Ministerul Muncii si Protectiei Sociale
pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna anularea deciziei nr.199345/17.08.2010 emise de parata Casa
 Judeteana de Pensii V., iar, in subsidiar, sa se dispuna ca, la recalcularea pensiei, sa se aiba in vedere toate
veniturile brute realizate in perioada activitatii, altele decat cele avute in vedere la actuala recalculare, sporuri
 sau adaosuri, respectiv sporul pe sedinta, prime, taxe din timbru judiciar, contributia de 2%/5% virata pentru pensia
 suplimentara, precum si drepturi castigate prin hotarari judecatoresti sau inscrise in cartea de munca.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca prin decizia contestata i-a  fost recalculata pensia prin eliminarea
pensiei de serviciu de care a beneficiat pana la data de  1 septembrie 2010,  acordata prin Legea nr. 567/2004, ajungand
de la 2.405 lei lunar la 890 lei, insa aceasta decizie contravine atat art. 15 alin. 2 din Constitutie, cat si art. 1 din
 Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, decizia afecteaza drepturi patrimoniale anterior stabilite, conforme  naturii obligatiei asumate prin art.
 68 din Legea nr. 567/2004. Prin Decizia nr. 120/2007, C.C. a retinut ca operatiunea de recalculare  priveste trecutul
 pentru ca stagiul de cotizare a fost realizat in trecut, dar se efectueaza numai dupa data intrarii in vigoare a
 ordonantei si are efecte numai pentru viitor, pensia recalculata intrand in plata numai de la data emiterii deciziei.
 Cu toate acestea, daca din recalculare rezulta un calcul mai mic se va acorda in continuare pensia anterior stabilita
 si aflata in plata, fara a aduce vreo atingere drepturilor legal castigate anterior.
A mai aratat ca argumentele retinute prin decizia nr. 873/2010 prin care C.C. a respins obiectia de
neconstitutionalitate a Legii nr. 119/2010 sunt criticabile deoarece s-a retinut un alt regim juridic al pensiilor
 speciale, si anume ca  reducerea pensiilor magistratilor este neconstitutionala, intrucat aceste pensii nu reprezinta
un privilegiu, ci o compensatie partiala a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutului special caruia trebuie
 sa i se supuna magistratii, omitandu-se din vedere dispozitiile Legii nr. 567/2004, potrivit carora personalul
auxiliar are exact aceleasi obligatii si interdictii pe care le are un magistrat.
Sub aspectul incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO, dispozitie care se aplica prioritar normelor
 de drept intern conform art. 20 alin. 2 din Constitutie, s-a sustinut ca prin decizia contestata i se impune
 contestatorului o privare de proprietate discriminatorie si lipsita de proportionalitate pentru ca numai o mica
 parte a pensionarilor sunt afectati de aceste recalculari, situatie incompatibila cu prevederile CEDO, asa cum a
 decis C.E. in cauza Buchen c. Cehiei.
Prin intampinarea formulata, paratul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale a invocat exceptia lipsei
 calitatii procesuale pasive intemeiata pe  dispozitiile art.139 din Legea nr. 19/2000, potrivit carora Casa
Nationala de Pensii si alte drepturi de Asigurari Sociale este institutie publica autonoma de interes national,
cu personalitate juridica, care gestioneaza si administreaza sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari
sociale, iar casele judetene de pensii sunt servicii publice cu personalitate juridica. Decizia de pensionare contestata
este emisa de Casa Judeteana de Pensii V., aceasta institutie justificand calitatea procesuala pasiva. Pe fond, paratul
a solicitat respingerea cererii, avand in vedere dispozitiile Legii nr. 119/2010 declarate constitutionale prin Decizia
nr. 873/2010.
Parata Casa Judeteana de Pensii V. a solicitat prin intampinare respingerea actiunii, aratand ca prin
 art. 1 lit. c din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor
 judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea au devenit pensii in intelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul
 public de pensii, astfel ca, in temeiul art.3 alin.1 din acelasi act normativ s-a efectuat recalcularea prin
determinarea punctajului mediu anual si al cuantumului fiecarei pensii prin utilizarea algoritmului de calcul prevazut
de Legea nr. 19/2000. Drepturile obtinute prin hotarari judecatoresti sau alte drepturi obtinute dupa data de 01.04.2001,
 data intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000, pot fi luate in considerare numai daca au fost inscrise in declaratiile
 anuale nominale lunare pe care angajatorul contestatorului are obligatia sa le depuna la Casa Judeteana de Pensii V.
conform art. 6 din Legea nr. 19/2000 si numai daca s-a formulat o cerere expresa de recalculare a pensiei.
Prin sentinta civila nr. 981/10.12.2010, Tribunalul V. a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului
Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
A admis actiunea, a anulat decizia de pensionare nr. 199345 din 17 august 2010 emisa de Casa Judeteana de Pensii
 Valcea si a mentinut decizia de pensionare nr. 199345 din 05.01.2009 emisa de aceeasi institutie.
A respins capatul de cerere subsidiar privind recalcularea, ca ramas fara obiect.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a analizat cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale
pasive a paratului Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, pe care a apreciat-o ca intemeiata.
A constatat ca emitentul actului contestat este Casa Judeteana de Pensii V. si nu Ministerul Muncii, Familiei si
Protectiei Sociale.
Legea nr. 19/2000, prin art. 139, confera expres calitate procesuala caselor judetene de pensii, statuand
ca C.N.P.A.S. este institutie publica autonoma de interes national, cu personalitate juridica, care administreaza si
 gestioneaza sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, iar potrivit alin. 3 din acelasi articol,
casele judetene de pensii sunt servicii publice, investite cu personalitate juridica.
Pe fondul cauzei, tribunalul a retinut ca reclamantul a fost incadrat executor judecatoresc pe langa Judecatoria D.
Acesta s-a pensionat in anul 2008, stabilindu-i-se o pensie de serviciu de 2405 lei prin decizia nr. 199345/05.01.2009,
in baza sentintei civile nr. 815/2008 pronuntate de Tribunalul V.
Ulterior, prin decizia nr. 199345/17.08.2010, Casa Judeteana de Pensii V. a stabilit, prin recalcularea, conform
dispozitiilor art. 3 din Legea nr. 119/2010, care au transformat pensiile de serviciu in pensii in intelesul
 Legii nr. 19/2000, un drept de plata de numai 890 lei. 
Potrivit art. 3 din Legea nr. 119/2010, pensiile prevazute la alin. 1, printre care si pensiile de serviciu ale
 personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea (lit. d),
 stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate in plata, se recalculeaza prin
 determinarea punctajului mediu anual si al cuantumului fiecarei pensii, utilizand algoritmul de calcul prevazut
de Legea nr. 19/2000.
Legea nr. 119/2010 a facut obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, C.C., prin decizia nr. 873/25.06.2020,
apreciind ca art. 1 lit. a), b), d)-i) si art. 2-12 din acest act normativ nu incalca dispozitiile Constitutiei
Romaniei.
Cu toate acestea, s-a apreciat ca instanta nu este impiedicata sa analizeze, intr-un caz concret, daca acest
act normativ produce efecte contrare Conventiei Europene a Drepturilor Omului, intrucat Curtea Constitutionala,
 conform propriei jurisprudente, verifica doar conformitatea legii cu Constitutia, nepronuntandu-se asupra
interpretarii sau aplicarii concrete a legii.
Instanta de fond a analizat cauza, prioritar, sub aspectul invocat de reclamant privind incalcarea art. 1 din
 Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Comparand cuantumul pensiei de serviciu de care a beneficiat reclamantul in temeiul art. 68 alin. 1 din
Legea nr. 567/2004 cu drepturile de pensie rezultate in urma aplicarii Legii nr. 19/2000, a constatat o
diferenta de 1515 lei, adica o diminuare cu aproximativ 70%, ceea ce inseamna o reducere substantiala a
acestui drept.
Art. 1 din Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului prevede ca "orice persoana fizica sau
juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat
pentru cauze de utilitate publica si in conditii prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului
 international", iar alin. 2 arata ca "dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta
 legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau
 pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau amenzilor".
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta sa, a statuat ca notiunea de "bun" inglobeaza orice
 interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel incat dreptul la pensie poate
fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privata (Cauza Büchen contra Cehiei
din 2002).
Drept urmare, instanta a apreciat ca reclamantul isi legitimeaza interesul sau prin invocarea unei valori
 patrimoniale avand semnificatia unui drept castigat, recunoscut si executat de stat in temeiul unei legi
speciale, respectiv Legea nr. 567/2004, suficient de clara si previzibila la data pensionarii si care
i-a permis sa-si planifice actiunile atat pe termen lung cat si pe termen scurt pentru sine si familia sa,
 precum si o anumita maniera de gestionare a bunurilor sale prezente si viitoare.
A apreciat instanta ca este firesc a recunoaste oricarei persoane o asemenea prerogativa, iar orice
interventie intempestiva a legiuitorului are, de cele mai multe ori, asa cum este si situatia de fata,
ca efect, afectarea substantei dreptului in partea sa cea mai importanta.
Reclamantul a avut prin urmare, la data intrarii in vigoare a Legii nr. 119/2010, un bun actual in
acceptiunea Conventiei, ce i-a fost inlaturat printr-o ingerinta din partea statului.
Insa, dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor
Omului nu este in orice caz un drept absolut, acesta insemnand ca el comporta limitari de catre stat,
 care are sub acest aspect o larga marja de apreciere.
Pentru a verifica daca desfiintarea pensiei de serviciu de care beneficia reclamantul corespunde
limitarilor prevazute de Conventie, instanta a apreciat ca trebuie verificate trei aspecte: ingerinta
sa fie prevazuta de lege, sa existe un scop legitim pentru luarea masurii si sa existe un raport
rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit.
Prima conditie este indeplinita in cauza intrucat desfiintarea pensiei de serviciu s-a realizat
printr-un act normativ de forta legii, lege rezultata ca urmare a asumarii raspunderii de catre Guvern
in fata Parlamentului.
Insa legea trebuie sa fie suficient de clara si previzibila. Previzibilitatea poate avea insa si un
 sens mai extins, privind nu doar calitatea legii in vigoare, ci si posibilitatea de a modifica legile
pentru viitor. Persoanele au astfel un drept la continuitatea actiunii statale. Acest drept presupune ca
statul nu poate incalca increderea legitima a persoanelor in continuitatea actiunii sale.
Reclamantul s-a pensionat in anul 2008, moment in care nu s-a pus problema schimbarii legii.
Totusi, cea mai mare problema nu este neaparat schimbarea legii in sine, ci a reglementarilor prin care se
diminueaza exagerat de mult veniturile din pensie, caci nu se poate admite ca scaderea acestora cu 70% 
nu este una de substanta, esentiala si imprevizibila in anul 2010.
Sub aspectul existentei unui scop legitim pentru luarea masurii de a desfiinta pensia de serviciu, tribunalul
a retinut ca Guvernul a aratat in expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 ca "se impune adoptarea unor masuri
cu caracter exceptional, prin care sa se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare si in anul
 2010" datorita evolutiei crizei economice in anul 2009 si extinderea acesteia in cursul anului 2010, precum si
acordurile de imprumut cu organismele financiare internationale.
Or, daca masurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de fosti angajati din sectorul
bugetar in sensul diminuarii acestora sunt calificate ca avand natura juridica a unor masuri cu caracter exceptional,
atunci este cu totul evident ca Legea nr. 119/2010 nu s-ar putea intemeia pe art. 53 din Constitutia revizuita
deoarece lipseste una din cele doua caracteristici esentiale, care ar permite evocarea sa, si anume caracterul
temporar, limitat in timp, efectul recalcularii pensiilor fiind unul definitiv si nu temporar.
A apreciat instanta ca existenta raportului rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul
urmarit este conditia care nu a fost respectata cel  putin in speta, prin diminuarea pensiei reclamantului cu
aproximativ 70%.
Chiar daca se poate admite ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului garanteaza
pensia celor care nu au varsat contributii la o institutie de asigurari sociale direct proportional cu cuantumul
drepturilor de pensie ulterioare, aceasta nu are ca semnificatie juridica instituirea unui drept la o anumita suma
determinata (Comisia EDH, 4 martie 1985, X c. Suedia).
Pe de alta parte, masura nu trebuie sa atinga insasi substanta dreptului.
In speta, s-a retinut ca micsorarea cu aproximativ 70% a cuantumului pensiei are o asemenea semnificatie, contrar
celor lapidar enuntate de Curtea Constitutionala, care a constatat ca ar fi vorba numai de o limitare a dreptului
si nu de o pierdere a dreptului in substanta sa.
Insa, dupa cum a constatat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Sporrong et Lonnroth c. Suede, limitarile
 aduse dreptului de proprietate de catre autoritatile statale au facut ca acesta sa devina "precar" cu consecinte
asupra valorii bunurilor ce formeaza obiectul acelui drept.
Altfel spus, chiar daca Conventia nu garanteaza un anumit cuantum al pensiei, daca acest cuantum este micsorat
 semnificativ de autoritatile statului, bunaoara prin masuri legislative, atunci se aduce atingere insasi substantei
dreptului acestuia.
Astfel, in cauza Muller contra Austriei, s-a decis in sensul ca "o reducere substantiala a nivelului pensiei ar putea
 fi considerata ca afectand substanta dreptului de proprietate si chiar a insusi dreptului de a ramane beneficiar al
 sistemului de asigurari la batranete".
Curtea a decis ca, si daca Statul reduce temporar pensia in situatii de recesiune economica rapida, ramane totusi
 un corp de principii de la care acestuia ii este interzis sa deroge, si a considerat esential sa examineze daca
dreptul la securitate sociala a fost atins in substanta sa - in cauza Kjartan Ásmundsson c. Iceland, Application
no. 60669/00, 2005.
Tribunalul a apreciat ca mai trebuie avut in vedere un alt aspect, si anume imposibilitatea cotizarii la fonduri
de pensii private sau facultative.
Astfel, prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat si a Legii nr. 204/2006 privind
pensiile facultative, s-a oferit posibilitatea de a contribui la un fond privat de pensii tocmai pentru a mari sansele de pastrare a veniturilor din salariu si dupa iesirea la pensie.
Dar in privinta reclamantului, chiar daca ar fi optat pentru un fond privat de pensii, tot nu ar fi realizat la
 acesta un stagiu de cotizare de natura sa-i asigure suplimentarea drepturilor de pensie.
Prin urmare, s-a apreciat ca nu se poate reprosa in niciun fel reclamantului ca ar fi avut o conduita excesiv de
 neglijenta in privinta administrarii patrimoniului si nici macar instituirea pilonului II de pensii nu ar fi
 fost de natura, chiar daca reclamantul ar fi recurs la aceasta modalitate, sa-i asigure un cuantum semnificativ
majorat al drepturilor sale de pensie.
E greu de admis plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalitatii, dupa ce acestea si-au incheiat
perioada de serviciu, de vreme ce, unora dintre acestea, li s-a luat orice sansa de a-si suplimenta veniturile,
 avand de suportat incompatibilitati si interdictii totale, in vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat
de sansa suplimentarii veniturilor lor, neavand niciun fel de incompatibilitati si interdictii.
Potrivit art. 11 din Constitutia Romaniei, "(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu
buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".
De asemenea, art. 20 din acelasi act normativ prevede ca: "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si
libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului,
 cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.  (2) Daca exista neconcordante intre pactele si
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au
 prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin
dispozitii mai favorabile".
Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost ratificata de Romania la data de 20.06.1994.
Prin urmare, in conformitate cu art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei, tribunalul a dat eficienta dispozitiilor
 Conventiei si constatand incalcarea art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventie, a apreciat ca fondata
cererea reclamantului, a anulat decizia de recalculare a pensiei de serviciu si a mentinut decizia de
 pensionare nr. 199345/05.01.2009.
Deoarece primul capat de cerere a fost apreciat ca fondat, instanta a considerat ca nu se mai impune analiza
celui de-al doilea capat de cerere, acesta avand caracter alternativ.
Impotriva sentintei a formulat recurs, in termen legal, parata Casa Judeteana de Pensii V., criticand-o pentru
nelegalitate si netemeinicie astfel:
- Instanta de fond a admis in mod gresit actiunea deoarece potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 pensiile
de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa
acestea devin pensii in intelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, iar potrivit art. 3 alin. 1
 din aceeasi lege, aceste pensii se recalculeaza prin determinarea punctajului mediu anual si al cuantumului
 fiecarei pensii, utilizandu-se algoritmul de calcul prevazut de Legea nr. 19/2000.
Prin Decizia nr. 871/2010 Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea
 unor masuri in domeniul pensiilor sunt constitutionale.
Prin intampinare, intimatul-reclamant a formulat urmatoarele aparari:
A decide ca hotararile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si in ceea ce priveste constatarea ca celelalte
dispozitii ale acestei legi sunt constitutionale inseamna a conferi instantei constitutionale atributii ce tin,
exclusiv, de puterea legislativa sau judecatoreasca, ceea ce, evident, contravine principiului separatiei puterilor
in stat, consacrat prin art. 1 pct. 4 din Constitutie.
Partea mentioneaza apoi decizii ale Curtii Constitutionale prin care s-a statuat in sensul imposibilitatii
reducerii pensiilor deja stabilite.
Se mai arata ca prin decizia nr. 1344/9.12.2008, Curtea Constitutionala a stabilit ca instanta constitutionala
 nu are atributia de a rezolva conflictul dintre un act normativ intern si legislatia supranationala, instantelor
judecatoresti revenindu-le sarcina de aplicare directa a legislatiei comunitare atunci cand legislatia nationala
 este in contradictie cu aceasta.
In opinia nr. 9/10 noiembrie 2006 a Consiliului Consultativ al judecatorilor europeni si in jurisprudenta CEDO
s-a retinut ca judecatorul national are obligatia de a asigura efectul deplin al dispozitiilor dreptului comunitar,
lasand la nevoie, pe proprie raspundere, neaplicata orice dispozitie contrara a legislatiei nationale, chiar
ulterioara (Hotararea nr. 9/martie 1978 in cauza Administrazione delle finanze dello Stato c. Simmenthall nr.
 C 106/1977).
Pensiile de serviciu, sustine intimatul-reclamant, au fost stabilite si calculate in baza unor legi speciale,
inca neabrogate la data la care casa de pensii a facut recalcularea.
Pensiile speciale constituie drepturi castigate ce nu pot fi modificate decat cu nesocotirea flagranta a dispozitiilor
imperative inscrise in art. 15 alin. 2 din Constitutie.
Reducerea substantiala a nivelului pensiei afecteaza substanta dreptului patrimonial si chiar dreptul de a beneficia de
sistemul de asigurare la batranete, sustine partea facand referire la jurisprudenta CEDO (cauza Muller c. Austria).
In sensul art. 1 pct. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, privarea de proprietate trebuie sa fie impusa de
 o cauza de utilitate publica si sa aiba un caracter temporar.
Prin decizia contestata s-a diminuat in mod substantial si mai ales ireversibil cuantumul pensiei de serviciu. Nici
Legea nr. 119/2010, nici alt act normativ nu ofera posibilitatea de a obtine o despagubire pentru privarea de
 proprietate. Or, lipsa totala a despagubirilor si imposibilitatea de a mai recupera vreodata sumele de bani
afectate in proportie de 75% este de natura sa aduca o atingere chiar substantei dreptului de proprietate,
incompatibila cu legislatia comunitara.
Examinand sentinta prin prisma motivelor formulate, curtea retine urmatoarele:
Ceea ce se reproseaza solutiei instantei de fond este neaplicarea  prevederilor art. 1 lit. c) si ale art. 3 alin.
(1) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, act normativ cu privire la
care s-a constatat prin Decizia nr. 871/2010 a Curtii Constitutionale ca nu au fost incalcate prevederile
Constitutiei in raport de criticile ce au facut obiectul dosarului nr. 1522A/2010.
Practic se invoca inlaturarea nelegala a prevederilor dreptului intern si nerespectarea caracterului general
obligatoriu al deciziilor de respingere a obiectiei de neconstitutionalitate.
Critica se incadreaza in motivul de nelegalitate si netemeinicie reglementat de dispozitiile art. 304 pct. 9
Cod procedura civila, potrivit caruia hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu
incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Aceasta nu este fondata.
Prin hotararea atacata, tribunalul a facut aplicarea cu prioritate fata de reglementarile interne, a dispozitiilor
internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului cuprinse in pactele, conventiile si tratatele la
 care Romania este parte.
Normele de drept intern inlaturate, respectiv dispozitiile Legii nr. 119/2010 in baza carora a fost recalculata
 pensia de serviciu a intimatului-reclamant, nu au fost examinate din perspectiva conformitatii acestora cu
 prevederile Constitutiei.
Actul normativ nou a facut obiectul controlului de constitutionalitate prin Deciziile nr. 871/2010 si 873/2010,
Curtea Constitutionala stabilind ca dispozitiile art. 1 lit. a), b), d)-i) si art. 2-12 din Legea nr. 119/2010
sunt constitutionale in raport de criticile formulate.
Caracterul general obligatoriu al deciziilor de respingere a obiectiei de neconstitutionalitate pronuntate in
cadrul controlului constitutionalitatii legilor inainte de promulgare, astfel consacrat in dispozitiile art. 147
 alin. (4) din Constitutie poate fi interpretat, prin raportare la dispozitiile art. 18 alin. (3) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si la efectul de continuare a procedurii de
legiferare, in sensul existentei unei obligatii a autoritatii de a aplica dispozitiile a caror constitutionalitate
a fost confirmata prin decizie, de la momentul intrarii in vigoare a actului normativ examinat.
Obligatia de aplicare a acestor dispozitii legale nu este insa una absoluta deoarece in litigiul dedus judecatii
 partile pot invoca exceptia de neconstitutionalitate a acelorasi dispozitii dintr-o lege aflata in vigoare, avand
legatura cu solutionarea cauzei.
In cazul de fata insa instanta de judecata a fost investita a se pronunta asupra modului de interpretare sau de
aplicare a prevederilor Legii nr. 119/2010 in raport cu normele internationale privitoare la drepturile si
libertatile fundamentale, aspecte care nu pot face obiectul controlului de constitutionalitate.
Potrivit art. 1 si 2 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este garantul suprematiei
Constitutiei, asigurand controlul constitutionalitatii legilor, a tratatelor internationale, a regulamentelor
Parlamentului si a ordonantelor Guvernului.
Conformitatea normelor de drept intern cu Conventia si Protocoalele aditionale ratificate de Romania prin
Legea nr. 30/1994, devenite de altfel si prin actiunea art. 11 alin. 2 din Constitutie parte a dreptului intern,
 constituie o problema de conventionalitate a carei solutionare este de competenta instantelor judecatoresti
 potrivit art. 20 alin. 2 din Constitutie.
In cauza D.P. contra Romaniei, prin hotararea din 26.04.2007 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca
 prevederile Conventiei fac parte integranta din ordinea juridica interna a statelor semnatare. Acest aspect
implica pentru judecatorul national obligatia de a asigura efectul deplin al normelor acesteia,  asigurandu-le
 preeminenta fata de orice alta prevedere contrara din legislatia nationala, fara sa fie nevoie sa astepte
abrogarea acesteia de catre legiuitor.
Curtea a constatat ca un sistem bazat pe suprematia Conventiei si a jurisprudentei aferente acesteia asupra
 dreptului intern permite instantelor nationale sa inlature - din oficiu sau la cererea partilor - prevederile
pe care le considera incompatibile cu Conventia si protocoalele sale aditionale.
Fata de cele retinute mai sus, s-a constatat ca interpretarea instantei de fond in sensul ca poate proceda la
analiza conformitatii actului normativ intern supus deja controlului de constitutionalitate cu normele conventionale
 este data in aplicarea dispozitiilor art. 126 alin. 1 din Constitutie, potrivit caruia justitia se realizeaza prin
Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege. Faptul ca printre
argumentele partilor se regasesc si trimiteri la deciziile Curtii Constitutionale nu este de natura sa impiedice
instanta la interpretarea sistematica a normelor interne in raport cu Conventia.
Din aceasta perspectiva, precum si fata de faptul ca nu au fost formulate critici relativ la analiza corespondentei
normelor de drept intern cu cele conventionale, s-a retinut ca nu poate fi vorba in cauza despre incalcarea dispozitiilor
A
rt. 1 lit. c) si ale art. 3 alin. 1 din Legea nr. 119/2010, nici a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curtii
 Constitutionale consacrat de art. 147 alin. (4) din Constitutie.
Intrucat nu se regaseste in cauza motivul de nelegalitate si netemeinicie reglementat de dispozitiile art. 304 pct.
 9 Cod procedura civila, in baza art. 312 Cod procedura civila, recursul a fost respins ca nefondat.

14. Executarea Contractului Colectiv de Munca sau a negocierii colective consemnate in planul social este obligatorie
 conform art. 243 din Codul muncii si art. 30 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca numai pentru
ceea ce partile si-au propus a contracta, oricat de generali ar fi termenii.
Art. 30 din Legea nr. 130/1996
Art. 169, art. 236 alin. (3) si (4), art. 238,  art. 243 din Codul muncii

Recurentii-reclamanti, fosti salariati ai S.C. OMV P. S.A. au fost preluati prin transferul intreprinderii de catre S.C.
"O" S.A. - actualul angajator.
Fata de fostii salariati, cedentul S.C. OMV P. S.A. s-a obligat prin pct. 5 din Planul Social incheiat la 21.04.2005 sa
plateasca jumatate din sumele garantate prin acest act in cazul in care nu este posibil ca noul angajator - cesionarul
sa aplice in continuare prevederile contractului colectiv de munca pe o anumita perioada.
S-a recunoscut prin actiune ca aceasta obligatie a fost executata.
Cealalta jumatate din sumele garantate de planul social s-a convenit prin planul social sa fie acordata salariatilor
 transferati in cazul in care acestia isi pierd locul de munca in decurs de trei ani de la transfer din motive pe care
 nu le pot influenta personal. Plata va fi efectuata fie de noul angajator, fie de P. ca garantie.
Reclamantii au solicitat executarea acestei obligatii fara a se afla in situatia avuta in vedere la negocierea purtata
 de fostul angajator cu sindicatul, in calitate de mandatar al salariatilor. Nu au fost concediati pentru motive care
 nu tin de persoana acestora, nici nu si-au dat demisia, desi sustin ca societatea la care au fost transferati se afla
 in dificultate. Mai mult, nu se regasesc in situatia de a fi solicitat aceasta suma de la cesionar, ca urmare a
 pierderii locului de munca si de a fi fost refuzata plata.
Executarea contractului colectiv de munca sau a negocierii colective consemnate in planul social este obligatorie
conform art. 243 din Codul muncii si art. 30 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca numai pentru
ceea ce partile si-au propus a contracta, oricat de generali ar fi termenii.
...Fac obiectul protectiei potrivit art. 169 din Codul muncii, la transferul intreprinderii, drepturile salariatului
prevazute in contractul individual de munca si in lege, precum si cele din contractul colectiv de munca existent la
momentul transferului, acestea din urma insa numai pe durata convenita in contractul colectiv de munca sau in negocierea
dintre cedent, cesionar si reprezentantii salariatilor.
Din principiul libertatii de vointa a partilor la stabilirea continutului contractului colectiv de munca, limitat numai
in sensul respectarii caracterului minimal al drepturilor negociate la nivel superior sau stabilite prin lege, se
 contureaza imposibilitatea suplinirii consimtamantului partilor in sensul largirii sferei drepturilor negociate sau
a situatiilor in care acestea sunt recunoscute.
A se vedea in acest sens prevederile art. 236 alin. (3) si (4) si ale art. 238 din Codul muncii.
Discriminarea nu poate fi invocata prin raportare la negocieri colective distincte, ci numai in cazul in care aceeasi
negociere este aplicata diferit salariatilor aflati in situatii identice, asa cum corect a apreciat si instanta de fond.
 (Decizia civila nr. 276/R-CM/15.02.2011)