Constata ca, prin sentinta civila nr.2432/17.03.2010, J.P. a respins actiunea prin care reclamanta A.P.D32 P.S. a solicitat anularea actului administrativ de infiintare a paratelor A.P.F.D32 P.S. si A.P.S.D32 P. S., prin care acestea s-au se...

           Constata ca, prin sentinta civila nr.2432/17.03.2010, J.P. a respins actiunea prin care reclamanta A.P.D32
P.S. a solicitat anularea actului administrativ de infiintare a paratelor A.P.F.D32 P.S. si A.P.S.D32 P. S., prin care
 acestea    s-au separat de asociatia initiala pe care o continua reclamanta, constatandu-se ca actele de constituire
a asociatiilor parate sunt date de catre judecatorul delegat intr-o procedura jurisdictionala supusa recursului in
conditiile art.331-338 Cod procedura civila, iar nu intr-o actiune in nulitate.
           In ceea ce priveste dispozitiile Legii nr.230/2007, ce se pretinde, de catre reclamanta, ca ar fi fost
incalcate la data acordarii personalitatii juridice, s-a constatat ca ele nu erau aplicabile, intrucat cele doua
incheieri au fost pronuntate la datele de 8 noiembrie 2002 si, respectiv, 18 februarie 2005, cand inca legea invocata
nu intrase in vigoare, cea aplicabila fiind Legea nr.14/1996, pe care judecatorul a constatat-o        intru-totul
respectata, aceasta necerand acordul tuturor proprietarilor din asociatia initiala, ci numai pe cel al scarilor separate
a caror proprietate comuna aferenta este delimitabila, posibila fiind si repartizarea cheltuielilor comune in acelasi mod.
           Se face, in continuare, analiza conditiilor in care actele de infiintare au fost semnate cu prilejul luarii
acordului de asociere si, respectiv, desprindere din asociatia initiala, a acordurilor de principiu date de catre furnizorii de utilitati, constatandu-se nedovedirea sustinerilor reclamantei, impusa in mod imperativ de dispozitiile art.1169 Cod civil.
           Apelul declarat de catre reclamanta impotriva sentintei, pe care a criticat-o pentru netemeinicie si
nelegalitate, a fost respins, prin decizia civila nr.178 din 19 noiembrie 2010 a T.A., dupa calificarea caii de atac
 intitulata de catre aceasta drept recurs.
           In motivare, s-a retinut in fapt ca toate cerintele pentru infiintarea celor doua noi asocieri au fost
respectate, in conformitate cu legea in vigoare la momentul constituirii celor doua persoane juridice noi, inscrisurile
 depuse in dosarele constituite in acest sens indeplinind cerintele de fond si de forma.
           In aceste conditii, nefondate gasindu-se criticile, s-a facut si aplicarea dispozitiilor art.274 Cod procedura
 civila, reclamanta fiind obligata la plata cheltuielilor de judecata catre cele doua parate.
           Impotriva deciziei, in termen, a declarat recurs reclamanta, criticand-o pentru incalcarea dispozitiilor
art.20 alin.1 Cod procedura civila privind conflictul de competenta, in sensul ca, pe rolul tribunalului, pricina a
 fost initial configurata ca fiind una de recurs si trebuia sa isi decline competenta fata de instanta de apel, instanta
devolutiva de fond in fata careia se puteau administra probe, reface si completa cele de la prima instanta, in conditiile
 art.295 Cod procedura civila.
           O alta critica vizeaza ingreunarea situatiei in propria cale de atac, in sensul ca s-au acordat cheltuieli de
 judecata catre parate, cheltuieli pe care instanta de fond nu le acordase, fiind incalcate astfel dispozitiile art.296
 Cod procedura civila.
           In al treilea rand, solutia este criticata pentru incalcarea formelor de procedura, in sensul ca instanta nu a
 observat actele neindeplinite legal de catre parate, care nu detin incheieri de infiintare constand in hotarari
date de J.P., cu achitarea taxelor de timbru, asa cum a facut recurenta.
           In opinia recurentei, tribunalul nu a respectat legea, reclamanta fiind si in prezent prejudiciata prin
 chemarea sa in judecata pentru obligarea la plata de penalitati catre S.C.T.P. pentru debite curgand din perioada
in care asociatii intimatei A.P.S.D32 P.S. apartineau de primei asociatii, cea de-a doua nefiind infiintata legal.
           In sustinerea recursului s-a depus copia unei actiuni datata, la S.C.T.2000 S.A., 12.11.2010, formulata
impotriva locatarilor scarilor A si C, parte in A.P.P.S.D32, scarile A si C, prima scara devenita in prezent parata
A.P.S. D32 P.S., pentru debite si penalitati provenind din perioada anilor 2007 si 2008.
           La data de 14 ianuarie 2011, reclamanta a formulat un nou memoriu, intitulat "completare la capatul
actiunii de recurs declarat la 21 decembrie 2010" in care se invoca acordarea a altceva decat ceea ce s-a cerut,
motiv de recurs prevazut de art.304 pct.6 Cod procedura civila, respectiv obligarea la plata taxei de timbru de
 130.000 lei vechi, timbraj datorat in fata primei instante de fond care nu l-a cerut, in considerarea faptului
ca asociatia este o organizatie non-profit, fara venituri, statul ocrotind persoanele fizice cu venituri pana la
500 lei, asa incat, nici instanta de apel nu trebuia sa ceara timbrajul, ceea ce, in opinia sa, ar impune casarea
deciziei si trimiterea cauzei, spre rejudecare, intrucat in mod nelegal s-a apreciat ca, la data constituirii paratelor,
 nu erau in vigoare dispozitiile art.5 din Legea nr.230/2007.
           Curtea, din oficiu, a cerut recurentei sa indice persoana ce a semnat cererea de chemare in judecata si toate
celelalte acte intocmite in dosar, precum si copie a H.A.G. prin care s-a luat initiativa promovarii actiunii,
inscrisurile si precizarea fiind depuse la 18 martie 2011, situatie in care instanta a constatat ca exista proces-verbal
din 4 martie 2008, prin care C.E.A.P.D 32 P. S. a hotarat actionarea in instanta a A.P.F.D32 P.S. si  S.D32 P.S., ca fiind
infiintate nelegal, act semnat de N.C., M.A. si B.M., persoane in privinta carora celelalte doua intimate nu au formulat
 obiectiuni, in sensul ca nu ar avea calitatea de membri ai comitetului executiv.
           Cu prilejul depunerii precizarii cerute, in sensul ca actele au fost semnate de catre presedintele asociatiei,
 B.M., s-a adaugat si argumentul potrivit caruia nu exista proces verbal de dizolvare a asociatiei initiale,
 solicitandu-se, totodata, obligarea paratelor de a arata daca au formulat cerere si au primit aprobare de separare,
in cadrul adunarii generale, sau in comitetul executiv al asociatiei initiale.
           Verificandu-se procedurile de comunicare a hotararii pronuntate de catre tribunal ca instanta de apel,
 se constata ca toate cele trei comunicari s-au facut la data de 6 ianuarie 2011, data fata de care, si completarea
 de motive din data de 14 ianuarie 2011 apare ca fiind facuta in termenul de 15 zile prevazut de art.306 alin.1
Cod procedura civila.
           Examinandu-se decizia prin prisma criticilor aduse, Curtea constata recursul ca nefiind fondat.
           Cat priveste incalcarea dispozitiilor privitoare la conflictul de competenta, o asemenea greseala nu este
savarsita.
           Cum se poate observa, tribunalul a fost investit cu o cale de atac intitulata de catre parte fiind recurs,
primul termen fixat la data de 8 octombrie 2010, cand s-a constatat ca pricina nu se afla in stare de judecata, intrucat
 nu fusesera achitate taxele de timbru pentru fond si apel si nici nu fusese invederata obligativitatea platii lor.
           La urmatorul termen, cel din 19 noiembrie 2010, s-a constatat ca partile au fost legal citate si pot pune
concluzii, pricina aflandu-se la prima zi de infatisare in sensul dispozitiilor art.134 Cod procedura civila.
           In aceste conditii, in mod corect s-a trecut la verificarea caii de atac careia ii este supusa hotararea
primei instante de fond si acordarea calificarii prevazute de lege ca fiind apelul.
           Intr-o asemenea situatie, legiuitorul nu impune acordarea unui nou alt termen de judecata si citarea partilor,
 potrivit dispozitiilor art.99 alin.3 din R.O.I. si H.C.C.I. nr.31/2009, trecandu-se dosarul pe lista pricinilor de
solutionat in faza de atac a apelului cu participarea judecatorilor potrivit acestor reguli.
           Recurenta invoca incalcarea unor norme de procedura, neprevazute insa de vreo lege.
           Daca cererea ar putea fi citita prin prisma impiedicarii dreptului de aparare si de acces la o instanta,
se constata ca o astfel de incalcare a principiilor nu s-a savarsit.
           Aceasta intrucat, potrivit dispozitiilor art.305 Cod procedura civila, in instanta de recurs se pot produce
ca probe noi inscrisuri, ce se pot depune pana la inchiderea dezbaterilor.
           Recurenta nu pretinde ca ar fi detinut asemenea inscrisuri pe care le putea depune inclusiv in calea de atac
pe care a considerat-o aplicabila primei instante de fond, dupa cum nu depune asemenea probe, nici in prezentul recurs.
           Alte probe din cele nepermise instantei de recurs dar permise instantei de fond nu se pretind a exista nici
 macar de catre recurenta (respectiv martori, cercetari, expertize).
           Ca atare, critica este una nefondata.
           Cat priveste inrautatirea situatiei in propria cale de atac, nici o asemenea greseala de aplicare a legii
 nu se constata.
           Cheltuielile de judecata la care instanta de apel a obligat-o pe apelanta au fost exclusiv cele facute
 in faza de atac a apelului, suma de 500 lei reprezentand onorariul platit si dovedit, potrivit chitantei depusa
l
a dosar de avocat D.M.C. pentru intimata-parata A.P.S.P., sub nr.413 din 19.11.2010 (copie certificata-fila 35 dosar apel).
 Dispozitiile art.274 Cod procedura civila prevad posibilitatea partii de a solicita cheltuielile de judecata facute in
cererea adversarului sau cazut in pretentii, in fiecare faza, cele acordate prin decizia criticata neprivind faza de
judecata in fond purtata in fata judecatoriei.
           Critica privind gresita aplicare a formelor procedurale in sensul ca nu s-au observat acte indeplinite
 nelegal de catre parate care nu detin hotarari de infiintare date de catre instanta de judecata, este si ea nefondata.
           Astfel, recurenta a atacat chiar incheierile nr.532/2002 si nr.916/2005 date de judecatorul delegat pe
langa P.M.P., potrivit legii aplicabile la data pronuntarii lor.
           Ca atare, asemenea acte de infiintare, intocmite in conditiile Legii nr.114/1996, ale Legii nr.7/1996 si
 art.22 din Legea nr.145/1999, exista in cauza. Legalitatea unor asemenea acte pronuntate de judecatorul delegat
putea fi cercetata in conditiile prevazute de lege pentru atacarea lor, avand caracterul unor acte contencioase,
pronuntate in temeiul art.331 si urm. Cod procedura civila, cu cadrul prevazut de legea speciala.
           Instantele fondului, de altfel, au trecut chiar si peste aceasta lipsa a formularii unei cai de atac
impotriva celor doua incheieri in conditiile legii si au cercetat, inca odata, indeplinirea cerintelor prevazute
 de legea in vigoare la data pronuntarii acestora, constatand ca ele sunt intrunite.
           Argumentul potrivit caruia, in prezent, reclamanta ar fi urmarita in instanta pentru datorii din perioada
in care ar fi cuprins si pe locatarii de la scara A, in prezent constituiti in A.P.S. D32 P.S., dincolo de faptul ca
este un aspect nou relevat in recurs, neputand fi luat in discutie cata vreme obiect al cercetarii pentru nelegalitate
 nu pot constitui decat rezolvarile de drept date de catre instanta de apel, ca si argument de fapt, este nerelevant.
 In masura in care aceste datorii ar fi fost facute pentru proprietarii ce s-au constituit intr-o alta asociatie,
exista mijloace juridice de protectie, prevazute de procedura civila.
           In ceea ce priveste acordarea a ceea ce nu s-a cerut, urmeaza a se observa ca obiectul actiunii l-a privit
 cercetarea legalitatii actelor de infiintare a celor doua asociatii parate.
           Instanta s-a pronuntat inclusiv asupra acestei cereri, dispozitia privind plata taxelor de timbru neavand
 relevanta rezolvarii unui petit principal al unei actiuni.
           Or, obligarea la plata acestei sume, s-a facut la cererea expresa a partii fata de care recurenta a picat
 in pretentii, asa cum prevad dispozitiile art.274 Cod procedura civila, neexistand o acordare a altceva decat ceea
ce s-a cerut.
           Obligativitatea verificarii si impunerii obligatiei de plata a taxelor de timbru revine instantelor in
 conditiile Legii nr.146/1997; partea care considera ca cererea sa nu ar fi susceptibila de plata unor asemenea taxe,
are la indemana procedura reexaminarii, la care recurenta nu a recurs. De asemenea, in ceea ce priveste lipsa de venituri
suficiente pentru suportarea unor asemenea taxe, legiuitorul roman a instituit procedura acordarii asistentei judiciare,
nici la aceasta recurenta neapeland.
           Ca atare, nici sub acest aspect nu se constata vreo greseala din partea instantei de recurs.
           In sfarsit, ultima critica, privind gresita considerare ca neaplicabile a dispozitiilor art.5 din
Legea nr.230/2007 la actele de infiintare ale paratelor, este si ea nefondata.
           Pe de o parte, recurenta nu arata de ce acest text ar putea avea actiune retroactiva la acte incheiate in anii
 2002 si 2005, o exceptare de la norma generala cuprinsa in art.1 din Codul civil sau de la principiul general instituit
de art.44 din C.R.,  nefiind cuprinsa in Legea nr.230/2007.
           Fata de toate acestea, in temeiul art.312 Cod procedura civila, urmeaza ca recursul sa fie respins ca nefondat.

CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

9. Art. 2 din Legea nr. 19/2000. Art.12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/1974. Decretul nr.389/1972. Legea nr. 49/1992. O.U.G.
 nr. 4/2005. Formele de retribuire in acord global. Principiul contributivitatii.
Art.12 alin.1 lit. a) din Legea nr.57/1974
Decizia nr.872/25 iunie 2010 a Curtii Constitutionale
Art.1 si 2 din Hotararea Consiliului de Ministri nr.1546/1952
Art.2 lit. e, art.78 si art.164 alin.1 si 2 din Legea nr.19/2000
Art.1 si 2 din O.G. nr.4/2005
Decizia nr.5/20 septembrie 2010 a ICCJ

            Principiul aplicabil spetei este cel al contributivitatii, potrivit caruia drepturile de asigurari sociale,
 inclusiv pensiile, se cuvin pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite.
            Nu in ultimul rand jurisprudenta CEDO a asimilat drepturi care decurg din politici sociale, cu notiunea
de "bun" in sensul dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1, in sensul ca o reducere substantiala a nivelului pensiei
este considerata ca afectand substanta dreptului de proprietate atunci cand persoana a platit cotizatiile obligatorii,
a indeplinit conditiile cerute de legea interna la data respectiva, existand o relatie directa intre totalul cotizatiilor
 varsata in decursul vietii si dreptul de a beneficia obligatoriu de o fractiune din patrimoniul de pensii.
            Si prin decizia nr.872/25 iunie 2010 a Curtii Constitutionale, prin care s-a stabilit ca dispozitiile
art.9 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstitutionale,
 s-a statuat ca dreptul la pensie este un drept preconstituit inca din perioada activa a vietii individului, acesta
 fiind obligat prin lege sa constituie la bugetul asigurarilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului
realizat.
            Corelativ, se naste obligatia statului ca in perioada pasiva a vietii individului sa-i plateasca o pensie al
carei cuantum sa fie guvernat de principiul contributivitatii, cele doua obligatii fiind intrinsec si indisolubil legate.
            Scopul pensiei este acela de a compensa in perioada pasiva a vietii persoanei asigurate contributiile varsate
de catre acesta la bugetul asigurarilor sociale de stat in temeiul principiului contributivitatii si de a asigura mijloacele de subzistenta a celor care au dobandit acest drept in conditiile legii. Astfel, statul are obligatia pozitiva de a lua absolut toate masurile necesare realizarii acestei finalitati si de a se abtine de la orice comportament de natura a limita in vreun fel dreptul la asigurari sociale.
            Nu in ultimul rand, ICCJ, prin Decizia nr.5/20 septembrie 2010, a admis recursul in interesul legii, in sensul
ca, interpretarea dispozitiilor art.2 lit.e, art.78 si art.164 alin.1 si 2 din Legea nr.19/2000 si art.1 si 2
din O.G. nr.4/2005, se interpreteaza in sensul ca, sumele platite pentru munca prestata de fostii salariati in regim de
lucru prelungit, in conditiile art.1 si 2 din Hotararea Consiliului de Ministri nr.1546/1952, se au in vedere la stabilirea
si recalcularea pensiilor din sistemul public.
            Instanta de fond, este chiar obligata in baza principiului plenitudinii de jurisdictie si in baza dispozitiilor
art.6 din CEDO, care reglementeaza dreptul la un proces echitabil si rezonabil sa examineze si eventual sa cenzureze
raportat la dispozitiile legale in materie, legalitatea si temeinicia emiterii deciziilor de pensionare ale recurentei.
            De asemenea, tot instanta de judecata este suverana in a aprecia si interpreta dispozitiile legale in materia
dreptului la pensie, printr-o corelare corespunzatoare a textelor prevazute de lege, in conformitate cu jurisprudenta
 constata a instantelor judecatoresti, precum si cea a CEDO.

            (Decizia civila nr. 33/R-CA/06 ianuarie 2011)