Asupra apelului civil de fata, Prin sentinta civila nr.203/29 septembrie 2010, T.A., Sectia civila a admis cererea reclamantei si a obligat-o pe parata la plata sumei de 59.400 euro in echivalent, reprezentand despagubiri.

Asupra apelului civil de fata,
Prin sentinta civila nr.203/29 septembrie 2010, T.A., Sectia civila a admis cererea reclamantei si a obligat-o pe parata la plata sumei de 59.400 euro in echivalent, reprezentand despagubiri.
Pentru a se pronunta in acest sens, tribunalul a retinut ca la data de 27.08.2009 S.C. P. S.A. a formulat contestatie impotriva Hotararii nr.2/31.07.2009 de acordare a valorii despagubirii pentru exproprierea imobilului teren si constructie situat in comuna Cateasca, judetul Arges si obligarea C.J.A. la plata sumei de 508.349 lei, reprezentand valoarea imobilelor expropriate.
Astfel, instanta de fond si-a motivat solutia adoptata: "prin hotararea nr.17/27.02.2009 Consiliul Judetean a inceput procedura de expropriere a terenului extravilan amplasat in comuna Cateasca, ce apartine contestatoarei S.C. P. S.A. si pentru care i-a fost acordata cu titlu de despagubiri suma de 106.620 lei.
Nemultumita de cuantumul sumei petenta a formulat prezenta contestatie. Desi nu are obiectiuni la raportul de expertiza efectuat de instanta, expert A. N., in concluziile scrise reprezentanta intimatei formuleaza mai multe nereguli.
Conform raportului de expertiza efectuat prin intermediul instantei rezulta o valoare a despagubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat si constructii in suma totala de 59.400 euro.
Pentru toate aceste considerente si intrucat s-a facut dovada exproprierii a suprafetei de teren cat si a constructiilor existente aici cat si a intinderii despagubirilor, tribunalul in temeiul art.9 si urmatoarele din Legea nr.33/1994 a admis contestatia, in sensul celor aratate mai sus".
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs C.J.A., criticand sentinta instantei de fond ca fiind pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, motiv de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
De asemenea, s-a criticat motivarea sentintei ca fiind lapidara, fara a fi indicate motivele pe care aceasta se sprijina (art.304 pct.7 Cod procedura civila).
Deosebit, s-a sustinut ca instanta de recurs are posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele, in conformitate cu dispozitiile art.3041 Cod procedura civila.
In speta, instanta de fond a pronuntat o hotarare cu incalcarea, in mod vadit, a dispozitiilor Legii nr.33/1994, care stabileau in sarcina judecatorului obligatia de a analiza rezultatul expertizei si de a-l compara cu oferta si cu pretentiile expropriatului.
In cadrul prezentului litigiu a fost desemnata o comisie de experti, in conformitate cu dispozitiile art.25 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, compusa din d-nul A.N.- expert din partea instantei, d-nul C. G. - expert din partea S.C. P. S.A. si d-na P.M. - expert din partea C.J.A.
Insa, expertul desemnat de instanta nu a dorit sa colaboreze cu expertul desemnat din partea C.J.A., astfel incat, acesta a fost nevoit sa formuleze un punct de vedere separat cu privire la cuantumul despagubirilor ce urmeaza a fi acordate.
Totodata, in conformitate cu dispozitiile art.27 din Legea nr.33/1994, instanta avea obligatia sa compare cele trei puncte de vedere formulate de experti cu oferta C.J.A. si cu pretentiile formulate de S.C. P. S.A.  si sa hotarasca asupra cuantumului despagubirilor.
Instanta de fond trebuia, deci, sa aplice strict procedura speciala de solutionare a acestui litigiu, prevazuta de Legea nr.33/1994, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Contrar acestei proceduri, instanta de fond a pronuntat o hotarare in privinta careia nu a indicat nici macar motivele pentru care nu a respectat procedura prevazuta de Legea nr.33/1994.
La termenul de judecata din data de 11.01.2011, recurenta a depus la dosarul cauzei procesul-verbal nr.3093/29.08.2008 (filele 11-12), iar intimata S.C.P. S.A. a depus concluzii scrise si doua inscrisuri reprezentand o factura si un ordin de plata (filele 16-17).
La acelasi termen, instanta, din oficiu, a pus in discutia partilor calificarea caii de atac exercitata in cauza si, avand in vedere dispozitiile art.2823 alin.1 Cod procedura civila, precum si obiectul cauzei, prin raportare si la dispozitiile art.40 din Legea nr.33/1994, a calificat calea de atac exercitata ca fiind apel si nu recurs.
Analizand, prin prisma criticilor sus-mentionate, considerentele deciziei apelate, Curtea constata ca, apelul este fondat, urmand a fi admis, cu consecinta desfiintarii sentintei pronuntate si a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.
Astfel, Curtea retine ca, principiul general consacrat de Codul de procedura civila, prin art.261 pct.5 Cod procedura civila, impune ca orice hotarare judecatoreasca sa fie motivata, judecatorii fondului fiind datori sa arate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, enuntand starea de fapt constatata, dovezile administrate si rationamentul juridic care a dus la adoptarea solutiei respective.
Nemotivarea hotararii, desi nu este prevazuta ca o cauza de desfiintare in Codul de procedura civila, fata de caracterul imperativ al dispozitiilor art.261 pct.5 Cod procedura civila si finalitatea acestui text, de a da posibilitatea instantei de control judiciar sa exercite acest control asupra legalitatii si temeiniciei hotararii atacate, se incadreaza intr-un cadru mai larg de nelegalitate, acela al nepronuntarii asupra fondului cauzei, de natura a justifica desfiintarea cu trimitere in rejudecare pentru ca instanta de fond sa se pronunte asupra pricinii si, mai ales, sa arate care sunt considerentele pentru care a transat litigiul in modul in care a facut-o.
In speta, Curtea constata ca tribunalul, ca prima instanta de fond, printr-o motivare extrem de sumara, deficitara sub aspectul expunerii rationamentului in baza caruia a adoptat solutia de admitere a cererii reclamantei si a obligarii paratei la plata sumei de 59.400 euro, in echivalent, reprezentand despagubiri, nu permite exercitarea controlului judiciar, intrucat,  limitandu-se la a expune in patru paragrafe starea de fapt, concluzioneaza direct spre stabilirea unui anumit cuantum al despagubirilor.
Or, procedura speciala care guverneaza materia exproprierii imobilelor in vederea efectuarii unor constructii de interes national, judetean si local, deci pentru cauza de utilitate publica (Legea nr.198/2004, Legea nr.33/1994), prevede, in mod expres, ca pentru stabilirea despagubirilor, instanta va constitui o comisie de experti compusa  dintr-un expert numit de instanta, unul desemnat de expropriator si un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
In ceea ce priveste cuantumul despagubirii, aceeasi lege speciala expliciteaza in sensul ca aceasta se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane indreptatite, iar la calcularea cuantumului despagubirilor, expertii, precum si instanta vor tine seama de pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data intocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane indreptatite, luand in considerare si dovezile prezentate de acestia (art.26 din Legea nr.33/1994).
Primind rezultatul expertizei, instanta il va compara cu oferta si cu pretentiile formulate de parti si va hotari, despagubirea acordata de catre instanta neputand fi mai mica decat cea oferita de expropriator si nici mai mare decat cea solicitata de expropriat sau de alta persoana interesata.
Procedura sus-mentionata, impunea deci, instantei de fond, nu numai administrarea probei cu expertiza in vederea stabilirii cuantumului despagubirilor, ci si obligativitatea exprimarii motivelor pentru care tribunalul s-a oprit la o anumita suma cuvenita reclamantei, in conditiile in care lucrarea de specialitate nu a fost efectuata de catre o comisie de experti, astfel cum prevede legea, ci fiecare dintre acestia si-au exprimat propriul punct de vedere prin lucrari separate, iar intimata a facut obiectiuni la raportul de expertiza, fundamentate de lucrarea expertului consilier.
Dimpotriva, instanta de fond, desi in incheierea de amanare a pronuntarii de la data de 15 septembrie 2010, a luat act de imprejurarea ca parata are obiectiuni la raportul de expertiza, fondate pe punctul de vedere al expertului consilier, in mod gresit nu le-a solutionat prin aceeasi incheiere de sedinta, mai mult, nu a facut referire la acestea si nu le-a analizat nici in considerentele sentintei, mentionand doar ca, potrivit raportului de expertiza efectuat prin intermediul instantei, valoarea despagubirilor cuvenite reclamantei se ridica la 59.400 euro.
Or, in conditiile in care legea impunea intocmirea lucrarii de specialitate de catre o comisie de experti, apare cu atat mai nemotivata hotararea tribunalului, de a se opri la despagubirea stabilita de catre expertul desemnat de instanta, fara a exprima motivele inlaturarii opiniilor de specialitate ale celorlalti doi experti, astfel incat sa permita instantei de apel exercitarea controlului judiciar asupra sentintei pronuntate in raport de criticile invocate si starea de fapt si de drept retinuta.
Prin urmare, se constata ca singurul remediu este desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceluiasi tribunal, in prima instanta de fond, potrivit art.297 Cod procedura civila.
  Acesta va trebui sa aiba in vedere la solutionare, toate aspectele criticate prin cererea de apel, precum si procedura imperativ prevazuta de lege in vederea stabilirii cuantumului despagubirilor, analizand apararile tuturor partilor si raspunzand in mod pertinent cererii cu care a fost investita, pe baza probelor ce se vor administra in vederea pronuntarii unei hotarari temeinice si legale.

4. Efectele constatarii neconstitutionalitatii unui text de lege care a constituit temeiul juridic al actiunii.
Art.31 din Legea nr.47/1992
Decretului-lege nr.118/1990
Art. 5 alin.1 pct. a din Legea nr.221/2009
O.U.G. nr.62/2010

Potrivit art.31 din Legea nr.47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, decizia prin care se constata neconstitutionalitate unei legi sau a  unei ordonante, ori dispozitiei unei legi sau unei ordonante, in vigoare, este definitiva si obligatorie, producand efecte de la data publicarii sale asupra cauzelor in care isi are incidenta textul legal declarat neconstitutional.
Alin.3 al aceluiasi text, face trimitere la situatia in care, in termen de 45 zile de la comunicarea deciziei Curtii Constitutionale, Parlamentul sau Guvernul dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, primele fiind suspendate de drept in acest interval de timp, dupa care isi inceteaza efectele juridice.
In speta, Curtea nu poate decat sa constate ca textul legal care a constituit temeiul juridic al pretentiilor reclamantului, nu a fost modificat in perioada de 45 zile, care a urmat publicarii deciziilor susmentionate in Monitorul Oficial al Romaniei, prin urmare, acesta si-a incetat efectele juridice.
Pe de alta parte, retine ca pentru prejudiciul suferit prin privarea de libertate, reclamantul a beneficiat deja de prevederile Decretului-lege nr.118/1990, asa cum reiese din inscrisurile depuse la dosarul de fond (filele 17 si 42-48), astfel incat, prin admiterea actiunii in prima instanta, acesta se regaseste exact in situatia dubla despagubire pe care Curtea Constitutionala a urmarit sa o inlature prin controlul de constitutionalitate savarsit.
                                                (Decizia civila nr. 5/A/17 ianuarie 2011)

Asupra apelurilor civile de fata:
Constata ca, prin sentinta civila nr.42/23 februarie 2010, T.A., Sectia civila a admis in parte actiunea formulata de reclamantul B.V., in contradictoriu cu paratul S.R.- prin M.F. si l-a obligat pe parat sa plateasca reclamantului suma de 150.000 lei, cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa politica.
Pentru a se pronunta in acest sens, instanta a retinut ca reclamantul a fost condamnat prin sentinta penala nr.689/24.07.1970 pronuntata de T.M.B. la 5 ani inchisoare pentru infractiunea de propaganda impotriva oranduirii socialiste, infractiuni prevazute de art.166 alin.2 din Codul de procedura penala, fiind arestat din 6.07.1970, sentinta mentionata prin decizia penala nr.876/11.09.1070 de catre Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti.
La data de 15.04.1974, reclamantul a fost pus in libertate ca urmare a pronuntarii Decretului Prezidential nr.26/1974.
Potrivit Hotararii nr.74/23.07.1990, emisa la Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr.118/1990 s-au acordat reclamantului drepturi banesti recalculate plus indemnizatia lunara de cate 200 lei pentru fiecare an de in urma de la data cererii prevazute de art.8 din acest act normativ fiind depuse in acest sens cuantumul acestei sume de catre C.J.P.A. la data de 11.02.2010.
Potrivit art.1 alin.2 lit.f din Legea nr.221/2009 constituie de drept condamnare cu caracter politic condamnarea pronuntata pentru fapta prevazuta de art.166 alin.2 din Codul penal din 1968.
Prin urmare, s-a apreciat ca nu sunt aplicabile dispozitiile art.1 alin.3 si 4 din Legea nr.221/2009, motiv pentru care reclamantul era obligat sa solicite constatarea caracterului politic al condamnarii de catre instanta de judecata, astfel ca a fost respinsa exceptia de inadmisibilitate invocata de catre parat.
Referitor la aplicarea dispozitiilor art.6 din Legea nr.221/2009, tribunalul a retinut ca mentiunea pe hotararea judecatoreasca se va inscrie dupa parcurgerea procedurii prevazute de art.1 lit.3 si 4 din Legea nr.221/2009 si dupa eliberarea unei copii a acestei hotarari judecatoresti.
Cu privire la cuantumul si natura despagubirilor solicitate de catre reclamant, tribunalul a constatat ca acesta si-a evaluat prejudiciul moral la suma de 15.000.000 lei, asa cum rezulta din cuprinsul cererii de chemare in judecata si analizat sub aspectul dispozitiilor art. 5 alin.1 pct. a din Legea nr.221/2009, potrivit cu care se poate solicita de catre cel care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6.03.1945 - 12.12.1989 instanta de judecata in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legii obligarea statului la acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit  prin condamnare.
La stabilirea cuantumului despagubirilor s-a tinut seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza potrivit Decretului-lege nr.118/1990.
De asemenea, in cauza s-a stabilit ca nu sunt incidente dispozitiile art.5 alin.4 din Legea nr.221/2009, intrucat nu s-a facut dovada ca reclamantul a beneficiat deja de drepturile prevazute la alin.1 lit.a, b, c din acest act normativ in urma exercitarii cailor extraordinare de atac pana la data intrarii in vigoare impotriva hotararii de condamnare politica.
S-a mai retinut ca, in ceea ce-l priveste pe reclamant, acesta nu a mai beneficiat si de alte drepturi de natura celor prevazute de art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 pentru a fi avute in vedere la aprecierea cuantumului prejudiciului moral.
Cu privire la criteriile de apreciere a cuantumului despagubirilor pentru prejudiciul moral, tribunalul a retinut ca repararea integrala a acestora reprezinta principiul de baza al raspunderii civile delictuale, consacrat de art.998 Cod civil.
Desi, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa  unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicarii criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei in cauza in plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor legate, masura in care acestea au fost lezate intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii etc., toate aceste criterii subordonandu-se aprecierii - rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs.
In cauza, reclamantul a suferit masuri privative de libertate in perioada 6.07-1970-15.04.1974, timp in care a suferit consecintele psihice resimtite atat pe parcursul judecatii, cat si a detentiei legate de privarea de libertate si de incalcarea dreptului sau la libertatea de exprimare a propriilor opinii intr-o societate democratica, cu consecinta afectarii prestigiului social al acestuia si expunerea la dispretul public, cu statutul sau de persoana  condamnata pentru savarsirea unei infractiuni.
De asemenea, in perioada privarii de libertate reclamantul a suferit si o atingere adusa onoarei si demnitatii persoanei precum si a personalitatii sale morale, iar dupa eliberarea sa prin decret prezidential de gratiere, reclamantul a simtit in viata sa privata in continuare consecinte nelegale ale condamnarii sale chiar si in plan profesional, unde a fost victima unei inscenari in urma caruia i s-a desfacut contactul de munca in mod netemeinic, asa cum s-a statuat prin sentinta civila nr.4620/13.09.1990 a T.A..
Tribunalul a mai retinut ca in raport de durata privarii de libertate a reclamantului, intensitatea perceperii consecintei condamnarii si atingerii adusa conditiei sale umane, despagubirile acordate potrivit Decretului - lege nr.118/1990 nu sunt suficiente pentru a acoperi integral prejudiciul moral suferit de reclamant.
Prin urmare, s-a retinut existenta unui prejudiciu moral complex suferit de reclamant ca o consecinta directa a lipsirii sale de libertate pe plan psihic, de imagine si relativ la viata sa privata si chiar la  conditia  umana  de om liber cu drept la exprimarea propriilor opinii, motiv pentru care, statuand in echitate, prin aprecierea pertinenta a complexului material probator, tribunalul a dat o evaluare adecvata a daunelor morale compensatoare la suma de 150.000 lei, pentru consecinta condamnarii sale politice sens in care a obligat paratul la plata acestei sume pentru prejudiciul moral, cu consecinta admiterii actiunii potrivit art.1 alin.1 si 2 lit.j, art.4, 5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009.
Impotriva sentintei civile nr. 42/23.02.2010, pronuntata de T.A., au formulat apel atat paratul S.R.- prin M.F.P., cat si reclamantul B.V..
In apelul sau, paratul S.R. prin M.F.P. a criticat sentinta ca fiind netemeinica si nelegala, pronuntata fara a se avea in vedere apararea institutiei statului.
Astfel, instanta de fond, in mod gresit nu a constatat ca actiunea este inadmisibila, intrucat nu s-a facut dovada caracterului politic al hotararii judecatoresti prin care a fost pronuntata condamnarea, iar paratul a fost obligat la plata sumei mentionate fara a se motiva temeinic hotararea luata, tribunalul rezumandu-se la a retine in intregime aspectele expuse de reclamant in actiune, fara alte dovezi, in lipsa unor probe concludente, pertinente si utile solutionarii.
Reclamantul a fost condamnat in baza sentintei penale nr.689/24.07.1970, pronuntata de T.M.B., in dosarul nr.555/1970, definitiva prin decizia nr.876/11.09.1970 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, Sectia recurs, in dosarul nr.973/1970, in baza art.166 alin.2 Cod penal, prin urmare, condamnarea suferita de catre reclamant nu se regaseste printre condamnarile care constituie de drept condamnari cu caracter politic, conform art.1 alin.2 din Legea nr.221/2009.
Or, in aceste conditii, devin incidente in cauza dispozitiile art.1 alin.3 si 4, precum si dispozitiile art.4 si 6 din acelasi act normativ.
In ceea ce priveste cuantumul sumei de 15.000.000 lei, pretinsa de reclamant cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit, art. 5 lit. a din Legea nr.221/2009 prevede acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, la stabilirea cuantumului despagubirilor tinandu-se seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza, in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al O.U.G. nr.214/1999 aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
Cuantumul de 150.000 lei despagubiri acordat de instanta de fond, nu a fost stabilit in mod legal, avand in vedere ca intimatul-reclamant nu a facut dovada existentei unei actiuni sau inactiuni a Statului Roman-prin M.F.P., care sa-i fi provocat un prejudiciu ce nu putea fi recuperat decat pe baza promovarii unei astfel de actiuni.
Considera apelantul ca simpla solicitare a daunelor morale, fara sa fie sustinuta si dovedita cu probe nu poate determina instanta de judecata sa procedeze la acordarea lor catre reclamant.
In cuantificarea prejudiciului moral trebuia sa se aiba in vedere criterii subordonate conditiei aprecierii rezonabile, pe baza echitabila, corespunzatoare prejudiciul real si efectiv produs.
Sub acest aspect este eronata motivarea instantei, in sensul ca indemnizatia lunara stabilita in favoarea reclamantului in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 nu are caracterul unei indemnizatii de satisfactie echitabila. Procedand astfel, instanta a acordat in mod nejustificat o dubla reparatie pentru condamnarea suferita de reclamat prin sentinta penala invocata.
Prin apelul sau, reclamantul B.V. a sustinut, in esenta, ca instanta de fond, la pronuntarea hotararii nu a avut in vedere totalitatea factorilor si imprejurarilor aratate de acesta si demonstrate prin administrarea probelor, la stabilirea in concret a despagubirilor morale acordate.
In sustinerea apelului, reclamantul a depus la dosarul cauzei inscrisuri (filele 30-45) si practica judiciara.
La termenul de judecata din data de 24 septembrie 2010, Curtea a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale formulata de apelantul-parat S.R. prin M.F.P. vizand neconstitutionalitatea art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, pentru motivele pe larg expuse in incheierea de sedinta din data de 27 septembrie 2010-filele 64-66.
Analizand sentinta apelata, prin prisma criticilor formulate, cu prioritate a celor privind caracterul de dubla reparatie a sumei acordate de tribunal pentru condamnarea suferita de reclamat, in raport de indemnizatia lunara deja stabilita in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 si avand in vedere actele si lucrarile dosarului de fond, Curtea constata ca apelul paratului S.R. este fondat, urmand a fi admis, iar apelul reclamantului B.V. este nefondat, pentru considerentele comune, care vor fi exprimate in continuare.
Prin sentinta apelata, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantul B.V. si obligat paratul S.R.-prin M.F.sa plateasca acestuia suma de 150.000 lei cu titlu de despagubiri, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa politica.
Prima instanta si-a fundamentat hotararea pronuntata pe dispozitiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, pe care le-a considerat aplicabile starii de fapt rezultate din probele administrate in cauza, constatand ca pentru prejudiciul moral complex suferit de reclamant, ca o consecinta directa a lipsirii sale de libertate, pe plan psihic, de imagine si relativ la viata sa privata si chiar la conditia umana de om liber, cu drept la exprimarea propriilor opinii, acestuia i se cuvin daune morale compensatoare, in suma de 150.000 lei.
In intervalul de timp in care cauza s-a aflat pe rolul instantei de apel, a fost adoptata O.U.G. nr.62/2010, prin care s-au adus modificari textului legal susmentionat, in sensul  limitarii cuantumului despagubirilor posibil de acordat pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, la 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic; 5.000 de euro pentru sotul /sotia si descendentii de gradul I; 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea;".
Asupra ordonantei de urgenta, cat si asupra art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, astfel cum a fost modificat, s-a declansat controlul de constitutionalitate posterior adoptarii actelor normative, Curtea Constitutionala admitand sesizarile si pronuntandu-se in sensul constatarii neconstitutionalitatii acestora.
Astfel, prin deciziile:
-nr.1.354/20 octombrie 2010, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.I pct.1 si art.II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
-nr.1.358/21 octombrie 2010, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) lit.a) teza intai din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
- nr.1.360/21 octombrie 2010, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) lit.a) teza intai din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei nr.761/15.11.2010,
publicate Monitorul Oficial nr.761 din 15.11.2010, s-a declarat neconstitutionalitatea textelor legale susmentionate.
In esenta, Curtea Constitutionala a constatat ca in materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, exista o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice. Edificatoare in acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederile Legii nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei pentru fiecare an de detentie, stramutare in alte localitati, deportare in strainatate sau prizonierat; dreptul la o indemnizatie lunara de 100 lei pentru fiecare an de internare abuziva in spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art.4 din Decretul-lege nr.118/1990); scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art.8 din Decretul-lege nr.118/1990); sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit (art.5 din Decretul-lege nr.118/1990); despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009]; despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr.10/2001 [art.5 alin.(1) lit.b) din Legea nr.221/2009]; repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotararea judecatoreasca de condamnare s-a dispus decaderea din drepturi sau degradarea militara [art.5 alin.(1) lit.c) din Legea nr.221/2009].
Curtea a mai constatat insa ca scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate intr-o situatie similara cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind in deplina concordanta cu recomandarile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
Trecand in revista jurisprudenta CEDO in materie, Curtea a apreciat ca nu poate exista decat o obligatie "morala" a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, pe de alta parte, despagubirile pentru daunele morale suferite in perioada comunista trebuie sa fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnari sau masuri administrative. Or, despagubirile prevazute de dispozitiile de lege criticate, avand acelasi scop ca si indemnizatia prevazuta de art.4 din Decretul-lege nr.118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile.
Prin Decretul-lege nr.118/1990, legiuitorul a stabilit conditiile si cuantumul indemnizatiilor lunare, astfel incat interventia sa prin art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009, dupa 20 ani de la adoptarea primei reglementari cu acelasi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esentiale ale statului de drept, astfel cum este proclamata in prevederile art.1 alin.(3) din Constitutie. Totodata, astfel cum a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, tot in domeniul masurilor reparatorii, insa in ceea ce priveste restituirile de bunuri, este necesar a se face in asa fel incat atenuarea vechilor violari sa nu creeze noi nedreptati (Hotararea din 5 noiembrie 2002 in Cauza Pincova si Pinc contra Cehiei, Hotararea din 7 octombrie 2009 in Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea sustine ca prin adoptarea art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009, persoanele in cauza ar putea avea o "speranta legitima" (astfel cum este consacrata in jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despagubirilor morale, intrucat, asa cum a statuat instanta de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci cand exista o disputa asupra corectei aplicari a legii interne si atunci cand cererile reclamantilor sunt respinse in mod irevocabil de instantele nationale, nu se poate vorbi despre o "speranta legitima" in dobandirea proprietatii. Totodata, prin Decizia asupra admisibilitatii din 2 decembrie 2008 in Cauza Slavov si altii contra Bulgariei, instanta de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanta deosebita faptului ca dispozitia de lege referitoare la obtinerea compensatiilor a fost anulata nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operatiuni normale, pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curtii in sensul ca reclamantii nu au putut dobandi o "speranta legitima" in obtinerea compensatiilor respective.
Avand in vedere toate aceste considerente, precum si altele vizand incalcarea normelor de tehnica legislativa si lipsa preciziei si previzibilitatii cerute de notiunea de "legalitate", care nu vor mai fi reluate, Curtea Constitutionala a constatat ca acordarea de despagubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost reglementata prin art.5 alin.(1) lit.a) teza intai din Legea nr.221/2009, contravine art.1 alin.(3) din Legea fundamentala privind statul de drept, democratic si social, in care dreptatea este valoare suprema si prevederilor art.1 alin.(3) si (5) din Legea fundamentala.
Potrivit art.31 din Legea nr.47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, decizia prin care se constata neconstitutionalitate unei legi sau a  unei ordonante, ori dispozitiei unei legi sau unei ordonante, in vigoare, este definitiva si obligatorie, producand efecte de la data publicarii sale asupra cauzelor in care isi are incidenta textul legal declarat neconstitutional.
Alin.3 al aceluiasi text, face trimitere la situatia in care, in termen de 45 zile de la comunicarea deciziei Curtii Constitutionale, Parlamentul sau Guvernul dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, primele fiind suspendate de drept in acest interval de timp, dupa care isi inceteaza efectele juridice.
In speta, Curtea nu poate decat sa constate ca textul legal care a constituit temeiul juridic al pretentiilor reclamantului, nu a fost modificat in perioada de 45 zile, care a urmat publicarii deciziilor susmentionate in Monitorul Oficial al Romaniei, prin urmare, acesta si-a incetat efectele juridice.
Pe de alta parte, retine ca pentru prejudiciul suferit prin privarea de libertate, reclamantul a beneficiat deja de prevederile Decretului-lege nr.118/1990, asa cum reiese din inscrisurile depuse la dosarul de fond (filele 17 si 42-48), astfel incat, prin admiterea actiunii in prima instanta, acesta se regaseste exact in situatia dubla despagubire pe care Curtea Constitutionala a urmarit sa o inlature prin controlul de constitutionalitate savarsit.
Fata de cele retinute, avand in vedere cadrul procesual stabilit in fata instantei de fond, precum si critica analizata, fara a mai face referire la celelalte aspecte in limita carora instanta de apel a fost chemata a verifica legalitatea si temeinicia hotararii pronuntate de tribunal, in temeiul art.296 Cod procedura civila, Curtea va admite apelul formulat de paratul S.R., prin M.F.P., reprezentant de D.G.F.P. Arges, impotriva sentintei civile nr.42/23 februarie 2010, pronuntata de T.A., in dosarul nr.158/109/2010.
Pe cale de consecinta, va schimba sentinta in sensul ca va respinge actiunea reclamantului B.V..
Pentru aceleasi considerente, va respinge apelul declarat de reclamant.

5. Efectele constatarii neconstitutionalitatii art.5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, asupra cauzelor aflate pe rolul instantei de apel.

Art.31 din Legea nr.47/1992
Art.4 alin4, art.5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009
Decretul-lege nr.118/1990

Potrivit art.31 din Legea nr.47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, decizia prin care se constata neconstitutionalitate unei legi sau a  unei ordonante, ori dispozitiei unei legi sau unei ordonante, in vigoare, este definitiva si obligatorie, producand efecte de la data publicarii sale asupra cauzelor in care isi are incidenta textul legal declarat neconstitutional.
Alin.3 al aceluiasi text, face trimitere la situatia in care, in termen de 45 zile de la comunicarea deciziei Curtii Constitutionale, Parlamentul sau Guvernul dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, primele fiind suspendate de drept in acest interval de timp, dupa care isi inceteaza efectele juridice.
In speta, Curtea nu poate decat sa constate ca textul legal care a constituit temeiul juridic al pretentiilor reclamantelor, nu a fost modificat in perioada de 45 zile, care a urmat publicarii deciziilor sus-mentionate in Monitorul Oficial al Romaniei, prin urmare, acesta si-a incetat efectele juridice.
Pe de alta parte, retine ca pentru prejudiciul suferit, ca persoane persecutate politic, prin stramutarea din localitatea de domiciliu si stabilirea domiciliului obligatoriu in alta localitate, reclamantele au beneficiat deja de prevederile Decretului-lege nr.118/1990, asa cum reiese din inscrisurile depuse la dosarul de fond (f.7-30, 62-99), astfel incat, prin admiterea actiunii in prima instanta, acestea s-ar regasi in situatia dublei despagubiri pe care Curtea Constitutionala a urmarit sa o inlature prin controlul de constitutionalitate savarsit.
Fata de cele retinute, avand in vedere cadrul procesual stabilit in fata instantei de fond, competenta din punct de vedere teritorial, potrivit art.4 alin4 din Legea nr. 221/2009, precum si critica mai sus analizata, fara a mai face referire la celelalte aspecte in limita carora instanta de apel a fost chemata a verifica legalitatea si temeinicia hotararii pronuntate de tribunal.

(Decizia civila nr. 15/A/07.02.2011)