Constata ca, prin sentinta civila nr.247/23 martie 2010, Tribunalul V- Sectia civila a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor si exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocate de paratul Statul Roman si a admis actiune...

Constata ca, prin sentinta civila nr.247/23 martie 2010, Tribunalul V- Sectia civila a respins exceptia lipsei calitatii
 procesuale active a reclamantelor si exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocate de paratul Statul Roman si a admis
actiunea formulata de reclamantele C.E., A.P.A. si P.S., in contradictoriu cu paratul Statul Roman, reprezentat prin M.F.P.
A fost obligat paratul sa plateasca reclamantelor suma de 700.000 euro in echivalent in lei, la momentul platii, cu titlu
 de despagubiri civile.
Pentru a se pronunta in acest sens, instanta de fond a retinut ca, potrivit actelor de stare civila constand in certificate
de nastere, de casatorie si de deces depuse la dosar, reclamantele sunt fiicele autorilor directi P.I. si P.Z.(Z.) si
 nepoatele autorilor P.P. si P.A.
In perioada 9 august 1949-13 august 1956, familia extinsa compusa din bunici, parinti si reclamantele PS si PA a fost
supusa masurii stramutarii din localitatea de domiciliu, respectiv comuna U., judetul B., si stabilirii domiciliului
 obligatoriu in comuna P., judetul C. Potrivit acestui din urma inscris, constand in adresa nr.53/2010 a M.A.N. - D.I.M.,
 nu au fost identificate numarul si data deciziei prin care au fost luate masurile respective, insa prin decizia
 nr.6424/1956 s-a dispus ridicarea acestor masuri.
Din referatul intocmit in scopul solutionarii cererii autorului PI, de punere in libertate, precum si aceasta cerere,
 rezulta ca masurile au fost luate ca urmare a unei revolte a cetatenilor din comuna impotriva cotelor mari de cereale
pe care erau obligati sa le predea statului. Potrivit acestui referat, familia petitionarului "nu constituie o piedica
in transformarea socialista", fapt ce prezuma ideea ca masurile luate impotriva familiei reclamantelor aveau ratiuni
 politice, legate de natura puterii de la acea data.
Prin hotararile nr.235/1990, nr.228/1990, nr.585/1990, nr.586/1990 si nr.267/1991, reclamantelor si parintilor lor le-au
fost recunoscute anumite drepturi in baza Decretului-lege nr.118/1990, in calitate de persoane persecutate politic.
S-a retinut ca in timpul derularii masurilor dispuse impotriva familiei reclamantelor, respectiv in anul 1951, s-a nascut
reclamanta C.E.
Martorul P.R., verisorul primar al reclamantelor, a declarat ca in timpul in care familia reclamantelor impreuna cu bunicii
 comuni au fost stramutati au decedat cei doi bunici, o mare parte a restului familiei fiind privata de posibilitatea de
a merge la inmormantare, ca reclamantele, parintii si bunicii lor aveau o gospodarie frumoasa in localitatea de domiciliu,
iar in timpul domiciliului fortat locuiau toti 6 intr-o casa cu 2 camere si ca reclamantele au depus eforturi suplimentare
pentru a-si definitiva pregatirea profesionala, in sensul ca trebuiau sa isi invinga frica de a nu pati ceva din cauza
trecutului familiei.
Martora M.F. a declarat ca inainte de stabilirea domiciliului fortat parintii si bunicii reclamantelor erau cunoscuti in
localitatea de domiciliu drept oameni harnici si ca masura dispusa impotriva lor i-a impiedicat sa participe la anumite
evenimente familiale, precum inmormantarea unor rude. De asemenea, a mai declarat ca oamenii din localitatea din care fusese stramutata familia reclamantelor le trimiteau membrilor acestei familii haine si alimente, iar tatal reclamantelor isi notase aceste gesturi. Ulterior, familia reclamantelor a incercat sa rasplateasca simbolic pe oamenii care i-au ajutat.
La dosar a fost depusa copia unor insemnari ale tatalui reclamantelor cuprinzand nume si denumiri ori cantitati de produse.
 Aceasta copie nu a fost contestata de catre parat.
Cu privire la dispozitiile legale aplicabile in speta, tribunalul a retinut ca potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009
privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, "constituie condamnare cu caracter politic si condamnarea pronuntata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevazute de legea penala, daca prin savarsirea acestora s-a urmarit unul dintre scopurile prevazute la art.2 alin.(1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare".
Potrivit art.4 alin.2 din aceeasi lege, "persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele
 prevazute la art.3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora".
Conform art.5 alin.1 lit.a din aceeasi lege, "orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa
decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de
 judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor
despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama
si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea
 unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945,
precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile
ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea
nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare".
Analizand exceptiile si cererea in raport de situatia de fapt dovedita cu probele administrate in cauza si de
prevederile legale aplicabile, tribunalul a retinut ca inadmisibilitatea unei actiuni semnifica faptul ca o anumita
 cerere de chemare in judecata nu poate fi supusa analizei instantei judecatoresti. Constituind o exceptie de la
 principiul constitutional al liberului acces la justitie si de la dreptul la un proces echitabil consacrat de
art.6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, inadmisibilitatea
trebuie sa fie consacrata expres de un text legal de stricta interpretare si aplicare si sa fie justificata de motive
temeinice.
Analizand dispozitiile legale aplicabile in speta, tribunalul a retinut ca ele nu contin nicio limitare a exercitiului
dreptului la justitie pentru pretinse despagubiri morale in caz de condamnare politica ori masura administrativa abuziva,
raportata la exercitarea altor drepturi referitoare la aceleasi pretentii. Dimpotriva, art.5 alin.1 lit.a dispune ca
 actiunea in despagubire poate fi intentata si de persoanele care au beneficiat de alte masuri reparatorii, acestea
 urmand a fi avute in vedere la stabilirea cuantumului despagubirilor.
Cu privire la prevederile Legii nr.10/2001, invocate de parat in sustinerea exceptiei, tribunalul a constatat ca ele
 nu au legatura cu prezenta cauza, intrucat prin cererea de chemare in judecata s-au solicitat daune morale, iar
Legea nr.10/2001 reglementeaza restituirea bunurilor preluate abuziv.
Si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor a fost apreciata ca neintemeiata.
Calitatea procesuala activa presupune existenta unei identitati intre titularul dreptului pretins si titularul cererii
 de chemare in judecata.
In speta, reclamantele au sustinut ca solicita daune morale pentru suferintele care le-au fost cauzate atat in nume
propriu, cat si in calitate de mostenitoare ale autorilor lor, parinti si bunici.
Potrivit art.5 alin.1 sunt indreptatite sa solicite despagubiri atat persoanele impotriva carora s-au luat masurile
incriminate, cat si descendentii pana la gradul al doilea.
Rezulta ca reclamantele se pretind victime ale masurilor invocate in actiune (ele fiind nascute la momentul luarii
 masurilor si supuse acestora sau nascandu-se in perioada respectiva) si sunt descendente de gradul I fata de parintii
 I si Z si de gradul II fata de bunicii A si P, avand astfel calitate procesuala activa in determinarea legii.
In raport de aceeasi situatie de fapt si de dispozitiile legale citate mai sus, tribunalul a apreciat ca actiunea este
intemeiata.
Prima instanta a constatat ca impotriva reclamantelor si a familiei acestora, compusa din parinti si bunici, a fost luata
 masura stramutarii din localitatea de domiciliu si a stabilirii domiciliului obligatoriu in alta localitate si ca masura
 a avut caracter politic.
Acest fapt rezulta in primul rand ca reclamantelor si parintilor lor le-a fost recunoscuta deja calitatea de persoane
 persecutate politic ca urmare a acestei masuri prin emiterea hotararilor in baza Decretului-lege nr.118/1990. A statua
 in alt fel in cauza inseamna a aduce atingere unui drept castigat si necontestat pana in prezent.
Chiar si in lipsa recunoasterii anterioare a acestei calitati, tribunalul a apreciat ca masurile luate impotriva familiei
reclamantei constituie masuri administrative abuzive, incadrandu-se in enumerarea cuprinsa in art.3 din O.U.G. nr.214/1999
(la care face trimitere art.1 alin.3 din Legea nr.221/1999), dispuse ca urmare a unor actiuni legate de apararea
drepturilor civile si economice, potrivit art.2 din aceeasi ordonanta.
In speta, s-a constatat ca masurile la care a fost supusa familia reclamantelor au fost generate de revolta din localitatea
de domiciliu cu privire la cotele mari de produse agricole pe care cetatenii erau obligati sa le predea statului,
 in perioada de inceput a instaurarii ordinii sociale, care a continuat pana in anul 1989.
In consecinta, tribunalul a retinut ca reclamantele si familia acestora compusa din parinti si bunici paterni au fost
 supuse unor masuri administrative abuzive cu caracter politic, in sensul art.1 alin.3 si 4 din Legea nr.221/2009.
Cu privire la temeiul de fapt si la dovada despagubirilor solicitate, instanta de fond a retinut ca masura dislocarii
 din domiciliul obisnuit si stabilirii domiciliului fortat intr-o localitate aflata la distanta foarte mare de locul de
 domiciliu, departe de restul familiei si in conditii care exclud un trai obisnuit, cel putin la nivelul celui avut
 anterior, constituie premise ale concluziei ca sunt generatoare de suferinte morale.
In plus, situatia particulara a reclamantelor, constand in varstele fragede ale acestora in perioada de activitate a
masurii, varsta inaintata a bunicilor supusi aceleiasi masuri, precum si perioada ulterioara incetarii masurii supusa
unor efecte de natura sa creeze suferinte, temeri ori privatiuni implica de asemenea recunoasterea dreptului acestora de
 a beneficia de daune morale.
Prin cererea de chemare in judecata, reclamantele au solicitat obligarea paratului la plata sumei de 700.000 euro cu acest
 titlu, pentru cei aproximativ 7 ani de domiciliu fortat, atat in nume propriu, cat si in calitate de descendente ale
 autorilor lor supusi aceleiasi masuri, suma pe care instanta a apreciat-o ca fiind justificata.
In fapt, desi este dificil a cuantifica asemenea daune morale fara ca ele sa nu para excesiv de ridicate sau de mici,
 tribunalul a apreciat ca suma solicitata nu reprezinta decat o reparatie echitabila a prejudiciului suferit.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel, in termen legal, Parchetul de pe langa Tribunalul V si paratul Statul Roman
prin MFP reprezentat de DGFPV.
Prin apelul sau, Parchetul de pe langa Tribunalul V. a criticat hotararea pentru nelegalitate si netemeinicie, astfel:
Prima instanta nu s-a pronuntat asupra cererii reclamantelor prin care acestea au solicitat sa se constate caracterul
 politic al masurii de dislocare si stabilire a domiciliului obligatoriu in alta localitate (fila 102 dosar fond), in
 temeiul art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009.
Instanta a acordat reclamantelor despagubiri civile intr-un cuantum mult prea mare, fara a tine seama de faptul ca anterior
 acestea au mai beneficiat si de alte masuri reparatorii. Astfel, din actele aflate la dosar rezulta ca atat autorii
 reclamantelor, cat si acestea au primit indemnizatie in suma de 2000 lei lunar pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu,
 stabilit prin stramutare in alta localitate, iar prin hotararile emise de Comisia pentru acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice, conform Decretului-lege nr.118/1990, perioada de 7 ani domiciliu fortat
a fost considerata vechime in munca neintrerupta.
Mai mult, din cuprinsul hotararilor atasate la dosar rezulta ca atat autorilor cat si reclamantelor le-au fost acordate
 si celelalte drepturi prevazute de art.3 alin.2, respectiv au beneficiat in mod gratuit de asistenta medicala si
 medicamente, si art.4 din Decretul-lege nr.118/1990, care prevede ca se va atribui cu prioritate spatiu locativ
 corespunzator din fondul locativ de stat.
In sfarsit, suma de 700.000 euro acordata reclamantelor este nejustificata fata de prejudiciul efectiv suferit, prin
urmare se impune reducerea intr-un cuantum mai mic, de natura a constitui o reparatie echitabila, iar nu a se transforma
 intr-o posibilitate de imbogatire fara justa cauza.
Prin apelul sau, paratul Statul Roman prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.V. a criticat hotararea pentru nelegalitate,
 astfel:
Tribunalul V, in mod gresit nu a avut in vedere dispozitiile art.13 alin.1 Cod procedura civila, incalcand competenta
materiala a altei instante in solutionarea cererii de chemare in judecata prin care s-au solicitat despagubiri pentru
imobilele situate in comuna U., judetul B.
In mod gresit instanta a apreciat ca reclamantele au solicitat acordarea daunelor morale in cuantum de 700.000 euro in
 nume propriu, intrucat acestea au precizat ca sunt indreptatite la despagubiri in baza Legii nr.221/2009, atat in calitate
 de mostenitoare ale bunicilor si parintilor lor, cat si ca urmare a modului in care s-a reflectat statutul lor de persoane
sanctionate politic, pentru viata lor sociala si de familie.
In mod nelegal, cu incalcarea art.114, 132, 133 Cod procedura civila instanta de fond s-a considerat legal investita la
 al treilea termen de judecata cu cererea de modificare a actiunii, in sensul de a se constata caracterul politic al
masurii de dislocare si stabilire a domiciliului obligatoriu in alta localitate.
Instanta a pronuntat o hotarare vadit nelegala, cu incalcarea art.4 din Legea nr.221/2009. Sub acest aspect, Tribunalul
 V a incalcat principiul rolului activ si nu a facut o cercetare completa a aspectelor impuse de art.4, apreciind in mod
nelegal, ca nu are relevanta punctul de vedere al Asociatiei fostilor detinuti politici din Romania ori ca au fost acordate
despagubiri autorului reclamantelor conform Legii nr.10/2001, a Decretului-lege nr.118/1990 sau a altor legi reparatorii.
Mai mult, instanta nu a avut in vedere faptul ca  bunicul reclamantelor, veteran de razboi, a beneficiat de scutire de
impozite si i-au fost recunoscute meritele prin acordarea unei pensii speciale datorita acestei calitati, de veteran de
razboi.
Instanta a pronuntat o hotarare vadit nelegala, cu incalcarea art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 si art.244 alin.1 Cod
 procedura civila, fiind respinsa in mod gresit cererea de suspendare a solutionarii cauzei formulata de catre Statul
 Roman.
Hotararea este nelegala, fiind incalcate dispozitiile art.189 alin.1 Cod procedura civila, deoarece martorul PR este
ruda de gradul III cu reclamantele si a fost audiat in lipsa acceptarii de catre paratul Statul Roman.
Pe fondul cauzei, se sustine ca instanta nu a aratat care au fost elementele probatorii adecvate care au condus la gasirea
unor criterii de evaluare a intinderii daunelor morale in cuantum de 700.000 euro, acordate de instanta, nefiind suficienta
libera apreciere a instantei. Tribunalul a omis sa ia in calcul faptul ca reclamantele si parintii acestora deja au
beneficiat de acordarea indemnizatiei in baza Decretului-lege nr.118/1990, fapt recunoscut si intarit de hotararile
mentionate in cuprinsul hotararii, dar care nu au fost cenzurate de catre instanta de judecata.
Intimatele C.E., A.P.A. si P.S. au depus intampinare, prin care au solicitat respingerea apelurilor formulate de Parchet
si de paratul Statul Roman.
La data de 13.09.2010 intimatele au invocat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor O.U.G. nr.62/2010 prin care
s-au adus modificari Legii nr.221/2009, iar prin incheierea de sedinta din 27 septembrie 2010 instanta a admis cererea
de sesizare a Curtii Constitutionale si a dispus suspendarea solutionarii cauzei pana la solutionarea acestei exceptii.
Dupa repunerea cauzei pe rol, analizand sentinta apelata, prin prisma criticilor formulate, cu prioritate a celor privind
 caracterul de dubla reparatie a sumei acordate de tribunal pentru dislocarea si stabilirea domiciliului obligatoriu
 suferite de reclamante, in raport de reparatiile deja stabilite in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 si avand in vedere
 actele si lucrarile dosarului de fond, Curtea constata ca apelurile paratului Statul Roman si a Parchetului de pe langa
 Tribunalul V. sunt fondate, urmand a fi admise, pentru considerentele comune care vor fi exprimate in continuare.
Prin sentinta apelata, a fost admisa actiunea formulata de reclamante si obligat paratul Statul Roman prin MFP sa plateasca
acestora suma de 700.000 euro in echivalent in lei, la momentul platii, cu titlu de despagubiri civile, pentru prejudiciul
 moral suferit prin masurile luate impotriva lor, incepand cu luna august 1949.
Prima instanta si-a fundamentat hotararea pronuntata pe dispozitiile art.1 alin.3, art. 4 alin.2 si art.5 alin.1 lit.a din
Legea nr.221/2009, pe care le-a considerat aplicabile starii de fapt rezultate din probele administrate in cauza, constatand ca pentru prejudiciul moral suferit de reclamante, ca o consecinta directa a suferintelor ce le-au fost cauzate atat in nume propriu, cat si in calitate de mostenitoare ale autorilor lor, prin stramutarea din localitatea de domiciliul si stabilirea domiciliului obligatoriu in alta localitate, la o distanta foarte mare de prima, departe de restul familiei si in conditii care exclud un trai obisnuit cel putin la nivelul celui avut anterior, li se cuvin daune morale compensatorii, in suma de 700.000 euro.
In intervalul de timp in care cauza s-a aflat pe rolul instantei de apel a fost adoptata O.U.G. nr.62/2010, prin care s-au
adus modificari legii sus-mentionate, in sensul  limitarii cuantumului despagubirilor posibil de acordat pentru prejudiciul
 moral suferit prin condamnare, la 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic; 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I; 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea;".
Asupra O.U.G. nr. 62/2010, cat si asupra art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, astfel cum a fost modificat prin aceasta, s-a declansat controlul de constitutionalitate posterior adoptarii actelor normative, Curtea Constitutionala admitand sesizarile si pronuntandu-se in sensul constatarii neconstitutionalitatii acestora.
Astfel, prin deciziile:
- nr.1.354/20 octombrie 2010, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.I pct.1 si art.II din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.221/2009 privind condamnarile cu
caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
- nr.1.358/21 octombrie 2010, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) lit.a) teza
intai din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora,
pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
- nr.1.360/21 octombrie 2010, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) lit.a) teza
 intai din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora,
 pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei nr.761/15.11.2010,
 publicate Monitorul Oficial nr.761 din 15.11.2010, s-a declarat neconstitutionalitatea textelor legale susmentionate.
In esenta, Curtea Constitutionala a constatat ca in materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul
comunist, exista o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de
suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul
comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele
persecutate din motive politice si etnice. Edificatoare in acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr.118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la
 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat in Monitorul Oficial
 al Romaniei, Partea I, nr.631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999,
 aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederile
 Legii nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate
in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei pentru
 fiecare an de detentie, stramutare in alte localitati, deportare in strainatate sau prizonierat; dreptul la o indemnizatie
lunara de 100 lei pentru fiecare an de internare abuziva in spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu
(art.4 din Decretul-lege nr.118/1990); scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente,
in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit
cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai,
 metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de
 persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art.8 din Decretul-lege nr.118/1990);
sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in
 spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia)
 celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare,
din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara
 de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit (art.5 din
Decretul-lege nr.118/1990); despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art.5 alin.(1) lit.a)
din Legea
nr.221/2009]; despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect
 al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent
in conditiile Legii nr.10/2001 [art.5 alin.(1) lit.b) din Legea nr.221/2009]; repunerea in drepturi, in cazul in care prin
hotararea judecatoreasca de condamnare s-a dispus decaderea din drepturi sau degradarea militara [art.5 alin.(1) lit.c)
 din Legea nr.221/2009].
Curtea a mai constatat insa ca scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate
in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate intr-o situatie
 similara cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de
 a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului,
 principiu care reiese din actele normative interne, fiind in deplina concordanta cu recomandarile Adunarii Parlamentare
 a Consiliului Europei.
Trecand in revista jurisprudenta C.E.D.O. in materie, Curtea a apreciat ca nu poate exista decat o obligatie "morala"
 a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, pe de alta parte, despagubirile pentru
daunele morale suferite in perioada comunista trebuie sa fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea
si suferintele produse prin aceste condamnari sau masuri administrative. Or, despagubirile prevazute de dispozitiile de
lege criticate, avand acelasi scop ca si indemnizatia prevazuta de art.4 din Decretul-lege nr.118/1990, nu pot fi
 considerate drepte, echitabile si rezonabile.
Prin Decretul-lege nr.118/1990, legiuitorul a stabilit conditiile si cuantumul indemnizatiilor lunare, astfel incat
interventia sa prin art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009, dupa 20 ani de la adoptarea primei reglementari cu
 acelasi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esentiale ale statului de drept, astfel
cum este proclamata in prevederile art.1 alin.(3) din Constitutie. Totodata, astfel cum a statuat si Curtea Europeana
 a Drepturilor Omului, tot in domeniul masurilor reparatorii, insa in ceea ce priveste restituirile de bunuri,
 este necesar a se face in asa fel incat atenuarea vechilor violari sa nu creeze noi nedreptati (Hotararea din
 5 noiembrie 2002 in Cauza Pincova si Pinc contra Cehiei, Hotararea din 7 octombrie 2009 in Cauza Padalevicius contra
 Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea sustine ca prin adoptarea art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009,
persoanele in cauza ar putea avea o "speranta legitima" (astfel cum este consacrata in jurisprudenta constanta a
Curtii Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despagubirilor morale, intrucat, asa cum a statuat instanta
de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci
 cand exista o disputa asupra corectei aplicari a legii interne si atunci cand cererile reclamantilor sunt respinse
 in mod irevocabil de instantele nationale, nu se poate vorbi despre o "speranta legitima" in dobandirea proprietatii.
 Totodata, prin Decizia asupra admisibilitatii din 2 decembrie 2008 in Cauza Slavov si altii contra Bulgariei,
instanta de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanta deosebita faptului ca dispozitia de lege
referitoare la obtinerea compensatiilor a fost anulata nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca
 rezultat al unei operatiuni normale, pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia", ceea
ce a condus la concluzia Curtii in sensul ca reclamantii nu au putut dobandi o "speranta legitima" in obtinerea
 compensatiilor respective.
Avand in vedere toate aceste considerente, precum si altele vizand incalcarea normelor de tehnica legislativa si
lipsa preciziei si previzibilitatii cerute de notiunea de "legalitate", care nu vor mai fi reluate, Curtea Constitutionala
a constatat ca acordarea de despagubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost
 reglementata prin art.5 alin.(1) lit.a) teza intai din Legea nr.221/2009, contravine art.1 alin.(3) din Legea
 fundamentala privind statul de drept, democratic si social, in care dreptatea este valoare suprema si prevederilor
art.1 alin.(3) si (5) din Legea fundamentala.
Potrivit art.31 din Legea nr.47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata,
decizia prin care se constata neconstitutionalitate unei legi sau a  unei ordonante, ori dispozitiei unei legi
 sau unei ordonante, in vigoare, este definitiva si obligatorie, producand efecte de la data publicarii sale asupra
cauzelor in care isi are incidenta textul legal declarat neconstitutional.
Alin.3 al aceluiasi text, face trimitere la situatia in care, in termen de 45 zile de la comunicarea deciziei Curtii
 Constitutionale, Parlamentul sau Guvernul dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile
Constitutiei, primele fiind suspendate de drept in acest interval de timp, dupa care isi inceteaza efectele juridice.
In speta, Curtea nu poate decat sa constate ca textul legal care a constituit temeiul juridic al pretentiilor
reclamantelor, nu a fost modificat in perioada de 45 zile, care a urmat publicarii deciziilor sus-mentionate in
Monitorul Oficial al Romaniei, prin urmare, acesta si-a incetat efectele juridice.
Pe de alta parte, retine ca pentru prejudiciul suferit, ca persoane persecutate politic, prin stramutarea din
localitatea de domiciliu si stabilirea domiciliului obligatoriu in alta localitate, reclamantele au beneficiat
deja de prevederile Decretului-lege nr.118/1990, asa cum reiese din inscrisurile depuse la dosarul de fond
(f.7-30, 62-99), astfel incat, prin admiterea actiunii in prima instanta, acestea s-ar regasi in situatia
dublei despagubiri pe care Curtea Constitutionala a urmarit sa o inlature prin controlul de constitutionalitate
savarsit.
Fata de cele retinute, avand in vedere cadrul procesual stabilit in fata instantei de fond, competenta din punct
 de vedere teritorial, potrivit art.4 alin4 din Legea nr. 221/2009, precum si critica mai sus analizata, fara
 a mai face referire la celelalte aspecte in limita carora instanta de apel a fost chemata a verifica legalitatea
si temeinicia hotararii pronuntate de tribunal, in temeiul art.296 Cod procedura civila, Curtea a admis apelul
 formulat de paratul S.R., prin M.F.P., reprezentant de D.G.F.P.V. si de Parchetul de pe langa Tribunalul V.,
impotriva sentintei civile nr.247/23 martie 2010, pronuntata de Tribunalul V, in dosarul nr.4157/90/2009.
Pe cale de consecinta, a schimbat sentinta in sensul ca a fost respinsa actiunea reclamantelor.

6. Conditiile de repunere in termenul de exercitare a revizuirii intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct.7
Cod procedura civila.

Art.322 pct.7, art.324 alin.1 pct.1 teza I Cod procedura civila
Art.101 alin.3, art.103 Cod procedura civila

In speta dedusa judecatii se solicita revizuirea unei hotarari date de o instanta de recurs in privinta careia
se sustine ca ar fi potrivnica unei alte hotarari pronuntate de o instanta de grad inferior, in una si aceeasi
pricina, intre aceleasi persoane, avand aceeasi calitate, in temeiul art.322 pct.7 Cod procedura civila.
Termenul de promovare a caii de atac intemeiata pe acest motiv este cel de o luna, calculat de la pronuntarea
 hotararii instantei de recurs, art.324 alin.1 pct.1 teza I Cod procedura civila neconditionand momentul
 de inceput al calculul termenului, de comunicarea hotararii catre partea interesata, ci de pronuntarea acesteia.
Analizand dispozitivul deciziei civile nr.1524/R din 30 septembrie 2010 a Tribunalului A. - Sectia civila
(f.45-47 dosar fond), Curtea constata ca aceasta a fost pronuntata la data de 30 septembrie 2010, data de la
care curge termenul in care poate fi supusa revizuirii hotararea judecatoreasca, in considerarea si a
 dispozitiilor art.101 alin.3 si urmatoarele Cod procedura civila.
Neexercitarea caii de atac ori neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea,
afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai
presus de vointa ei, caz in care actul de procedura se va indeplini in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii,
 urmand a fi aratate in acelasi termen si motivele impiedicarii(art.103 Cod procedura civila).
In speta, Curtea  retine ca revizuientul nu a facut dovada indeplinirii conditiilor impuse de art.103 Cod procedura civila pentru a putea fi repus in termenul de revizuire, imprejurarea ca, pana la redactarea hotararii, 25.10.2010, nu a putut constata contrarietatea acesteia fata de sentinta civila nr.5930/1999 a Judecatoriei P. neputand fi o astfel de cauza, atata timp cat, de la redactarea sa si pana la promovarea cererii de revizuire au mai trecut aproximativ 2 luni, iar revizuientul a solicitat a-i fi eliberata copie dupa aceasta hotarare abia la un interval de timp de mai mult de o luna de la redactare, respectiv la data de 2.12.2010.
(Decizia civila nr. 282/R/15.02.2011)