Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Arges la
data de 23.02.2009, contestatorul C.V. a formulat
contestatie impotriva deciziei nr.37/30.01.2009 emisa de
intimata S.C. "TURISM MUNTENIA" S.A., solicitand
anularea acesteia, reincadrarea in functia detinuta
anterior si obligarea intimatei la plata despagubirilor
salariale corespunzatoare, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea contestatiei, contestatorul a aratat ca
prin decizia contestata intimata a dispus desfacerea
contractului sau individul de munca in temeiul art.65
alin.1 si 2 din Codul muncii, incepand cu data de
01.02.2009.
Contestatorul a sustinut ca decizia a fost emisa cu rea
credinta si fara sa existe o baza legala, intrucat nu a
avut cunostinta de hotararea conducerii societatii
privind incetarea contractului sau de munca si nu a fost
chemat sa i se comunice personal aceasta decizie,
fiindu-i comunicata prin posta.
A invederat contestatorul ca nu s-a pus vreodata
problema unei restrangeri a activitatii in cadrul
intimatei datorata lipsei clientilor, ca nu i s-a
acordat beneficiul unui preaviz in care ar fi putut sa
lamureasca aceasta situatie sau sa-si caute un alt loc
de munca, ca desi se mentioneaza in decizie ca "nu i se
poate oferi un post corespunzator pregatirii
profesionale", nu a existat nici o propunere din partea
intimatei pentru oferirea unui alt loc de munca si
implicit un refuz din partea sa.
A mai aratat contestatorul ca si sotiei sale i s-a emis
decizie de incetare a contractului individual de munca,
decizie ce poarta numarul 38/30.01.2009.
In drept, contestatia a fost intemeiata pe disp.art.283
Codul muncii si art.274 Cod procedura civila.
In sustinerea contestatiei formulate, contestatorul a
depus la dosarul cauzei un set de inscrisuri (f.3 - 22).
La data de 28.05.2009 intimata a depus la dosarul cauzei
intampinare prin care a solicitat respingerea
contestatiei, in primul rand ca fiind tardiv formulata,
in raport de disp.art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii,
iar pe fond ca nefondata, deoarece motivul concedierii
contestatorului il reprezinta desfiintarea postului
ocupat de salariat, respectiv a postului de sef sala
restaurant, ca urmare a dificultatilor economico -
financiare  cu care se confrunta societatea si a
necesitatii privind reducerea cheltuielilor de personal,
aprobate prin hotararea Consiliului de administratie
nr.52/26.01.2009. Conform acestei hotarari au fost
desfiintate 8 posturi specifice activitatii de
alimentatie publica din cadrul restaurantului
International si concediat personalul aferent cu data de
01.02.2009, realizarea evenimentelor deja contractate
din restaurant urmand a se face cu personalul calificat
din cadrul restaurantului Muntenia.
A sustinut intimata ca desfiintarea postului este
efectiva si serioasa, impunandu-se din necesitati
evidente privind imbunatatirea activitatii, prin
restructurarea sectorului, si nu disimuleaza realitatea.
Desfiintarea locului de munca are la baza o cauza
serioasa, intrucat dificultatile economice sunt grave,
iar investitiile si reorganizarea activitatii sunt
necesare in scopul eficientizarii activitatii,
imbunatatirii conditiilor de la locul de munca si
cresterii profitului.
In ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art.73
pct.1 din Codul muncii, s-a aratat ca la art.3 al
deciziei contestate este prevazut faptul ca in
conformitate cu prevederile art.79 alin.4 din CCM
incheiat la nivel de societate pe anii 2008 - 2010,
salariatul avea dreptul la un preaviz care nu a fost
acordat, intrucat acestuia i-a fost platita o
indemnizatie egala cu salariul de baza pe o luna avut la
data desfacerii contractului individual de munca.
Valoarea indemnizatiei de concediere care a fost platita
salariatului cu respectarea art.79 alin.4 si 5 din CCM a
fost de 2040 lei.
Referitor la faptul ca nu a existat o propunere din
partea angajatorului pentru oferirea unui alt loc de
munca, s-a aratat ca dispozitiile art.64 nu-si gasesc
aplicarea in cazul concedierii prevazute de art.65
alin.1 si 2.
In drept, intampinarea a fost intemeiata pe disp. art.65
alin.1 si 2 din Codul muncii, art.115-118 Cod procedura
civila si art.79 alin.4 si 5 din C.C.M. al S.C.
"Muntenia" S.A.
Prin incheierea din 18.06.2009, instanta a respins
exceptia tardivitatii formularii contestatiei invocata
de intimata prin intampinare.
Odata cu intampinarea formulata in cauza, intimata a
depus si o cerere reconventionala prin care a solicitat
obligarea contestatorului la restituirea sumei de  2040
lei, reprezentand valoarea indemnizatiei de concediere
care a fost platita conform disp.art.79 alin.4 si 5 din
C.C.M.
In sustinerea intampinarii si cererii reconventionale a
fost depus la dosarul cauzei un set de inscrisuri (f.38
- 77).
Sub aspectul probatorului, in cauza a fost incuviintata
si administrata pentru ambele parti proba cu inscrisuri.
Tribunalul Arges, prin sentinta civila nr.1053/CM din 22
iunie 2009 a admis contestatia si a anulat decizia
nr.37/30.01.2009 emisa de catre intimata, obligand-o pe
aceasta la reintegrarea contestatorului pe postul avut
anterior concedierii cat si la plata drepturilor
salariale actualizate, indexate si majorate si celelalte
drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data
concedierii pana la reintegrarea efectiva.
S-a admis si cererea reconventionala formulata de
intimata si a fost obligat contestatorul sa restituie
intimatei suma de 2.040 lei, reprezentand indemnizatia
de concediere.
Prin aceeasi sentinta a fost obligata intimata sa
plateasca contestatorului suma de 500 lei cheltuieli de
judecata. 
Pentru a se pronunta aceasta hotarare, instanta de fond
a retinut urmatoarele:
Masura concedierii este lovita de nulitate absoluta,
conform art.76 Codul muncii, deoarece nu s-au respectat
dispozitiile art.74 alin.1 lit.d raportat la art.64 din
Codul muncii.
Astfel, decizia de concediere se comunica salariatului
in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu lista
tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si
termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a
ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art.64.
Art.64 din Codul muncii  stipuleaza la alin.1 ca in
cazul in care concedierea se dispune pentru motivele
prevazute la art.61 lit.c) si d), precum si in cazul in
care contractul individual de munca a incetat de drept
in temeiul art.56 lit. f), angajatorul are obligatia de
a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in
unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau,
dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul
de medicina a muncii.
Conform alin.2 al aceluiasi articol, daca angajatorul nu
dispune de locuri de munca vacante potrivit alin.(1),
acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei
teritoriale de ocupare a fortei de munca in vederea
redistribuirii salariatului, corespunzator pregatirii
profesionale si/sau, dupa caz, capacitatii de munca
stabilite de medicul de medicina a muncii.
Desi art.65 din Codul muncii nu reglementeaza in sarcina
angajatorului cele doua obligatii de diligenta prevazute
de art.64, avand in vedere principiul nediscriminarii in
raporturile de munca si al protectiei sociale a
salariatilor impotriva concedierilor nelegale,  instanta
a conchis ca cele doua obligatii de diligenta reveneau
intimatei si in cazul concedierii contestatorului pentru
un motiv ce nu tine de persoana acestuia.
In ceea ce priveste temeinicia deciziei contestate, s-a
retinut ca, potrivit art.65 Codul muncii, concedierea
pentru motive care nu tin de persoana salariatului
reprezinta incetarea contractului individual de munca
determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de
salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu
persoana acestuia. Desfiintarea locului de munca trebuie
sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
In cauza de fata, intimata nu a facut dovada ca
desfiintarea locului de munca al contestatorului a avut
o cauza reala si serioasa.
Astfel, in decizia nr.37/30.01.2009 se mentioneaza ca
masura concedierii contestatorului a fost luata in baza
hotararii nr.52/26.01.2009 a Consiliului de
Administratie al S.C. "Turism Muntenia" S.A., prin care
s-a hotarat desfiintarea unor posturi din cadrul
Restaurantului International.
Se mentioneaza, de asemenea, ca masura reorganizarii si
restrangerii activitatii a fost impusa de dificultatile
economico-financiare cu care se confrunta societatea,
lipsa clientilor in cursul saptamanii, gradul de ocupare
la cazare si a necesitatii privind reducerea
cheltuielilor de personal.
Intimata nu a facut dovada eventualelor dificultati
economice care nu mai permiteau mentinerea aceluiasi
numar de angajati, astfel ca desfiintarea locului de
munca nu are o cauza reala.
Intimata a depus la dosar decat o situatie a veniturilor
si a cheltuielilor in ceea ce priveste Restaurantul
International, desi situatia economica dificila trebuie
apreciata la nivelul intregii societati, iar nu cu
privire doar la o singura activitate a unitatii.
Unitatea a procedat la reorganizarea numai a unei
subunitati ale sale, ceea ce conduce la incalcarea
dispozitiilor art.65 Codul muncii, care vizeaza
reorganizarea angajatorului ca persoana juridica.
Fata de aceste considerente, prima instanta a constatat
ca decizia este nelegala si netemeinica, sens in care s-
a dispus anularea acesteia.
Cererea reconventionala a fost apreciata ca fiind
fondata, cu motivarea ca angajatorul a platit
contestatorului suma de 2040 lei cu titlu de
indemnizatie de concediere si intrucat prin prezenta
hotarare se dispune reintegrarea contestatorului pe
postul avut anterior, se impune restituirea sumei
incasata, altfel ajungandu-se la o imbogatire fara justa
cauza.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen
legal intimata S.C. "Turism Muntenia" S.A., criticand-o
pentru nelegalitate si netemeinicie, sub aspectul
motivelor prevazute de art.304 pct.7 si 9 Cod procedura
civila, dupa cum urmeaza:
1. Gresit instanta de fond a apreciat ca au fost
incalcate dispozitiile art.74 alin.1 lit.d raportat la
art.64 din Codul muncii, desi decizia de concediere a
fost emisa cu respectarea disp. art.65 alin.1 si 2 Codul
muncii si disp. art.79 alin.4 din Contractul Colectiv de
Munca incheiat la nivel de societate pe anii 2008-2010.
Conform art.64 alin.2 Codul muncii angajatorul are
obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de
munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea
profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca
stabilita de medicul de medicina muncii pentru motivele
prevazute la art.61 lit.c si d, precum si in cazul in
care contractul a incetat de drept in temeiul art.56
lit.f Codul muncii, aceasta situatie nefiind prevazuta
si pentru art.65 alin.1 si 2 din Codul muncii.
Arata, in continuare, intimata ca au fost indeplinite
toate conditiile legale, atunci cand s-a luat masura
emiterii deciziei de concediere individuala, iar
societatea a luat in considerare reorganizarea intregii
societati, nu numai a unei subunitati.
Instanta a incalcat si principiul adevarului - art.129
alin.5 Cod procedura civila -, prin aceea ca nu a
solicitat inscrisuri pentru clarificarea situatiei de
fapt, dar nu a luat in considerare nici pe cele
existente in dosar.
De asemenea, a fost incalcat si principiul rolului activ
al judecatorului, intrucat instanta avea obligatia de a
ordona, din oficiu, probele pe care le considera
necesare si de a pune in dezbaterea partilor orice
imprejurare de fapt sau de drept care ar putea conduce
la dezlegarea cauzei, chiar daca nu sunt mentionate in
cerere sau in intampinare - art.129 alin.4 Cod procedura
civila.
2. Hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina
sau cuprinde motive contradictorii ori straine de natura
pricinii.
In dezvoltarea acestui motiv de recurs, intimata arata
ca instanta de fond a dat o motivare straina de natura
pricinii, dupa care precizeaza ca a dovedit ca s-a
aprobat o noua organigrama, ca se confrunta cu greutati
financiare, iar desfiintarea locului de munca a fost
efectiva, avand cauze reale si serioase.
Verificand actele de la dosar, in raport cu criticile 
invocate, Curtea a respins recursul ca nefondat, pentru
cele ce preced:
Astfel, asa cum bine a retinut si instanta de fond,
masura concedierii contestatorului dispusa prin decizia
ce face obiectul prezentei cauze este lovita de nulitate
absoluta.
Potrivit dispozitiilor art.74 alin.(1) lit.d din Codul
muncii, "decizia de concediere se comunica salariatului
in scris si trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu lista
tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si
termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a
ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art.64."
Art.64 Codul muncii, la care se face trimitere,
reglementeaza propunerea unor alte locuri de munca, in
situatia in care concedierea se dispune pentru
inaptitudine fizica sau psihica a salariatului, fapt ce
nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile
corespunzatoare locului de munca ocupat pentru
necorespundere profesionala (art.61 lit.c si d), precum
si in cazul incetarii de drept a contractului individual
de munca ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in
functia ocupata de salariat a unei persoane concediate
nelegal sau pentru motive neintemeiate (art.56 lit.f).
Atunci cand angajatorul nu dispune de locuri de munca
vacante, el are obligatia de a solicita sprijinul
agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca in
vederea redistribuirii salariatului, corespunzator
pregatirii profesionale si/sau, dupa caz, capacitatii de
munca stabilite de medicul de medicina a muncii.
Art.64 din Codul muncii nu are deci in vedere situatia
concedierii pentru motive care nu tin de persoana
salariatului (desfiintarea locului de munca - fie ca
este vorba de o concediere individuala sau de una
colectiva), ceea ce nu inseamna insa ca  intr-o atare
situatie angajatorul nu are obligatia propunerii altor
locuri de munca vacante sau de a solicita sprijinul
agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca.
O asemenea solutie ar fi ilogica si contrara
dispozitiilor legislatiei muncii.
Nu este posibil, ca in cazul concedierii pentru
inaptitudine fizica si/sau psihica, ori necorespundere
profesionala sa se ofere un alt loc de munca ori, dupa
caz, sa se intervina la agentia pentru ocuparea fortei
de munca, iar pentru desfiintarea locului de munca,
motiv care nu tine de persoana salariatului, sa nu se
procedeze la fel.
Oricum, dispozitiile Codului muncii se completeaza cu
cele ale Legii nr.76/2002 privind asigurarile de somaj
si stimularea ocuparii fortei de munca.
Conform art.79 din acest act normativ, in cazul unor
restructurari care pot conduce la modificari
substantiale ale numarului si structurii profesionale a
personalului angajatorii au obligatia de a instiinta
agentiile pentru ocuparea fortei de munca in vederea
adoptarii unor masuri pentru combaterea somajului si
pentru prevenirea efectelor sociale negative ale acestor
disponibilizari.
Atat in literatura de specialitate cat si in practica
judiciara, s-a apreciat ca in pofida formularii
limitative a art.64 alin.1 si 2, dispozitiile sale
trebuie aplicate si in situatiile vizate de art.65
alin.1, intrucat relatiile de munca se bazeaza si pe
principiul bunei-credinte si a garantarii dreptului la
protectie impotriva somajului, cat si pe principiul
nediscriminarii in raporturile de munca.
In consecinta, la emiterea deciziei nr.37/30.01.2009 au
fost incalcate dispozitiile art.74 alin.1 lit.d raportat
la art.64 din Codul muncii.
Cum potrivit dispozitiilor art.76 din Codul muncii
"concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii
prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta", nu
se mai impune a fi analizate celelalte critici formulate
in recurs, care vizeaza netemeinicia sentintei.
De altfel, si din acest punct de vedere hotararea
instantei de fond este legala, intrucat, cu probele
administrate nu s-a facut dovada reducerii efective a
postului ocupat de catre contestator, iar la baza
masurii concedierii nu a stat o reorganizare si o
restrangere reala impusa de nevoile societatii.
Pentru toate aceste considerente, in baza art.291 Codul
muncii, raportat la art.312 alin.1 Cod procedura civila, 
recursul a fost respins ca nefondat, iar potrivit
art.274 Cod procedura civila, recurenta a fost obligata
sa plateasca intimatului-contestator suma de 1.000 lei
cheltuieli de judecata ocazionate in recurs,
reprezentand onorariu de avocat.
SECTIA COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI
FISCAL

CONTENCIOS

1. Avocati. Cercetare disciplinara. Legitimare
procesuala pasiva.

Art. 264, 265, 266 si 268 din Statutul profesiei de
avocat

Concluzia care se desprinde din art. 264, 265,266 si 268
din Statutul profesiei de avocat  este aceea ca
cercetarea disciplinara se structureaza, de principiu,
pe doua etape. O prima etapa in care ancheta
disciplinara se face de catre consiliul baroului, ce se
finalizeaza cu o decizie a acestuia, si in masura in
care prin ea s-a dispus exercitarea actiunii
disciplinare, o astfel de activitate revine unui alt
organism. Acesta din urma nu poate desfasura nicio
activitate decat in masura in care a fost sesizat cu
exercitarea actiunii disciplinare, sesizare in absenta
careia nu i se poate imputa vreo inactivitate. Cum in
cauza nu s-a depasit prima etapa a cercetarii
disciplinare, baroul nu poate fi considerat raspunzator
pentru nesocotirea unei indatoriri legale.
Retinandu-se ca in materia contenciosului administrativ
pozitie procesuala poate dobandi orice autoritate cu sau
fara personalitate juridica, dar cu o personalitate de
drept public, deci cu dreptul de a adopta decizii care
sa produca efecte juridice, consiliul baroului are
legitimare procesuala pasiva intr-o actiune avand ca
obiect efectuarea cercetarii disciplinare.

 (Decizia nr. 1152/R-CONT din 4 noiembrie 2009)