ART.506 ALIN.(2) COD PROCEDURA PENALA. DAUNE MORALE. STABILIREA CUANTUMULUI.

ART.506 ALIN.(2) COD PROCEDURA PENALA. DAUNE
MORALE. STABILIREA CUANTUMULUI.

Art. 506 Cod procedura penala;
Art. 998, 999 Cod civil

         Potrivit dispozitiilor art.506 alin.3 Cod procedura
penala, pentru obtinerea repararii pagubei, persoana indreptatita
se poate adresa tribunalului in a carei circumscriptie domiciliaza,
chemand in judecata statul care este citat prin Ministerul
Finantelor Publice.
         Stabilirea cuantumului despagubirilor morale include o
doza de aproximare, in speta instanta urmeaza a avea in vedere
consecintele negative suferite de reclamant pe plan fizic si psihic,
importanta valorii morale lezate, asa cum s-a aratat mai sus,
precum si intensitatea cu care au fost percepute consecintele
vatamarii de catre reclamant, criterii de apreciere care permit
instantei sa evalueze despagubirea care urmeaza sa compenseze
prejudiciul.

         (Decizia civila nr.243/A/10 noiembrie 2006 pronuntata de Curtea
de Apel Pitesti)
        
         Prin cererea inregistrata la data de 5 martie 2002, precizata la
data de 12.11.2003, reclamantul T.S. a chemat in judecata STATUL
ROMAN, prin MINISTERUL FINANTELOR si MINISTERUL
JUSTITIEI pentru ca prin hotararea ce se va pronunta in temeiul
art.504-505 Cod procedura penala si art.998 si 999 Cod civil, sa fie
obligati in solidar la plata sumei de 30 miliarde lei, daune  morale.
         In motivarea actiunii, s-a aratat ca prin sentinta penala
nr.110/1959 a Tribunalului Militar Bucuresti a fost condamnat la o
pedeapsa de 5 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de acte
preparatorii de trecere frauduloasa a frontierei prevazuta de art.267 alin.5
din Codul penal anterior, pedeapsa pe care a executat-o in perioada 12
martie 1958-17 ianuarie 1963.
         Curtea Suprema de Justitie, Sectia penala, prin decizia
nr.100/10.12.2001 a admis recursul in anulare declarat de Procurorul
General, a casat hotararea mentionata si a dispus achitarea numitului
T.S., in baza art.11 pct.1 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala.
         Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civila, investita cu
solutionarea cauzei, a admis in parte actiunea si a obligat pe paratul
Ministerul Finantelor sa plateasca reclamantului suma de 1 miliard lei cu
titlu de despagubiri, pronuntand sentinta civila nr.1638 din 11 noiembrie
2002.
         Aceasta sentinta a fost anulata prin decizia civila nr.218/A
din 14 aprilie 2004 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-
a civila, cauza fiind trimisa spre rejudecare in prima instanta Tribunalului
Arges.
         Cauza a fost inregistrata la Tribunalul Arges la data de
11.09.2003 formand obiectul dosarului nr.3503/2003.
         Tribunalul Arges - Sectia civila, prin sentinta nr.311 din 12
noiembrie 2003 a admis in parte actiunea si a obligat Statul Roman prin
Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Justitiei sa plateasca
reclamantul suma de 8 miliarde lei, cu titlu de daune morale.
         Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantul T.S.,
Ministerul Finantelor Publice, prin Directia Generala a Finantelor
Publice Arges si Ministerul Justitiei.
         Reclamantul T.S. a solicitat schimbarea sentintei in sensul
admiterii integrale a actiunii si obligarii Statului Roman la plata sumei de
30 miliarde lei, reprezentand daune morale ca urmare a suferintei fizice si
morale deosebite, suferite in timpul executarii pedepsei inchisorii si
ulterior acesteia.
         Ministerul Justitiei a invocat lipsa calitatii procesuale pasive
intrucat nu are calitatea de reprezentant al statului, calitate pe care o
detine exclusiv Ministerul Finantelor Publice, solicitand inlaturarea din
dispozitivul sentintei a oricaror referiri la aceste minister.
         Ministerul Finantelor Publice a criticat hotararea sustinand in
principal ca Statul Roman nu datoreaza reclamantului despagubiri,
deoarece probele administrate nu fac dovada ca acesta ar fi suferit o
trauma psihica provocata prin infractiuni savarsite cu intentie; in
subsidiar in lipsa unei expertize medico-legale, probele nu atesta
producerea unui prejudiciu moral care sa justifice daune in suma
acordata, solicitand reducerea acestora. S-a mai sustinut ca hotararea nu
cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea
instantei si ca este data cu incalcarea dispozitiilor art.261 alin.1 pct.5 Cod
procedura civila, deoarece instanta nu a motivat respingerea apararilor
facute de apelanta.
         Curtea de Apel Pitesti - Sectia civila, prin decizia nr.250/A
din 12 februarie 2004 a admis apelurile declarate de Ministerul Finantelor
Publice si Ministerul Justitiei, a schimbat in parte sentinta atacata in
sensul ca pe fond a obligat Statul Roman prin Ministerul Finantelor
Publice sa plateasca reclamantului T.S. suma de 2 miliarde lei, cu titlu de
daune morale si a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
         Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut in esenta ca
prin condamnarea de 5 ani inchisoare, reclamantul a suferit traume fizice
si psihice, netratate medical, cu consecinte asupra starii de sanatate,
fiindu-i incalcat dreptul constitutional la sanatate si ingrijire, prevazut de
art.25(1) din Declaratia Universala a Dreptului Omului si in Constitutia
Romaniei din acea perioada, suferind si oprobiul public.
         In perioada cat a fost lipsit de libertate, reclamantului i-a fost
incalcat dreptul constitutional la munca potrivit pregatirilor si
aptitudinilor profesionale, drept consacrat prin art.23(1) din Declaratia
Universala.
         Prin nedreapta condamnare, reclamantului i-a fost incalcat
dreptul la viata de familie, ceea ce contravine art.16(3) din Declaratia
Universala a Drepturilor Omului cat si a Constitutiei Romaniei din acea
vreme.
         In lipsa unor criterii de stabilire a cuantumului daunelor 
morale, instanta de apel a apreciat ca pentru perioada detentiei efective
de 251 luni, cat si pentru drepturile incalcate, reparatia morala rotunjita
poate fi de 2 miliarde lei.
         Impotriva sentintei civile nr.311 din 12.11.2004 pronuntata
de Tribunalul Arges, a declarat apel si Parchetul de pe langa Tribunalul
Arges.
         In sustinerea motivelor s-a aratat ca in mod gresit instanta de
fond a obligat la despagubiri si pe Ministerul Justitiei care nu are calitate
procesuala potrivit art.506 alin.2 Cod procedura penala. De asemenea, s-
a aratat ca despagubirile acordate nu au fost dovedite de catre reclamant,
acestea neputand fi prezumate nici in ceea ce priveste existenta si nici in
ceea ce priveste intinderea lor.
         Curtea de Apel Pitesti - Sectia civila, prin decizia nr.A/674
din 1 aprilie 2004 a admis apelul, a schimbat in parte sentinta civila
atacata, in sensul ca pe fond a obligat Statul Roman prin Ministerul
Finantelor Publice sa plateasca reclamantului T.S. suma de 2 miliarde lei
cu titlu de daune morale.
         Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut in esenta ca
prin masura privativa de libertate si masura confiscarii averii
reclamantului i-au fost incalcate grav drepturile si libertatile
fundamentale, respectiv dreptul la libertate si siguranta si dreptul la
respectarea proprietatii sale, incalcare care a creat in patrimoniul acestuia
dreptul de a solicita despagubiri de la Statul Roman cu obligatia de a
dovedi existenta pagubei si intinderea ei ca elemente constitutive ale
raspunderii civile delictuale.
         Existenta pagubei morale poate fi prezumata potrivit art.1203
Cod civil, reclamantul fiind supus privarii de libertate in timpul executarii
pedepsei si suportand oprobiul public inerent oricarei condamnari.
         Pentru determinarea intinderii pagubei morale s-a avut in
vedere venit mediu lunar net pe economie, astfel ca prin suma acordata
sa se poata asigura reclamantului pe cat posibil un confort psihic, dandu-
i-se satisfactia repararii unei solutii injuste.
         Impotriva deciziei civile nr.250/A din 12 februarie 2004 cat si
a deciziei nr.A/674 din 1 aprilie 2004 au declarat recurs Parchetul de pe
langa Curtea de Apel Pitesti si Ministerul Finantelor Publice prin Directia
Generala a Finantelor Publice Arges.
         Impotriva deciziei civile nr.A/674 din 1 aprilie 2004
pronuntata de Curtea de Apel Pitesti a declarat recurs si reclamantul T.S.
         Ministerul Finantelor Publice a formulat o cerere de revizuire
a deciziei civile nr.A/674 din 1 aprilie 2004, cauza formand obiectul
dosarului nr.3227/2004 aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
         Fata de faptul ca pe rolul instantei supreme se afla dosarul
nr.12255/2004 avand aceleasi parti si al carui obiect si cauza erau in
stransa legatura cu dosarul nr.3227/2004, s-a dispus in temeiul art.164
Cod procedura civila conexarea dosarului nr.3227/2004 la dosarul
nr.12255/2004.
         In motivarea recursului, Parchetul de pe langa Curtea de Apel
a criticat deciziile instantei de apel ca fiind date cu incalcarea legii,
sustinand ca instanta admitand apelul Ministerului Justitiei, trebuia sa se
pronunte expres cu privire la lipsa calitatii procesuale pasive a acestei
institutii.
         S-a mai sustinut ca hotararea este nelegala si pentru faptul ca
atat instanta de fond, cat si cea de apel nu au administrat nici o proba
pentru a se face dovada existentei prejudiciului moral cat si in ceea ce
priveste modul de calcul al acestora.
         Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a
Finantelor Publice Arges a criticat cele doua decizii, invocand motivul de
casare prevazut de art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila, in dezvoltarea
carora a aratat, in esenta, ca suma acordata ca echivalent al prejudiciului
moral suferit de reclamant depaseste valorile nepatrimoniale care i-au
lezat personalitatea, viata, sanatatea si integritatea corporala.
         S-a mai sustinut ca pentru calculul despagubirilor se impunea
sa se foloseasca documente emise de Institutul National de Statistica
pentru acea perioada, ci nu prin calculul aritmetic al inmultirii lunilor de
detentie cu valoarea venitului mediu lunar net pe economie.
         Pentru perioada de 16 ani ulterioara detentiei, recurenta a mai
sustinut ca cele doua instante nu au administrat nici o dovada din care sa
rezulte ca reclamantul nu a mai obtinut nici un venit drept consecinta a
condamnarii.
         Pe de alta parte, in aceeasi cauza au fost pronuntate doua
decizii civile respectiv 250/A din 12.02.2004 si A/674 din 1.04.2004 prin
care s-a schimbat in parte aceeasi sentinta civila nr.311/12.11.2003.
         Reclamantul T.S. a criticat decizia civila nr.674/A din 1
aprilie 2004 invocand motivul de casare prevazut de art.304 pct.9 Cod
procedura civila, sustinand in esenta, ca in mod nelegal si netemeinic,
instanta de apel a redus cuantumul despagubirilor de la 8 miliarde lei la 2
miliarde lei.
         Prin cererea de revizuire, Ministerul Finantelor Publice prin
Directia Generala a Finantelor Publice Arges a solicitat sa se constate ca
in dosarul nr.A/101/2004 al Curtii de Apel Pitesti au fost pronuntate
doua decizii, respectiv decizia nr.250/A din 12.02.2004 si decizia
nr.A/674 din 1 aprilie 2004, prin ambele decizii schimbandu-se in parte
sentinta civila nr.311 din 12.11.2003 pronuntata de Tribunalul Arges.
         Revizuientul a mai sustinut ca decizia civila nr.A/674 din 1
aprilie 2004 a fost pronuntata cu incalcarea autoritatii de lucru judecat, in
ceea ce priveste cuantumul sumei acordate drept daune morale,
impunandu-se anularea acesteia.
         Urmare decesului reclamantului intervenit la data de 12 iulie
2004 a fost introdusa in cauza mostenitoarea sa, M.E.
         Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia civila nr.752
din 23 ianuarie 2006, a admis recursurile declarate de Ministerul Public -
Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti, Ministerul Finantelor
Publice prin D.G.F.P. Arges, precum si de T.S., continuat de M.E., in
calitate de legatar universal, impotriva deciziilor civile nr.674/A din 1
aprilie 2004 si nr.250/A din 12 februarie 2004 pronuntate de Curtea de
Apel Pitesti si a casat deciziile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare
Curtii de Apel Pitesti.
         A fost respinsa ca ramasa fara obiect cererea de revizuire a
deciziei civile nr.674/A din 1 aprilie 2004 pronuntata de Curtea de Apel
Pitesti, formulata de Ministerul Finantelor Publice prin D.G.F.P. Arges.
         Pentru a hotari astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie a
retinut ca apelurile exercitate de parti au fost solutionate prin doua
hotarari distincte, iar pastrarea lor ar crea cel putin un echivoc in privinta
intinderii executarii, astfel ca se impune necesitatea solutionarii apelurilor
printr-o singura judecata.
         Consecinta nemijlocita a efectelor casarii este aceea ca,
cererea de revizuire care are ca obiect aparenta contrarietate dintre
hotarari date in una si aceeasi cauza, de aceeasi instanta de apel, a ramas
fara obiect.
         S-a dispus ca instanta de apel sa examineze ca sustinere de
fond si ca exceptii procedurale cele invocate prin motivarea recursurilor.
         Examinand apelurile in limita motivelor invocate, se
apreciaza ca apelurile declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul
Arges, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si Ministerul
Justitiei sunt fondate pentru considerentele ce se vor arata in continuare,
iar cel declarat de reclamant este nefondat.
         Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe langa
Tribunalul Arges si apelul declarat de Ministerul Justitiei:
         Reclamantul a chemat in judecata atat pe Statul Roman prin
Ministerul Finantelor Publice cat si pe Ministerul Justitiei pentru a fi
obligati in solidar la plata daunelor morale, in temeiul dispozitiilor
art.504-505 Cod procedura penala si art.998-999 Cod civil.
         Potrivit dispozitiilor art.506 alin.3 Cod procedura penala,
pentru obtinerea repararii pagubei, persoana indreptatita se poate adresa
tribunalului in a carei circumscriptie domiciliaza, chemand in judecata
statul care este citat prin Ministerul Finantelor Publice.
         Asadar, legiuitorul a stabilit persoana care are calitate
procesuala pasiva in actiunea pentru repararea pagubei in cazul
condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod
nelegal, anume Statul reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice .
         In consecinta, in mod gresit prima instanta de fond a admis
actiunea si impotriva Ministerului Justitiei, pronuntand astfel o solutie
nelegala.
         De asemenea, si motivele de apel referitoare la cuantumul
despagubirilor, formulate de Ministerul Finantelor Publice si Parchetul
de pe langa Tribunalul Arges sunt intemeiate si respectiv, cele formulate
de reclamantul T.S. sunt neintemeiate, pentru considerentele ce se vor
arata in continuare:            
         Este indubitabil ca prin masura privativa de libertate si
masura confiscarii averii reclamantului, acestuia i-au fost incalcate
drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate, prevazut prin art.3
din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, dreptul la viata de
familie, ceea ce contravine art.16 (3) din Declaratia Universala a
Drepturilor Omului, dreptul la sanatate si ingrijire medicala, prevazut de
art.25 (1) precum si dreptul la respectarea proprietatii sale, reglementat
de legea fundamentala a Statului Roman, precum si de actele normative
cu caracter international ratificate de Statul Roman.
         Potrivit dispozitiilor art.504 alin.1 Cod procedura penala,
persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de
catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat
o hotarare definitiva de achitare.
         Legiuitorul a aratat, in sens larg, in cuprinsul art.505 Cod
procedura penala intitulat "Felul si intinderea reparatiei", criteriile pentru
stabilirea intinderii reparatiei, respectiv in functie de durata privarii de
libertate si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei
celui privat de libertate.
         Stricto sensu, intinderea reparatiei, inseamna determinarea
cuantumului prejudiciului produs persoanei private de libertate, in sensul
dispozitiilor art.998, 999 Cod civil, ce urmeaza a fi facuta de catre
judecator in functie de probatoriul administrat in cauza.
         In speta, reclamantul a solicitat plata de daune in cuantum de
30 miliarde lei pentru repararea pagubei ce i-a fost produsa ca urmare a
condamnarii sale pe nedrept la inchisoare corectionala cu durata de 5 ani
si confiscare totala a averii pentru savarsirea delictului de act preparator
de trecere frauduloasa a frontierei.
         S-a dovedit ca T.S. a executat pedeapsa inchisorii privative de
libertate intre 12 martie 1958 si 17 ianuarie 1963, dupa cum s-a dovedit
prin decizia penala nr.100 din 10.12.2001 pronuntata de Curtea Suprema
de Justitie prin care reclamantul a fost achitat, ca acesta a fost condamnat
pe nedrept.
         In perioada executarii pedepsei inchisorii in regimul
comunist, este de notorietate ca persoanele condamnate pentru
infractiuni de natura celei retinute in sarcina reclamantului, erau supuse
unor umilinte si suferinte fizice si morale atroce, in sensul ca regimul de
detentie era mult mai aspru, chiar inuman.
         Pentru repararea pagubei produsa reclamantului, la care are
dreptul conform art.504 Cod procedura penala, trebuie avute in vedere
prevederile art.998-999 Cod civil privind raspunderea civila delictuala;
astfel, trebuie verificate indeplinirea conditiilor acestei raspunderi,
privind fapta, prejudiciul, raportul de cauzalitate si vinovatia. Insa,
raspunderea statului in temeiul dispozitiilor art.504-506 Cod procedura
penala este o raspundere obiectiva, fiind exclusa angajarea raspunderii
subiective, bazata pe culpa, prevazuta de dreptul comun, care ar
restrange, nejustificat posibilitatea de reparare a prejudiciului cauzat prin
erori judiciare. Cum legiuitorul prin prevederile art.504 si 505 Cod
procedura penala a instituit prezumtii legale cu privire la existenta faptei a
raportului de cauzalitate si a vinovatiei, ramane judecatorului sa
stabileasca in concret prejudiciul sub aspectul intinderii sale, in functie de
criteriile prevazute in art.505 Cod procedura penala referitoare la durata
privarii de libertate si la consecintele produse asupra persoanei ori asupra
familiei celui privat de libertate.
         Asadar, probele ce se impun a fi administrate intr-o astfel de
situatie se circumscriu necesitatii dovedirii cuantumului prejudiciului in
raport de durata executarii pedepsei inchisorii si dovedirii in concret a
urmarilor vatamatoare pentru persoana ce a suferit condamnarea ori
membrii familiei acesteia, in categoria probelor intrand si prezumtiile
simple prevazute de art.1203 Cod civil.
         In acest sens, este prezumtia ca reclamantul a suferit
puternice traume psihice ca urmare a despartirii de familie, cu atat mai
mult cu cat pe perioada detentiei i s-a nascut un copil, la putin timp dupa
arestarea sa, iar ulterior sotia sa a fost obligata sa divorteze, fiind evident
vorba de un divort formal, impus de situatia de condamnat a
reclamantului ce era caracterizat la acea vreme "dusman al poporului",
ceea ce-l supunea unui oprobiu public, atat pe el, cat si pe membrii
familiei sale.
         Ca divortul a fost formal o dovedeste faptul ca persoana
instituita de catre reclamantul T.S. ca legatar universal, prin testamentul
autentificat sub nr.1679 din 28.04.2004, este fosta sa sotie, M.E., care a
dobandit calitatea procesuala de reclamanta urmare decesului
testatorului.
         Imprejurarea ca evaluarea in bani a unor daune morale este
uneori aproape imposibila, nu poate justifica neacordarea unei astfel de
despagubiri. Este adevarat ca, fiind o pretentie dedusa in justitie,
prejudiciul moral trebuie dovedit, insa judecatorul are obligatia sa-l
apreciere in raport cu gravitatea si importanta lui.
         Fiindu-i atinse reclamantului valorile care definesc calitatea
umana, referitoare la existenta sa fizica, sanatate si integritatea,
sensibilitatea fizica si psihica, sentimentele de afectiune si dragoste,
demnitatea si onoarea, este evident ca se impune acordarea de daune
morale .
         Prejudiciul moral consta in suferintele psihice cauzate prin
lipsirea de libertate, prin lezarea sentimentelor de afectiune si dragoste
provocate prin despartirea de familie, de fiintele apropiate, prin
imposibilitatea de a-si vedea fiul nascut imediat dupa arestarea sa, prin
atingerile aduse onoarei prin calificarea ca "dusman al poporului" si
demnitatii umane prin supunerea la tratamente crude, inumane si
degradante.
         Desi stabilirea cuantumului despagubirilor morale include o
doza de aproximare, in speta instanta urmeaza a avea in vedere
consecintele negative suferite de reclamant pe plan fizic si psihic,
importanta valorii morale lezate, asa cum s-a aratat mai sus, precum si
intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre
reclamant, criterii de apreciere care permit instantei sa evalueze
despagubirea care urmeaza sa compenseze prejudiciul.
         Sustinerea Ministerului Finantelor Publice si a Parchetului de
pe langa Tribunalul Arges cu privire la supraevaluarea despagubirilor
acordate reclamantului este intemeiata, fata de argumentele aratate,
instanta apreciind ca un cuantum de 2 miliarde al despagubirilor ce
trebuie acordate pentru acoperirea prejudiciului moral este de natura sa
constituie o reparatie echitabila si care sa nu se transforme intr-o
posibilitate de imbogatire fara justa cauza.
         Se apreciaza ca suma de 8 miliarde lei acordata de prima
instanta de fond este nejustificata fata de prejudiciul efectiv suferit de
catre reclamant, daunele in cuantum de 2 miliarde lei fiind de natura sa
acopere prejudiciul in raport de importanta valorilor lezate si de masura
in care i-a fost afectata reclamantului situatia familiala, profesionala si
sociala.
         Sustinerea Ministerului Finantelor Publice in sensul ca Statul
Roman nu datoreaza reclamantului despagubiri deoarece nu s-a facut
dovada ca traumele suferite au fost provocate prin infractiuni savarsite cu
intentie, este neintemeiata. Astfel, asa cum constant s-a statuat in practica
judiciara, in sarcina Statului Roman se angajeaza o raspundere obiectiva
prin Capitolul IV din Codul de procedura penala, fiind exclusa angajarea
unei raspunderi subiective, bazata pe intentie sau culpa, prevazuta de
dreptul comun, care ar restrange in mod nejustificat cazurile de reparare
a prejudiciului cauzat prin erori judiciare doar la cele la care ar exista
intentie si culpa.
         Avand in vedere si dispozitiile art.1203 Cod civil, instanta
apreciaza ca lipsirea de libertate pe o perioada de aproximativ 5 ani i-a
adus atingere drepturilor fundamentale ale reclamantului provocandu-i
dureri psihice si suferinte fizice astfel ca, stabilirea cuantumului
despagubirii la 2 miliarde lei, chiar daca include o doza de aproximare,
instanta are in vedere consecintele suferite de reclamant, precum si de
familia acestuia in raport de importanta valorilor morale lezate si de
intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre
reclamant si familia acestuia.
         Apelantii-parati nu au produs nici un argument care sa
infirme criteriile mai susmentionate si sa conduca la concluzia ca
despagubirile in suma de 2 miliarde lei ar fi supraevaluate.
         Referitor la exceptia invocata de aparatorul reclamantei
privind   inadmisibilitatea cererii formulate Ministerul Finantelor Publice,
de intoarcere a executarii silite, prin incheierea din 18.10.2006 Curtea a
respins aceasta exceptie cu motivarea ca, aceasta nu este o cerere noua in
sensul art.294 Cod procedura civila care sa il surprinda pe cel care a
invocat-o, impiedicandu-l astfel sa-si faca apararea. Intoarcerea executarii
silite este o masura de restabilire a situatiei anterioare care poate fi
dispusa in orice faza a procesului, daca s-a dispus desfiintarea titlului
executoriu in baza caruia executarea a avut loc.
         Potrivit art.4042 Cod procedura civila, in cazul in care a fost
desfiintat titlul executoriu, la cererea celui interesat se poate dispune prin
aceeasi hotarare prin care s-a solutionat fondul in prima instanta sau in
calea de atac, restabilirea situatiei anterioare, dispozitiile art.4042 alin.3
Cod procedura civila facand trimitere la instanta judecatoreasca
competenta potrivit legii sa solutioneze litigiul, fara nici o distinctie dupa
cum judecata a avut loc in prima instanta ori in caile de atac.
         De asemenea apelantul Ministerul Finantelor Publice a
invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei M.E. fata
de prevederile art.506 alin.1 Cod procedura penala, in sensul ca actiunea
in despagubiri poate fi pornita de persoana indreptatita potrivit art.504,
insa dupa moartea acesteia poate fi continuata sau pornita numai de catre
persoanele care se aflau in intretinerea sa.
         Textului de lege i s-a dat o interpretare restrictiva, potrivit
careia, numai persoanele care se aflau in intretinerea celui indreptatit pot
continua actiunea, imprejurare care este derogatorie de la regula de drept
comun potrivit careia, pe calea succesiunii, calitatea procesuala activa
poate fi transmisa mostenitorilor.
         Interpretarea data de apelant acestui text delege este gresita,
deoarece norma enuntata nu a restrans sfera persoanelor care pot
continua actiunea in despagubiri, fiindca altfel textul ar avea un caracter
de exceptie si ar trebui sa prevada in mod limitativ persoanele ce pot
prelua calitatea de reclamant.
         Dimpotriva, legiuitorul a folosit sintagma de " persoane aflate
in intretinere" pentru a largi sfera persoanelor care pot continua sau
porni actiunea pentru repararea pagubei dupa moartea celui indreptatit,
incluzand mostenitorii, dar si pe cei care, la data promovarii actiunii se
aflau in intretinerea titularului dreptului, urmand a se stabili daca
intretinerea era una de drept sau de fapt - cu caracter de stabilitate.
         Pentru aceste motive ambele exceptii au fost respinse ca
neintemeiate.
         Totodata, la termenul de astazi reclamanta a invocat exceptia
lipsei calitatii de reprezentant al persoanei care a declarat apelul pentru
Ministerul Finantelor Publice, respectiv D.G.F.P., in numele acestui
minister sustinand ca, dreptul de reprezentare a Statului Roman de catre
Ministerul Finantelor Publice nu putea fi transmis catre unitatea
subordonata acestuia din urma, respectiv D.G.F.P.
         Si aceasta exceptie este neintemeiata deoarece, asa cum
rezulta din delegatiile nr.71250 din 5.12.2005 si 53815 din 16.06.2005
D.G.F.P. a fost imputernicita de Ministerul Finantelor Publice, care este
reprezentantul Statului Roman, atat pentru declararea caii de atac a
apelului, cat si pentru reprezentare in instanta pe parcursul procesului.
         Fata de argumentele aratate, urmeaza ca potrivit dispozitiilor
art.296 Cod procedura civila sa se admita apelurile declarate de catre
Parchetul de pe langa Tribunalul Arges, Statul Roman, prin Ministerul
Finantelor Publice si Ministerul Justitiei, sa se schimbe in parte sentinta,
in sensul ca va fi obligat Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice
sa plateasca reclamantei M.E. suma de doua miliarde lei daune morale.
         Se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant,
pentru aceleasi considerente.
Pe fond, cererea de intoarcere a executarii silite formulata de apelantul
Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice urmeaza sa fie respinsa
ca neintemeiata fata de solutia data apelurilor formulate in cauza, avandu-
se in vedere ca potrivit dispozitiilor art.4041 alin.1 Cod procedura civila,
dreptul la intoarcerea executarii prin restabilirea situatiei anterioare
acesteia, se naste numai in cazurile in care se desfiinteaza titlul
executoriu.