LITIGIU DE MUNCA. CUMULUL DE RASPUNDERI. INADMISIBILITATE.

LITIGIU DE MUNCA. CUMULUL DE RASPUNDERI.
INADMISIBILITATE.

          Contrar celor retinute de instanta de fond penalul tine in loc
disciplinarul in acelasi mod in care tine in loc civilul. Raspunderea penala, o
data declansata, produce sistarea raspunderii disciplinare, prin urmare, nu
este posibil cumulul de raspunderi simultan, ci doar subsecvent,
conditionat, angajatorul avand posibilitatea, pe parcursul procesului penal,
doar la suspendarea din functie a salariatului.
Abia dupa finalizarea procesului penal, ca urmare a stabilirii in mod
definitiv a vinovatiei salariatului, angajatorul ar fi avut dreptul sa aplice prin
cumul, raspunderea disciplinara a desfacerii contractului de munca, printr-o
decizie legala si temeinica.

Decizia nr. 203/R-CM/ 18.04.2006 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti -Sectia
civila conflicte de munca si asigurari sociale.

          Constata ca, prin actiunea civila promovata la data de 16.12.2002 si
inregistrata pe rolul Tribunalului Arges, sub nr.58/2003, contestatorul M. V., a
formulat contestatie  impotriva deciziei nr.889/15.11.2002 emisa de Asociatia
Judeteana a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Arges privind desfacerea contractului
individual de munca in temeiul art.130 lit.i din vechiul Cod al muncii, solicitand
instantei sa dispuna anularea acesteia ca fiind nelegala si netemeinica.
     In motivarea contestatiei, s-a aratat ca din cuprinsul  deciziei lipsesc
mentiunile prevazute  in mod imperativ  de dispozitiile codului muncii, respectiv
expunerea motivelor pentru care  s-a decis  desfacerea contractului de munca,
mentiunea  posibilitatii de atac in 30 de zile la instanta competenta; in decizie se
consemneaza in mod  lapidar, emiterea ei ca urmare a unei fapte ce i se imputa de
conducerea societatii, fara a se preciza in nici un fel in ce consta fapta culpabila
savarsita si care ar reprezenta in opinia intimatei, abaterea disciplinara grava sau
incalcarea repetata a obligatiilor  de munca.
     A mai aratat contestatorul ca s-a mentionat ca justificare a masurii  desfacerii
contractului de munca,  cercetarea sa prealabila in dosarul penal nr.1806/2002 al
Parchetului de pe langa  Judecatoria Campulung, apreciind  in contestatie, ca
mentiunile prezentate in decizia de desfacere, nu sunt reale, prejudiciul nefiind
stabilit cu certitudine, nefiind explicitat care este valoarea acestuia si care sunt
modalitatile  culpabile prin care ar fi produs acel prejudiciu.
     Contestatia a mai fost motivata in sensul ca existenta unei plangeri penale  si
a unor cercetari prealabile nu pot constitui  motive  ale desfacerii contractului de
munca.
     In sustinerea contestatiei,  a fost depusa decizia nr.889/15.11.2002 (f.3).
     Ulterior contestatorul si-a completat motivele contestatiei in sensul ca
desfacerea contractului de munca  a fost efectuata in timpul cand se afla in
concediu medical, depunand in acest sens xerocopia carnetului de munca seria Bf
nr.0685600.
     Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea contestatiei intrucat,
in perioada 1999 - 2002  acesta a adus prejudicii unitatii, fiind cercetat in dosarul
penal nr.1806/P/2002 si  emitandu-se decizia  de imputatie nr.703/23.09.2002,
pentru suma de 414.926.000 lei si respectiv 4.276.900 lei.
     S-a mai aratat in intampinare ca, obiectul cercetarii penale a contestatorului, il
constituie  activitatea frauduloasa a acestuia, in sensul ca datele din unele chitante 
aduse de membrii vanatori nu corespund cu copiile care au fost predate de
contestator la serviciul contabilitate, constatandu-se  prin referatul
nr.546/26.07.2002 ca, la rubrica anuala, a fost mentionata doar suma care nu
corespunde cu cea din contabilitate iar ca urmare a verificarilor efectuate s-a
constatat un prejudiciu creat de contestator in suma de 414.926.000 lei, la care  s-a
mai adaugat suma de 4.276.900 lei reprezentand lipsa  la reviste, almanahuri si
calendare pe care le-a avut in primire acesta.
     Intimata, prin aceeasi intampinare a mai facut cunoscut ca din cuprinsul 
notei explicative date sub nr.358/17.05.2002,  contestatorul recunoaste  ca  nu a
tinut o evidenta stricta a carnetelor membrilor vanatori si prin neglijenta, nu a mai
operat in registru de evidenta a vanatorilor.
          Prin sentinta civila nr.642/CM/16.11.2005 pronuntata de Tribunalul
Arges, cu opinie majoritara, instanta a respins contestatia si l-a obligat pe
contestator la 1200 RON cheltuieli de judecata catre intimata.
          Pentru a se pronunta in acest sens, prima instanta a retinut ca decizia
nr.889/15.11.2002 contestata, respecta conditiile de forma impuse de vechiul cod al
muncii (art.134 din Legea nr.10/1972) in sensul existentei motivelor de fapt si de
drept pentru care a fost emisa.
     Mai mult, contestatorul a indeplinit functia de secretar al Filialei Campulung
a Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Arges, asociatie care
potrivit  HG 259/22.01.2001 este recunoscuta ca fiind  de utilitate publica.
     Conform atributiilor de serviciu contestatorul , in calitatea sa de secretar de
filiala, incasa cotizatiile  de la  membrii filialei,  cotizatii ce trebuiau depuse  in
contul asociatiei, in termen de cel mult 5 zile de la incasare.
     Intimata a procedat la o verificare contabila in anul 2002, pentru perioada
1999 - 2002, constatind  o lipsa in gestiune de 414.926.000 lei, sesizand organele de
urmarire penala in data de 03.10.2002.
     S-a retinut din probatoriul administrat ca M. V. si-a insusit diverse sume de
bani din cotizatiile platite de membrii filialei, iar pentru a nu se observa diferenta 
dintre sumele incasate si cele depuse la intimata, contestatorul intocmea exemplarul
nr.2 al chitantei , in care mentiona in fals o suma mai mica decat cea incasata
efectiva si o alta data de emitere, ulterioara . Apoi depunea la contabilitatea
intimatei exemplarele nr.2 falsificate, insusindu-si suma de 53.000.000 lei.
     In alte situatii, contestatorul incasa cotizatia de la membrii asociatiei facand
mentiunea despre faptul incasarii numai in permisele de vanatoare, fara a mai
elibera chitante si fara a mai depune ulterior sumele la intimata, in felul acesta si-a
insusit suma de  67.550.000 lei.
     S-a mai retinut ca prin faptele savarsite de contestator, intimata a suferit un
prejudiciu actualizat de 438.812.931 lei, din care 210.562.931 lei nu au fost
recuperati.
     De altfel, prin sentinta penala nr.429/29.09.2004 pronuntata de Judecatoria
Campulung, definitiva prin decizia penala nr.271/R/14.06.2005 a Curtii de Apel
Pitesti, contestatorul a fost condamnat  in baza art.2151  alin.1 Cod penal cu
aplic.art.41 alin.2 Cod penal la 2 ani inchisoare, constatand gratiata in intregime
pedeapsa in baza art.1 din Legea 543/2002.
     In baza art.289 alin.1 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal contestatorul a fost 
condamnat la 2 ani inchisoare iar in baza art.291 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2
Cod penal a  fost condamnat la 1 an si 6 luni inchisoare.
     In baza art.33 lit.a Cod penal si art.34 lit.b Cod penal, contestatorul  urma sa
execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare, iar in baza art.81 Cod penal s-a
dispus suspendarea  conditionata a executarii pedepsei aplicate, pe o durata de 4 ani 
fiind declarate false in temeiul art.445 Cod pr.penala  exemplarele nr.2 ale
chitantelor  aflate la fila 38 si  s-a dispus anularea  lor.
     Prin aceeasi sentinta contestatorul a fost obligat la plata catre intimata a 
sumei de  190.969.248 lei, reprezentand despagubiri civile.
     Prin decizia  nr.889 emisa in data de 15.11.2002 intimata a procedat la
desfacerea contractului de munca al contestatorului in temeiul art.130 lit.i din Legea
10/1972 (vechiul cod al muncii), incepand cu data de 15.11.2002 (f.3 dosar), cu
motivarea ca in perioada 1999-2002, a adus prejudicii, fiind cercetat in dosarul
nr.1806/2002 al Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung pentru infractiunea
de fals, uz de fals, inselaciune, gestiune frauduloasa si delapidare.
     Procesul verbal  incheiat de intimata  la data de 14.11.2002,  cu nr.de
inregistrare 877, face dovada invitarii contestatorului la sediul intimatei pentru a fi
ascultat in legatura cu prejudiciul adus unitatii precum si a cauzelor care au
determinat acel prejudiciu.
          Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termen legal,
contestatorul, criticand-o ca nelegala si netemeinica pentru motivele de recurs
prevazuta de art.304 pct.8 si 9 Cod proc.civila, astfel:
          1. Sentinta recurata este nelegala, intrucat, prima instanta in mod
nelegal a respins exceptia nulitatii deciziei nr.889/15.11.2002, prin care s-a dispus
desfacerea disciplinara a contractului de munca, desi contestatorul se afla in
incapacitate temporara de munca, fiind incalcate dispozitiile art.146 din Legea
nr.10/1972. Aceasta dispozitie legala din vechiul cod al muncii a fost preluata si de
actuala reglementare prevazuta de art.60 alin.1 din Legea nr.53/2003, asa cum a fost
modificata prin OUG nr.65/2005.
          2. Instanta de fond nu a tinut seama de motivul de nulitate absoluta
prevazuta de art.134 din Legea nr.10/1972, dispozitie preluata si de art.268 pct.2
litera a-f din Legea nr.53/2003, publicata in M.Of.nr.72/05.02.2003, conform
caruia, decizia de desfacere disciplinara a contractului de munca trebuie sa cuprinda
motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza.
          Din cuprinsul deciziei nr.889/15.11.2002 rezulta ca nu sunt descrise
faptele sau fapta ce constituie abatere disciplinara, ci doar in preambulul deciziei se
arata ca in perioada 1999-2002, contestatorul a adus prejudicii intimatei, fiind
cercetat penal in dosarul nr.1806/2002, pentru infractiunile de uz de fals, fals,
inselaciune, gestiune frauduloasa si delapidare, neprecizandu-se in concret care sunt
prejudiciile cauzate A.J.V.P.S. Arges.
          3. In mod gresit prima instanta nu a sanctionat lipsa cercetarii
disciplinare prealabile impusa de art.13 din Legea nr.1/1970. Nu exista nici un act
care sa confirme efectuarea cercetarii disciplinare prealabile a faptei si ascultarea
contestatorului privind savarsirea abaterilor grave de la disciplina muncii, procedura
preluata si de actualul cod al muncii, in art.267 alin.1.
          4. Pe fondul cauzei, contestatia era intemeiata, deoarece, la data cand
s-a luat masura desfacerii disciplinare a contractului de munca, nu era stabilita
vinovatia contestatorului cu privire la faptele pentru care era cercetat penal,
hotararea judecatoreasca de condamnare fiind ramasa irevocabila la data de
14.06.2005, prin decizia penala nr.271/2005, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti.
          Deci, in mod nelegal s-a procedat la desfacerea disciplinara a
contractului de munca, cu trei ani inainte de a se stabili vinovatia contestatorului cu
privire la savarsirea unora dintre infractiunile pentru care a fost cercetat penal,
incalcandu-se astfel, principiul prezumtiei de nevinovatie.
          Analizand sentinta recurata, prin prisma criticilor formulate ce pot fi
incadrate in motivul de recurs prevazute de art.304 pct.9 Cod proc.civila si avand in
vedere actele si lucrarile dosarului de fond, Curtea constata ca recursul este fondat,
urmand a fi admis.
          Astfel, primul motiv de recurs este fondat.
          Instanta de fond a dat o gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor
Legii nr.10/1972, in ceea ce priveste verificarea aspectelor de nelegalitate a deciziei
nr.889/2002 emisa de intimata.
          Legalitatea deciziei nr.889/2002 emisa de intimata trebuia analizata
atat prin prisma dispozitiilor Codului muncii anterior-sub imperiul caruia a fost
intocmita, cat si a altor acte normative aflate in vigoare la data respectiva-
15.11.2002) si abrogate la data de 01.03.2003 cu ocazia intrarii in vigoare a Legii
nr.53/2003-Noul cod al muncii.
          In acest sens, se retine ca, primul aspect de nelegalitate invocat de
contestatorul-recurent se refera la aceea ca intimata i-a desfacut contractul
individual de munca din initiativa sa, in perioada in care salariatul se afla in
incapacitate temporara de munca, fiind in concediu medical.
          In speta, din actele dosarului (f.3,14,79-84) reiese intr-adevar ca,
salariatul  s-a aflat in concediu medical atat anterior lunii noiembrie 2002 (respectiv
in perioada  lunilor iunie, iulie, august, septembrie 2002) cat si in perioada
01.11.2002-15.11.2002, prin urmare, decizia nr.889/1.11.22002, nu putea fi emisa
de catre intimata decat cu incalcarea dispozitiilor art.146 din vechiul Cod al muncii
chiar daca concediul medical s-ar fi acordat in chiar ziua emiterii deciziei, atata timp
cat veridicitatea sa nu a fost contestata.
          Dispozitia legala incalcata este aplicabila si in situatia in care
salariatului i-a incetat raportul de munca in temeiul art.130 alin.1 litera "i" din Legea
nr.10/1972, fara a avea relevanta sub acest aspect temeinicia/netemeinicia abaterii
grave/ sau a incalcarii obligatiilor de munca savarsite de salariat.
          Cu alte cuvinte este vorba de o sanctiune care vizeaza nerespectarea
unor conditii de legalitate a deciziei de concediere mai inainte de a fi analizata pe
fond masura concedierii si ca atare, nu poate fi ignorata, astfel cum a procedat
prima instanta.
          Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, fondat.
          Potrivit dispozitiilor art.13 alin.3 din Legea nr.1/1970 privind
disciplina muncii (aplicabile in speta, fata de data emiterii deciziei
nr.889/15.11.2002 asa cum s-a subliniat anterior), desfacerea contractului individual
de munca pe motive disciplinare nu putea fi realizata decat dupa cercetarea
prealabila a faptei presupuse a fi savarsite de salariat si dupa ascultarea acestuia in
legatura cu respectiva abatere.
          Lipsa cercetarii prealabile-conditie ce garanteaza respectarea dreptului
la aparare a salariatului pe durata in care are loc cercetarea disciplinara-reprezinta
incalcarea unei cerinte legale imperative si nu poate fi sanctionata decat cu anularea
deciziei de concediere, intocmita in aceste conditii.
          In speta, Curtea retine ca nota explicativa din data de 17.05.2002,
completata la data de 29.07.2002 (f.25-27 dosar fond) reprezinta acte procedurale
efectuate in cadrul cercetarii prealabile anterioare emiterii deciziei
nr.547/26.07.2002 privind schimbarea din functie (la care face referire adresa
nr.15373/14.12.2002 a I.T.M. Arges-Serviciul control relatii de munca-f.28 dosar
fond) si nu a prezentei decizii contestate, astfel cum in mod gresit a retinut instanta
de fond, iar intimata nu a fost in masura, pe parcursul solutionarii cauzei, sa faca
dovada respectarii dispozitiilor art.13 alin.3 din Legea nr.1/1970 in raport de ultima
decizie emisa.
          Prin urmare, decizia nr.889/15.11.2002 apare ca fiind nelegala si sub
acest aspect.
          Deosebit, Curtea a mai  retinut ca, si sub aspectul incalcarii
dispozitiilor art.134 din Legea 10/1972-preluate de altfel si de noul cod al muncii in
art.26 alin.2 litera a-f, criticat de recurent in cuprinsul celui de-al treilea motiv de
recurs, hotararea instantei de fond este nelegala.
          Astfel, potrivit dispozitiilor art.134 din Legea nr.10/1972, desfacerea
contractului de munca, in toate cazurile, presupune dispozitia  scrisa a angajatorului,
cu aratarea motivelor pe care aceasta se intemeiaza.
          Or, in preambulul deciziei contestate, intimata nu arata decat ca, in
perioada 1999-2002, contestatorul ar fi adus prejudicii materiale Asociatiei Judetene
a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Arges, fiind cercetat in dosarul nr.1806/2002 al
Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung pentru savarsirea infractiunii de
fals, uz de fals, inselaciune, gestiune frauduloasa si delapidare, neprecizand in
concret faptele care, existente la momentul desfacerii disciplinare a contractului
individual de munca, au justificat o atare masura fata de salariat.
          Faptul ca, impotriva salariatului se desfasurau cercetarii penale, nu
echivala in momentul emiterii deciziei, cu stabilirea vinovatiei acestuia, cu atat mai
mult, cu cat, vinovatia salariatului, sub aspect penal, a fost stabilita in mod definitiv
abia dupa trei ani de la data desfacerii contractului individual de munca, prin decizia
penala nr.271/R/14.06.2005 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti in dosarul
nr.265/P/2005 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti in dosarul nr.265/P/2005
(f.38-43 dosar fond).
          Or, caracterul de legalitate a deciziei contestate nu poate fi intregit
dupa trei ani de la data emiterii sale, intimata putandu-se prevala de rezultatul
procesului penal abia ulterior finalizarii acestuia.
          In caz contrar, s-ar ajunge la situatia in care, cu incalcarea prezumtiei
de nevinovatie a salariatului, angajatorul ar trece la desfacerea, din motive
disciplinare, a contractului individual de munca, mai inainte ca asupra acestor
invinuiri sa se fi pronuntat un tribunal impartial si independent in acceptiunea art.6
paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului pe care Romania a
ratificat-o prin Legea nr.30/1994, astfel cum in mod just s-a apreciat in opinia
separata, incalcandu-se cel putin 2 drepturi procedurale care se concretizeaza in
garantii cu privire la punerea in valoare a drepturilor si libertatilor individului.
          In sfarsit, in analiza ultimului motiv de recurs, Curtea mai retine ca,
intimata nu putea proceda la aplicarea sanctiunii disciplinare paralel si separat de
procesul penal aflat in curs de desfasurare.
          Contrar celor retinute de instanta de fond penalul tine in loc
disciplinarul in acelasi mod in care tine in loc civilul. Raspunderea penala, o data
declansata, produce sistarea raspunderii disciplinare, prin urmare, nu este posibil
cumulul de raspunderi simultan, ci doar subsecvent, conditionat, angajatorul avand
posibilitatea, pe parcursul procesului penal, doar la suspendarea din functie a
salariatului.
          Abia dupa finalizarea procesului penal, ca urmare a stabilirii in mod
definitiv a vinovatiei salariatului, angajatorul ar fi avut dreptul sa aplice prin cumul,
raspunderea disciplinara a desfacerii contractului de munca, printr-o decizie legala si
temeinica.
          Prin urmare, fata de cele expuse mai sus, Curtea a  constatat ca
recursul  este fondat, urmand a-l admite in temeiul dispozitiilor art.312 Cod
proc.civila raportat la art.291 Codul muncii.
Pe cale de consecinta,  a fost modificata sentinta in sensul  admiterii contestatiei si a
anularii deciziei nr.889/15.11.2002 emisa de intimata A.J.V.P.S. Arges, si a
reintegrarii  contestatorului pe postul detinut anterior, cu obligarea intimatei la plata
drepturilor banesti cuvenite de la data desfacerii contractului de munca pana la
reintegrarea efectiva, potrivit dispozitiilor art.78 din Codul muncii.