STINGEREA OBLIGATIILOR PRIN COMPENSAREA LEGALA.

STINGEREA OBLIGATIILOR PRIN COMPENSAREA
LEGALA.
     Compensarea legala este un mod de stingere a datoriilor
reciproce pana la concurenta celei mai mici dintre ele, operand
chiar si in situatia in care partile nu o invoca in mod expres.
     Intrucat modul de stingere a obligatiilor este prevazut de
lege, debitorul nu trebuie sa formuleze in actiunea creditorului o
cerere prin care sa invoce compensatia, fiind suficient ca aceasta
operatiune juridica sa fie invocata pe cale de aparare, in orice
stadiu al procesului.
     Constatand stingerea obligatiilor prin compensare,
instanta va constata executarea obligatiilor de plata, nu in
raport de data la care s-a invocat compensarea, ci de data la care
acestea au devenit scadente.
     (Decizia civila nr.180/R din 17 septembrie 
2004 a Curtii de Apel Pitesti).

         Prima instanta a admis in parte actiunea reclamantilor si a obligat
in solidar pe parati la plata despagubirilor civile, precum si sa ridice de la
domiciliul reclamantilor bunurile mentionate in procesele verbale incheiate la
15 si 16 februarie 2001, in caz contrar, fiind obligati la plata de daune
cominatorii de catre 100.000 lei/zi intarziere.
         In motivarea sentintei, s-a retinut ca reclamantii sunt proprietarii
imobilului din care, pe cale judecatoreasca, s-a dispus evacuarea paratilor,
precum si obligarea la plata sumelor de 32.291.974 lei despagubiri civile si
12.054.583 lei cheltuieli de judecata, sume inca nepredate.
         Pentru aceste sume, paratii, in aparare, au invocat intervenirea
compensarii cu o datorie pe care reclamantii o aveau, in urma obligarii lor la
plata catre reclamanti a valorii unor imbunatatiri aduse imobilului .
         Impotriva sentintei au declarat, in termen legal, apel paratii,
criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, in sensul ca instanta in mod
gresit nu a tinut cont de datoria reciproca a reclamantilor catre ei .
          In urma suplimentari probatoriului, prin decizia civila nr.966 din 2
octombrie 2003, Tribunalul Valcea a admis apelul si a schimbat in parte
sentinta, in sensul mentinerii obligarii paratilor numai la plata sumelor
reprezentand valoarea lipsei de folosinta pentru imobil pe perioada 1
noiembrie 2000-14 februarie 2001 reactualizata, valoarea gazelor naturale
reactualizata, diferente rezultate in urma reactualizarii debitului constatat prin:
decizia civila nr.2928/1999 a Tribunalului Valcea, prin decizia civila
nr.2217/2000, a aceleasi instante si prin sentinta civila nr.6812/1999 a
Judecatoriei Ramnicu Valcea .
         In termen legal, au declarat recurs, atat reclamantii, cat si paratii,
primii criticand-o pentru gresita aplicare a legii, atunci cand s-a dispus
compensarea legala a debitelor partilor, motiv incadrat in prevederile art.304
pct.6 Cod procedura civila, cu motivarea ca paratii nu au formulat o cerere
reconventionala in fata judecatoriei, prin care sa solicite compensarea legala a
debitelor.
         Celelalte critici au fost incadrate in prevederile art.304 pct.9 Cod
procedura civila, si vizeaza ignorarea autoritatii lucrului judecat cu referire la
gresita compensare a debitelor fata de decizia civila nr.663/R/14 martie 2001
a Curtii de Apel si respectiv in prevederile art.304 pct.10 Cod procedura
civila, in sensul ca instanta nu s-a pronuntat asupra probelor administrate.
         Paratii, la randul lor, au criticat decizia, doar in sensul gresitei
aplicari a dispozitiilor art.274 Cod procedura civila, intrucat desi a fost
schimbata hotararea, nu a fost diminuat cuantumul cheltuielilor si nu a
inlaturat integral obligatia de plata catre reclamanti.
         Curtea de Apel Pitesti, prin decizia civila nr.180/R din 17
septembrie 2004, a respins ca nefondat recursul reclamantilor si l-a admis pe
cel al paratilor, cu consecinta modificarii deciziei in sensul obligarii
reclamantilor la plata catre parati a sumei de 1.887.301 lei cheltuieli de
judecata in apel, dupa compensare.
         Pentru a hotari astfel, instanta de recurs a retinut ca, potrivit
art.1143-1145 Cod civil, compensarea debitelor este o forma de stingere a
datoriilor ce opereaza de la lege, chiar cand debitorii nu ar sti nimic despre
existenta acestora, compensarea urcand la momentul la care amandoua se
gasesc in fiinta, fiind exigibile.
         Intrucat modul de stingere a obligatiilor este prevazut de lege,
debitorul nu trebuie sa formuleze in actiunea creditorului o cerere prin care sa
invoce compensatia, fiind suficient ca aceasta operatiune juridica sa fie
invocata pe cale de aparare, in orice stadiu al procesului.
          Constatand stingerea obligatiilor prin compensare, instanta va
constata executarea obligatiilor de plata, nu in raport de data la care s-a
invocat compensarea, ci de data la care acestea au devenit scadente.
         S-a retinut ca, desi tribunalul nu a motivat neluarea in considerare
a exceptiei privind autoritatea lucrului judecat, se constata ca nu sunt intrunite
cerintele art.1201 Cod civil, spre a se putea retine ca fiind inoperanta
compensarea legala, intrucat obiectul celor doua judecati este distinct, la fel si
cauza juridica.
Hotararea tribunalului este gresita, doar sub aspectul compensarii in totalitate
a cheltuielilor de judecata, o asemenea compensare neputand opera decat in
limita celei mai mici cheltuieli, sens in care, potrivit art.312 si 274 Cod
procedura civila, recursul a fost admis, asa cum s-a aratat in considerentele
mai sus prezentate.