Actiune in raspunderea patrimoniala a salariatului, formulata in temeiul dispozitiilor art.270 (1) din Codul muncii. Data nasterii dreptului la actiune in ipoteza existentei unei decizii de imputare, emisa anterior intrarii in vigoare a Legii nr.53/2003

Actiune in raspunderea patrimoniala a salariatului, formulata in temeiul dispozitiilor art.270 (1) din Codul muncii. Data nasterii dreptului la actiune in ipoteza existentei unei decizii de imputare, emisa anterior intrarii in vigoare a Legii nr.53/2003
Curtea de Apel Iasi, dec. nr.26 din 22.01.2008
Prin sentinta civila nr.1685/19.09.2007, pronuntata de Tribunalul Iasi in dosarul nr.2798/99/2007, a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata si, in consecinta, a fost respinsa actiunea in raspundere patrimoniala formulata de reclamanta C.N.P.R.-D.R.P. Iasi in contradictoriu cu parata O.R.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca, prin actiunea introductiva, reclamanta C.N.P.R. S.A. - D.R.P. Iasi a solicitat obligarea paratei O.R. la plata sumei de 20.674,793 lei cu titlu de despagubiri, in temeiul dispozitiilor art.270 Codul muncii.
Potrivit dispozitiilor art.283 alin. 1 lit.c) C.muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator. Cat priveste data nasterii dreptului la actiune, instanta a retinut ca aceasta o reprezinta data la care angajatorul a luat cunostinta de prejudiciul cauzat de catre salariat.
S-a mai retinut de catre instanta ca, prin procesul verbal de control din 6 noiembrie 2002, inregistrat la unitate sub nr.32259/7 noiembrie 2002, comisia de control a stabilit ca paguba in suma totala de 838.200.000 lei produsa unitatii de catre B.N., in complicitate cu P.R. si A.I., putea fi evitata daca alti salariati, printre care si parata O.R., si-ar fi indeplinit in mod corespunzator propriile atributii de serviciu. Astfel instanta a retinut ca data nasterii dreptului la actiune al reclamantei este 7 noiembrie 2002, respectiv data la care conducerea unitatii D.R.P. Iasi a luat cunostinta de procesul verbal de control intocmit la data de 6 noiembrie 2002 si inregistrat sub nr.32259/7 noiembrie 2002.
In nici un caz nu se poate considera ca dreptul la actiune al reclamantei s-a nascut abia in momentul constatarii insolventei autorilor directi, respectiv 12 aprilie 2005, atat timp cat salariatii vinovati de nerespectarea indatoririlor de serviciu, fara incalcarea carora paguba ar fi putut fi evitata, altii decat autorii directi ai pagubei, au fost cunoscuti inca de la data intocmirii si inregistrarii procesului-verbal de control din noiembrie 2002. Astfel, reclamanta ar fi trebuit inca de la data luarii la cunostinta de procesul verbal de control din noiembrie 2002, sa-i actioneze in instanta atat pe autorii directi, cat si pe cei indirecti, iar in cazul in care nu ar fi putut sa-si recupereze paguba de la autorii directi, ar fi avut posibilitatea sa o recupereze de la autorii indirecti, care prin neglijenta lor in indeplinirea sarcinilor de serviciu au favorizat crearea prejudiciului.
In consecinta, instanta de fond a retinut ca momentul cand s-a nascut dreptul la actiune al reclamantei impotriva paratei este noiembrie 2002, cand aceasta a luat cunostinta atat de paguba ce i-a fost pricinuita, cat si de persoanele raspunzatoare de producerea ei atat direct, cat si indirect. Or, prezenta actiune a fost inregistrata pe rolul instantei la data de 29 mai 2007, fiind depasit astfel termenul de 3 ani prevazut de dispozitiile art.283 alin. 1 lit.c) C.muncii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta C.N.P.R. S.A. - Sucursala D.R.P. Iasi, prin reprezentantul legal, sustinand ca tribunalul a pronuntat hotararea cu aplicarea gresita a legii si fara a verifica temeiul de drept invocat in motivarea actiunii, si anume dispozitiile art.270 si urm. din Codul muncii si dispozitiile art.30 lit.e) din Legea nr.22/1969, ce constituie cadrul legislativ general si, respectiv, special cu privire la antrenarea raspunderii patrimoniale subsidiare a salariatilor.
A mai aratat reclamanta-recurenta ca, potrivit dispozitiilor art.30 lit.e) din Legea nr.22/1969, cei vinovati de nerespectarea indatoririlor de serviciu raspund, in limita valorii pagubei ramase neacoperite de autorul direct, daca fara incalcarea acestor indatoriri paguba ar fi putut fi evitata. Ca atare, sustine recurenta, raspunderea patrimoniala a paratei O.R. nu putea fi antrenata decat dupa constatarea insolvabilitatii autorilor directi ai prejudiciului, insolvabilitate confirmata de procesele verbale din 12.04.2005 incheiate de executorii judecatoresti cu ocazia incercarii de punere in executare a sentintei penale nr.3880/2004 pronuntata de Judecatoria Iasi.
Aceste acte, considera recurenta, marcheaza momentul nasterii dreptului la actiune a angajatorului privind raspunderea patrimoniala subsidiara a paratei - intimate, si nu asa cum a retinut instanta de fond, data luarii la cunostinta a continutului procesului-verbal de control din 07.11.2002 intrucat, pe de o parte, pe toata perioada derularii litigiului de munca dintre parti (07.02.2003 - 20.02.2007) s-a suspendat executarea deciziei de imputare nr.18/30.12.2002, iar pe de alta parte, in noul Cod al muncii intrat in vigoare la 1.03.2003 decizia de imputare nu mai este prevazuta ca titlu executoriu.
In drept s-au invocat dispozitiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate, probatoriul administrat in cauza si dispozitiile legale aplicabile, curtea de apel a constatat ca recursul este nefondat.
In mod corect Tribunalul Iasi a constatat ca fiind prescris dreptul material la actiunea in raspundere patrimoniala formulata de reclamanta in contradictoriu cu parata O.R. Astfel, conform dispozitiilor art.283 al. 1 lit.c) din Codul muncii "cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune (_) in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator".
Ceea ce trebuie determinat in speta este deci momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie pentru promovarea actiunii in raspundere patrimoniala formulata impotriva paratei O.R.
Chiar daca dispozitiile art.30 lit.e) din Legea nr.22/1969 prevad ca acest moment este cel al constatarii insolvabilitatii autorului direct al faptei cauzatoare de prejudiciu (numitii B.N si P.R.-M.), sustinerea recurentei potrivit careia data constatarii insolvabilitatii celor doi ar fi fost 12.04.2005 este eronata, intrucat, din continutul capitolului 5 al procesului-verbal din 6.11.2002 (inregistrat la D.R.P. Iasi sub nr.32259/07.11.2002) intitulat "Raspunderea materiala", rezulta fara echivoc ca "salariatii O.P. Iasi 1, O.J.P. Iasi, Control Ulterior, Grupa Operativa si Financiar - Contabilitate, prin felul defectuos in care si-au desfasurat activitatea nu au oprit la timp si au favorizat producerea fraudei, fapt pentru care urmeaza sa raspunda in subsidiar pentru totalul pagubei (_)". In privinta paratei O.R. (diriginte al O.P. Iasi 1), s-a retinut in acelasi proces-verbal, ca a contribuit la producerea pagubei prin nerespectarea atributiilor de serviciu si a instructiunilor de lucru, respectiv prin neverificarea tuturor celor 4 exemplare ale dispozitiilor de plata-borderou necesare in cazul mandatelor postale.
Ulterior, in aplicarea dispozitiilor art.103-105, 108 109 alin. 5 din Codul muncii anterior, dar si ale art.30 lit.e) din Legea nr.22/1969 a fost stabilita in concret raspunderea materiala subsidiara a paratei-intimate O.R., prin emiterea Deciziei de imputare nr.12/30.12.2002, pentru suma de 207.674.933 lei ( ROL). S-a retinut in cuprinsul deciziei ca s-a avut in vedere la intocmirea ei adresa Politiei mun. Iasi nr.405517/16.12.2002 (inregistrata sub nr.36352/16.12.2002 la D.R.P. Iasi), din care rezulta ca autorul direct al faptei, numita B.N, nu detine bunuri mobile si imobile, fiind insolvabila.
Ca atare, nu pot fi retinute sustinerile recurentei conform carora insolvabilitatea autorilor directi ar fi fost stabilita prin procesele-verbale de insolvabilitate nr.5/2005 si nr.72/2005, intocmite de executorii judecatoresti ulterior pronuntarii sentintei penale 3380/14.07.2003, definitiva prin decizia penala nr.363/06.04.2004. In fapt, procesele-verbale de insolvabilitate nr.5/2005 si nr.72/2005 nu au facut decat sa confirme ceea ce angajatorul cunostea fara echivoc sub acest aspect inca de la sfarsitul anului 2002.
Mai mult, intrucat legea speciala invocata de recurenta nu distinge in privinta modalitatii de constatare a insolvabilitatii, nu pot fi primite afirmatiile recurentei ca doar prin cele doua procese-verbale de executare intocmite de executorii judecatoresti s-a constatat imposibilitatea recuperarii prejudiciului de la autorii directi, stiut fiind ca unul din principiile interpretarii logice ale legii civile este ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga). Ori, insolvabilitatea fiind o stare de fapt, putea fi constatata prin orice mijloace de catre angajator, inclusiv prin intermediul organelor de politie.
Este adevarat ca, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod al muncii - la data de 01.03.2003 - raspunderea materiala a salariatilor a fost inlocuita cu raspunderea patrimoniala, pentru acest ultim tip de raspundere fiind prevazute dispozitii cu caracter de noutate fata de Codul muncii anterior. Curtea de apel apreciaza ca instanta de fond s-a pronuntat corect pe exceptia prescriptiei in temeiul dispozitiile art.283 lit.c) din Codul muncii (Legea nr.53/2003), desi momentul nasterii dreptului la actiune in raspundere patrimoniala nu este 6.11.2002, ci, prin prisma aplicarii si a prevederilor speciale ale art.30 lit.e) din Legea nr.22/1969, este data de 16.12.2002, data la care angajatorul a avut cunostinta despre insolvabilitatea autorilor directi. Nu este vorba in aceasta situatie despre o aplicare retroactiva a legii, ci de aplicarea termenului de prescriptie prevazut de legea noua; termenul de 3 ani este aplicabil si faptelor salariatilor ce se plaseaza in timp sub vechea reglementare, tocmai in virtutea legii noi, care a prevazut o forma de raspundere diferita .
Mai mult, chiar daca s-ar considera ca data nasterii dreptului la actiunea in raspundere patrimoniala este data intrarii in vigoare a Legii nr.53/2003, respectiv 01.03.2003, termenul legal pentru formularea acesteia se implinea la 01.03.2006.
Ori, avand in vedere data introducerii cererii de chemare in judecata, 29.05.2007, dreptul la actiune al reclamantei-recurente este prescris.
Nimic nu impiedica angajatorul, chiar in ipoteza in care exista decizia de imputare nr.12/30.12.2002, a carei executare fusese de altfel suspendata de Tribunalul Iasi la 11.02.2004, sa se indrepte impotriva paratei cu o actiune in raspundere patrimoniala vizand obligarea acesteia la plata sumei de 20.674,793 lei (RON), avand in vedere ca insolvabilitatea autorilor directi era stabilita din data de 16.12.2002 conform adresei Politiei Mun. Iasi nr.405.517, inregistrata la D.R.P. Iasi sub nr.36.352. Suspendarea executarii deciziei de imputare nu reprezinta o cauza de suspendare ori intrerupere a cursului prescriptiei actiunii in raspundere patrimoniala, ce viza stabilirea unei astfel de raspunderi in conditiile art.270 din Codul muncii nou.
Mai mult, chiar daca legislatia muncii nu a mai prevazut ca decizia de imputare reprezinta titlu executoriu, in speta, ea a fost emisa sub imperiul legii anterioare, astfel incat si-a pastrat toate caracteristicile acordate de actul normativ in vigoare la data emiterii, putand fi pusa in executare, in conditiile legii civile.
Fata de cele retinute si vazand ca, in raport de data introducerii actiunii (29.05.2007), dreptul reclamantei de a o formula era prescris, curtea de apel, in baza dispozitiilor art.312 (1) teza a II-a C.pr.civ. a respins ca nefondat recursul si a mentinut sentinta instantei de fond ca fiind legala si temeinica.