Legea nr.10/2001. Masuri reparatorii. Dovada intinderii dreptului. Restituire in natura (art.10 din Legea nr.10/2001; art.5 din O.U.G. nr.195/2005)

Legea nr.10/2001. Masuri reparatorii. Dovada intinderii dreptului. Restituire in natura (art.10 din Legea nr.10/2001; art.5 din O.U.G. nr.195/2005)
In cazul in care pe terenurile pe care s-au aflat constructii preluate in mod abuziv s-au edificat noi constructii autorizate, persoana indreptatita va obtine restituirea in natura a partii de teren ramasa libera, iar pentru suprafata ocupata de constructiile noi, cea afectata servitutilor legale si altor amenajari de utilitate publica ale localitatilor urbane si rurale, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent.
(Curtea de Apel Iasi, decizia civila nr.131/26.09.2007)

Prin sentinta civila 267 din 31.01.2007, Tribunalul Iasi admite actiunea reclamantei B.A.-P. in contradictoriu cu Primarul municipiului Iasi si a dispus anularea partiala a dispozitiei nr.2579 din 8.08.2006 emisa de Primar.
S-a dispus restituirea in natura catre reclamanta a suprafetei de teren de 3351,50 m.p. din Bd. C. nr.40-42 identificata conform planului de situatie - anexa 3 la raportul de expertiza extrajudiciara intocmit de expert R.P. ce face parte integranta din sentinta.
S-a dispus acordarea de masuri reparatorii - despagubiri conform titlului VII din Legea 247/2005 pentru imobilul - constructie demolata si teren in suprafata de 5436,5 m.p situat in Iasi, Bd. C. nr.40-42.
S-au mentinut dispozitiile art.3,5,7 si 8 ale dispozitiei 2579/8.08.2006 si s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca, prin contestatia promovata, contestatoarea a solicitat anularea dispozitiei 2579/08.08.2006 emisa de Primarul municipiului Iasi, si obligarea acestuia la restituirea in natura a suprafetei de 3351,5 m.p. teren situat in Iasi, Bd. C. nr.40-42 cu acordarea de despagubiri atat pentru suprafata de 5436,5 m.p., ce nu poate fi restituita in natura, cat si pentru constructia demolata.
A mai retinut prima instanta ca dispozitia contestata a fost emisa de Primarul Municipiului Iasi in baza notificarii nr.278/N/28.06.2001 - prin care notificatoarea a solicitat despagubiri banesti pentru imobilul situat in Iasi, str. C. nr.13-15, imobil compus din 12 camere si 16 dependinte precum si din suprafata de 8788 m.p.
Pe baza expertizei extrajudiciare efectuate de contestatoare si care a fost avuta in vedere si de Comisia municipala de aplicare a Legii 10/2001, prima instanta a retinut ca este intemeiata contestatia astfel promovata.
Asa fiind, in temeiul art.9 si 10 al. 1 din Legea 10/2001, instanta a admis actiunea si a dispus restituirea in natura a suprafetei totale de 3351,5 m.p., suprafata formata din diverse parcele pe care expertul le-a identificat ca spatii libere.
A motivat instanta de fond ca pot fi insusite propunerile de restituire in natura formulate de expert, intrucat mentiunile privind functionalitatea de spatii verzi, parcare, alei de acces, loc de joaca, nu sunt declarate ca fiind de utilitate publica asa cum prevede Legea nr.33/1994.
Ca declararea utilitatii publice se realizeaza in conditiile Legii nr.33/1994 in baza unor cercetari si conditionat de inscrierea lucrarii in planul urbanistic de amenajare a teritoriului de catre Consiliul Judetean, ceea ce in cauza nu s-a dovedit.
Ca atare instanta a admis contestatia si dispus restituirea in natura a suprafetei de 3351,50 m.p. teren situat in Iasi Bd. C. nr.40-42, pentru restul imobilului teren si constructii mentinand prevederile dispozitiei contestate.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel Primarul Municipiului Iasi, criticand-o ca fiind netemeinica si nelegala si solicitand schimbarea in tot a acesteia in sensul respingerii contestatiei.
A invocat apelantul ca prin dispozitia prezent contestata a fost solutionata notificarea prin care s-a solicitat restituirea in natura a suprafetei de 976,32 m.p. teren situat in Iasi, Bd. C. nr.13-15, in conditiile in care din nici un act depus la dosar nu a reiesit suprafata de teren detinuta in proprietate de antecesorii notificatori.
Ca in dovedirea intinderii aceleiasi suprafete, contestatoarea a efectuat o expertiza extrajudiciara ce a fost depusa in faza de solutionare administrativa a notificarii, expertul, la solicitarea persoanei notificatoare pronuntandu-se nu numai cu privire la intinderea dreptului pretins ca fiind de 8788 m.p. si la amplasamentul acestuia, dar si cu privire la identificarea suprafetelor de teren libere de constructii, aspect care potrivit dispozitiilor art.10.3 din normele metodologice, revenea in competenta entitatii detinatoare.
In acest sens, apelantul arata ca anterior solutionarii notificarii a procedat la identificarea cu exactitate a elementelor de sistematizare si a functiunilor urbanistice ce afecteaza terenul notificat, constatand existenta unor amenajari de utilitate publica in intelesul normelor metodologice ale Legii nr.10/2001, mai putin suprafata de 429,5 m.p. ocupata de garaje - suprafata ce a fost restituita in natura.
A mai aratat apelantul ca suprafetele identificate de expert ca fiind libere si posibil de restituit, sunt in fapt afectate de utilitati publice.
Astfel S.1 si S.3 sunt strabatute de aleea de acces, S.2 - sunt de fapt spatiile verzi dintre blocuri despartite de aleea de acces la blocul B.2, zona care asigura o functiune urbanistica strict necesara utilizarii constructiilor din zona, si de protectie stradala pentru traficul efectuat pe Bd. C.
Mai arata apelantul ca imposibilitatea restituirii in natura a suprafetelor indicate de expert se datoreaza si existentei unor amenajari tehnica utilitare, respectiv conductele de utilitati, insusi expertul identificand existenta conductei de gaz metan.
Referindu-se la celelalte suprafete propuse de expert a fi restituite, apelantul arata ca S.8 are de asemenea, destinatia de spatiu verde, ce protejeaza blocul B.2, S.4 are destinatia de parcare iar S.6 are destinatia de loc de joaca pentru copii, toate aceste suprafete fiind de utilitate publica, iar S.9 este amenajata ca parc verde in incinta Policlinicii cu plata. Mentioneaza apelantul ca destinatia suprafetelor a caror restituire a fost dispusa prin sentinta criticata, este de spatii verzi ce asigura buna functionare a constructiilor existente deja in perimetrul fostei proprietati, ceea ce face imposibila restituirea acestora, terenul notificat fiind afectat de amenajari de utilitate publica a localitatilor urbane si rurale, invocand in acest sens si dispozitiile pct.10.3 din H.G.nr.250/2007.
In sustinerea motivelor sale de apel, apelantul invoca practica si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie care, prin decizia civila 2689 din 20.06.2003, a retinut ca "in raport de art.11 din Legea nr.10/2001, se justifica acordarea de masuri reparatorii in echivalent, iar nu restituirea in natura a terenului neocupat de constructii, dar necesar bunei utilizari a acestora, pentru cai de acces spatii verzi si alte asemenea, ce constituie un tot inseparabil, astfel incat nu este posibil a se crea anumite portiuni libere".
In acelasi sens apelantul invoca si principiile de reabilitare a zonelor de locuit in conformitate cu Agenda Habitat de la Istambul -1996 care, in realizarea obiectivelor urbanistice, urmareste regenerarea urbana ce include existenta structurilor verzi in jurul cladirilor si crearea unui microclimat ecologic.
Se invoca in acest context si dispozitiile O.U.G. nr.195/2005 privind protectia mediului, care prin capitolul XII intitulat "Protectia asezarilor urbane", care instituie obligatii privind mentinerea spatiilor verzi, a parcurilor si perdelelor de protectie interzicand schimbarea destinatiei acestora.
Apelantul sustine ca in mod gresit instanta de fond a dispus restituirea in natura a acestor terenuri, temeiurile invocate fiind in contradictie cu cele ale Legii nr.10/2001 care reglementeaza imposibilitatea restituirii in natura a terenului respectiv, fiind in contradictie si cu O.U.G. nr.195/2005 si dreptul comunitar privind protectia mediului.
Sub aspect procedural apelantul critica sentinta instantei de fond, atat pentru faptul ca s-a intemeiat pe o expertiza extrajudiciara cat si pentru gresita interpretare si aplicare a Legii nr.33/1994 instanta retinand gresit ca amenajarile nu sunt de utilitate publica intrucat declararea acestora nu s-a facut in conformitate cu normele acestei legi (nr.33/1994).
Prin intampinarea depusa de catre reprezentantul contestatoarei, s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat si pastrarea sentintei primei instante.
A sustinut intimata ca in mod nelegal se invoca dispozitiile H.G. 250/2007 respectiv pct.10.3 intrucat aceste norme nu erau in vigoare la data notificarii si nici a pronuntarii hotararii judecatoresti de la fond, acestea neputand nici adauga la lege si nici sa o modifice.
Ca utilitatea publica nu poate fi stabilita decat printr-o lege asa cum prevede art.6 din Legea nr.33/1994 text care insa nu enumara spatiile verzi dintre blocuri ca fiind de utilitate publica.
Mai invoca intimata ca in mod gresit sustine apelantul ca locatarii blocurilor ar fi vitregiti de necesarul de spatiu verde, intrucat acestia nu au decat un drept de proprietate asupra apartamentelor, fara nici un alt drept asupra terenurilor invecinate care de altfel nu sunt grevate de nici o servitute legala.
In privinta constructiilor din zona, intimata sustine ca si aceste blocuri au fost construite abuziv - pe terenul sau, iar locuitorii lor au cel mult interese private, care nu reprezinta interesele comunitatii, ale municipalitatii sau ale locuitorilor municipiului Iasi.
Referindu-se la suprafata S.2, intimata sustine ca, desi aceasta este cale de acces la blocul B.2, ea nu este absolut necesara, existand si o alta cale de acces.
Si in privinta conductei de gaz metan, intimata sustine ca nici aceasta nu se incadreaza in lucrarile de utilitate publica asa cum sunt definite de lege si care se refera la conducte magistrale care deservesc orasul sau parti ale acestuia.
Nici suprafata identificata cu S.4 (parcare amenajata aferenta blocului B.2) si S.6 (loc de joaca) - nu exprima ideea de amenajari de utilitate publica, acele amenajari deservind interese private ce nu pot avea prioritate dreptului sau recunoscut in calitate de persoana indreptatita, al carei autor a fost deposedat fara nici un titlu.
Sustine astfel intimata ca apelantul, arogandu-si plenitudinea de competenta in stabilirea situatiilor care ii justifica refuzul restituirii in natura, nu face decat sa incalce art.1 din Primul Protocol la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Cat priveste invocarea de apelant a deciziei nr.2689/20.06.2003 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intimata sustine ca acea decizie nu este relevanta, situatiile nefiind similare intrucat terenul din respectiva decizie fusese expropriat si afectat constructiei de blocuri inainte de 1989, astfel incat destinatia acestuia fusese stabilita prin insusi decretul de expropriere si planul urbanistic aprobat, situatie reglementata de art.11 din Legea nr.10/2001, si care nu se aplica cazului sau, in care preluarea s-a facut fara titlu.
Referitor la O.U.G. nr.195/2005 si Carta Europeana privind Mediul si Sanatatea, intimata sustine ca nici o dezvoltare urbana nu se poate intemeia pe fapte ilicite ale administratiei sau pe refuzul de a repara consecintele unor fapte ilicite, obligatiile privind mediul stabilite in sarcina autoritatilor privind spatiile pe care statul le detine legal.
In apel probele au fost suplimentate cu o expertiza judiciara topometrica, fara a se mai depune insa alte inscrisuri sau acte doveditoare.
Apelul este fondat si urmeaza a fi admis pentru considerentele ce se vor expune in continuare.
Prin notificarea nr.277/28.06.2001 adresata Prefecturii Iasi, (paginile 53,54 dosar fond) notificatoarea B.A.-P. a solicitat acordarea de despagubiri banesti in valoare de 350.000 USD pentru imobilul compus din constructie cu 12 camere si 16 dependinte, precum si terenul in suprafata de 8788 m.p., situat in Iasi, Bd. C. nr.13-15, si care a apartinut antecesorului sau L.G.
Prin notificarea nr.278/28.06.2001 adresata Primariei Municipiului Iasi (filele 55-56 dosar fond), notificatoarea a solicitat restituirea in natura doar a suprafetei de 976,32 m.p. teren liber de constructii, pentru restul suprafetei de teren si pentru constructia demolata solicitand acordarea de despagubiri banesti.
Ignorand solicitarile facute prin notificare pe baza carora entitatea detinatoare s-a pronuntat prin dispozitia nr.2975/8.08.2005, instanta de fond in mod gresit a dispus anularea acesteia si restituirea in natura a unei suprafete de 3351,50 mp, obligand astfel paratul apelant la ceva ce nu i s-a cerut.
Potrivit dispozitiilor art.129 pct.6 C.pr.civ., judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
Prin prisma acestei dispozitii, curtea constata ca instanta de fond investita fiind cu analizarea legalitatii si temeiniciei dispozitiei nr.2975/8.08.2005 emisa de Primarul municipiului Iasi, trebuia sa analizeze acea dispozitie in raport de solicitarea notificatoarei si de inscrisurile doveditoare depuse de aceasta la dosar.
Or, analizand care au fost cererile notificatoarei, Curtea constata ca aceasta a solicitat expres restituirea in natura a doar 976,32 mp si nicidecum a unei suprafete nedefinite sau a celei de 3351,50 m.p cat a acordat instanta de fond.
Curtea constata ca procedand astfel instanta de fond nu s-a pronuntat asa cum prevede art.129 pct.6 C.pr.civ. doar asupra cererii formulate prin notificare si prin care s-a cerut restituirea in natura doar a suprafetei de 976,32 mp, instanta acordand astfel plus petita.
Faptul ca prin contestatia promovata impotriva dispozitiei 2975/8.08.2005 notificatoarea si-a modificat obiectul cererii facute prin notificare, echivaleaza cu o modificare a actiunii in propria cale de atac, ceea ce instanta trebuia sa respinga, limitandu-se la analizarea dispozitiei Primarului in raport de cererea facuta prin notificare si inscrisurile doveditoare existente la dosar.
Ca atare, acordand mai mult decat a cerut notificarea prin notificarile depuse (filele 53-54 si 55-56 dosar fond) instanta a pronuntat o hotarare nelegala.
Totodata Curtea constata ca si sub aspectul temeiniciei hotararii pronuntate, hotararea instantei de fond este lipsita de suport probator.
Sentinta civila nr.267/31.01.2007 a fost pronuntata exclusiv pe baza unei expertize extrajudiciare care nu expliciteaza in nici un mod si nu invoca nici un act din care sa rezulte care a fost intinderea initiala a imobilului ce se pretinde a fi fost preluat fara titlu de catre stat.
Din nici un act din dosarul administrativ si nici din dosarul instantei nu rezulta cum a fost determinata intinderea si amplasamentul suprafetei de 8788 m.p. situata in Iasi, Bd. C. nr.13-15.
Din unicul act doveditor al cumpararii de catre antecesorul notificatoarei L.G., al unui imobil situat in Iasi, Bd. C. nr.13-15, respectiv actul de vanzare nr.539/18 august 1906, nu rezulta nici intinderea terenului, nici vecinatatile si nici macar vreo dimensiune a laturilor care ar fi putut constitui un punct de plecare pentru stabilirea dimensiunilor sau a amplasamentului.
Aceste lipsuri nu au fost complinite nici in faza apelului, expertul ce a efectuat raportul judiciar identificand terenul fara a explicita cum a ajuns la concluziile trase si pe baza caror elemente a facut identificarea. Si in privinta stabilirii intinderii fostei proprietati de la adresa Bd. C. nr.13-15, expertul nu arata ce inscrisuri sau acte doveditoare a avut in vedere si din care a extras datele pe care le-a prelucrat, in contextul in care, ca act de proprietate retine acelasi act de vanzare ce a fost prezentat si instantei (filele 9 respectiv 140 dosar fond) si prin care nu se mentioneaza nimic nici cu privire la intindere, nici laturi sau dimensiuni ale acestora si nici macar vecinatati.
In atare situatie, Curtea constata ca daca intr-adevar contestatoarea a facut dovada ca antecesorul sau a detinut un imobil in Iasi, Bd. C. nr.13-15, imobil cumparat de la Societatea Creditului Funciar-Urban din Bucuresti, in privinta intinderii drepturilor pretinse aceasta nu a produs nici un fel de dovezi, pe baza carora sa fi fost stabilita intinderea acestui imobil la 8788 m.p.
Potrivit dispozitiilor art.221 din Legea nr.10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum si cele care atesta calitatea de mostenitori si, dupa caz, inscrisurile care descriu constructia demolata si orice alte inscrisuri necesare evaluarii pretentiilor de restituire decurgand din prezenta lege, pot fi depuse pana la solutionarea notificarii.
Totodata, art.222 din Legea nr.10/2001 mentioneaza ca, in absenta unor probe contrare, existenta si, dupa caz, intinderea dreptului de proprietate se prezuma a fi cea recunoscuta in actul normativ sau de autoritate prin care s-au dispus masura preluarii abuzive sau s-a pus in executare masura preluarii abuzive.
Alineatul 2 al aceluiasi articol mentioneaza ca in aplicarea prevederilor alineatului (1) si in absenta unor probe contrare, persoana individualizata in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus in executare masura preluarii abuzive este presupusa ca detine imobilul sub nume de proprietar.
Din analiza textelor sus-mentionate rezulta ca legiuitorul a inteles sa instituie o prezumtie legala privind calitatea de proprietar, pe baza actului de preluare, fara insa a institui aceeasi prezumtie si in privinta intinderii drepturilor pretinse, si aceasta cu atat mai putin in contextul in care din actul de preluare nu rezulta acest lucru.
Prin urmare, sarcina probei, conform dispozitiilor sus-citate, dar si a celor prevazute in dreptul comun 1169 C.civ. si art.129 al. 1 C.pr.civ., revine celui ce pretinde, notificatoarei intimate revenindu-i obligatia de a dovedi intinderea dreptului pretins de 8788 m.p. teren.
Contestatoarea intimata nu a produs insa nici un fel de dovezi care sa ii legitimeze pretentiile la intinderea de 8788 m.p. teren.
Nici adeverinta nr.2739/1011.1999 emisa de Arhivele Nationale Bucuresti (depusa la fila 77 dosar fond) nu atesta intinderea de 8788 m.p. pretinsi de notificatoarea intimata, inscrisul respectiv atestand doar dreptul de proprietate asupra imobilului construit din Bd. C. nr.13-15. Si foaia matricola nr.2 (impozitul pe cladiri, fila 24 dosar fond) nu dovedeste decat dreptul de proprietate si componenta constructiei ce a apartinut antecesorului acesteia L.G., acelasi fapt fiind atestat si prin certificatul nr.3162/26.02.1946 care mentioneaza expres si rechizitionarea acestuia de catre armata sovietica.
In consecinta, avand in vedere faptul ca notificatoarea nu a fost in masura sa faca nici o proba din care sa rezulte care a fost intinderea terenului aferent constructiei situate in Bd. C. nr.13-15, si care a apartinut antecesorului sau L.G., Curtea va inlatura raportul de expertiza efectuat in apel intrucat, acesta ca si cel extrajudiciar retinut de instanta de fond, nu are nici o baza legala de la care porneste, fiind intocmit exclusiv pe baza "discutiilor purtate cu partile prezente, studiul documentelor (nu se arata care ar fi acele documente) si a celor prezentate de parti" (fila 67 penultimul paragraf) fara a avea deci un fel de elemente tehnico-stiintifice pe care si-a intemeiat concluziile.
Asa fiind, Curtea, in lipsa oricaror dovezi cu privire la intinderea suprafetei de 8788 mp va constata ca notificatoarea nu si-a dovedit indreptatirea cu privire la restituirea in natura sau echivalent a acelei suprafete, critica apelantului facuta in acest sens fiind intemeiata.
Cum insa in propria contestatie nu i se poate face notificatoarei o situatie mai grea, curtea va admite apelul si va schimba in parte sentinta Tribunalului Iasi in sensul respingerii contestatiei si a mentinerii dispozitiei 2579/8.08.2006 emisa de Primarul municipiului Iasi.
Dar, chiar daca s-ar trece peste aspectul nedovedirii intinderii dreptului pretins Curtea constata ca intemeiate se dovedesc si criticile apelantului privind interpretarea gresita data de prima instanta dispozitiilor Legii nr.33/1994 si a modului in care s-a retinut ca amenajarile ca: spatii verzi, alei de acces, parcare, nu ar putea face parte din categoria amenajarilor de utilitate publica, dispunand restituirea in natura a acestora.
Potrivit dispozitiilor art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, in cazul in care pe terenurile pe care s-au aflat constructii preluate in mod abuziv s-au edificat noi constructii, autorizate, persoana indreptatita va obtine restituirea in natura a partii de teren ramasa libera, iar pentru suprafata ocupata de constructiile noi, cea afectata servitutilor legale si altor amenajari de utilitate publica ale localitatilor urbane si rurale, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent.
Alin.3 al aceluiasi articol mai prevede ca se restituie in natura terenurile pe care s-au ridicat constructii neautorizate in conditiile legii dupa data de 1.01.1990, precum si constructiile usoare sau demontabile.
Dispozitiile sus-citate au fost corect retinute si aplicate de entitatea detinatoare, care avand in vedere afectatiunea de utilitate publica a terenurilor identificate de notificare, a dispus restituirea in natura doar a suprafetei ocupate de constructii usoare - respectiv garaje.
Retine astfel Curtea ca si din aceasta perspectiva, expertizele efectuate in cauza, atat cea extrajudiciara cat si cea judiciara, au concluzionat prin incalcarea dispozitiilor sus-citate, iar instanta de fond in mod gresit si-a insusit propunerile si argumentatia facuta, pronuntand astfel o hotarare netemeinica.
Astfel, desi retine ca prin art.6 din Legea nr.33/1994 sunt enuntate care sunt lucrarile de utilitate publica, ulterior instanta concluzioneaza in mod gresit ca "intrucat suprafetele ce au fost identificate de expert ca fiind libere, au destinatiile de spatii verzi, loc de parcare, alee de acces secundara, loc de joaca" nu se regasesc in cele prevazute in art.6 din Legea nr.33/1994 pentru a fi incadrate in categoria de utilitate publica, locala sau nationala".
Instanta face astfel o grava confuzie intre lucrarile de utilitate publica si spatiile si afectatiunea terenurilor pretinse.
Gresita este si interpretarea data de instanta de fond faptului ca declararea utilitatii publice - pentru terenurile ocupate cu spatii verzi, alei acces, teren de joaca si parcari, nu s-ar fi facut conform dispozitiilor Legii nr.33/1994.
Instanta omite insa sa constate ca toate aceste afectatiuni si servituti urbane s-au constituit cu mult inainte de aparitia Legii nr.33/1994, lege ce nu se poate aplica retroactiv, fiind imposibil de conceput ca pentru toate elementele deja construite si amenajate in perioada 1945 - 1990 acestea sa fie repuse spre discutare si aprobare prin noi planuri urbanistice de amenajare a teritoriilor urbane.
In mod gresit prima instanta a respins apararile si motivatia entitatii detinatoare inserate in art.4 din dispozitia contestata si a apreciat ca atata timp cat suprafetele respective nu se regasesc in enumerarea prevazuta de art.6 din Legea nr.33/1994 - ele nu sunt de utilitate publica, ignorand in acest fel alte reglementari exprese prevazute in legislatia in vigoare.
Astfel, art.5 alin.1 din Legea nr.18/1991 prevede expres ca "apartin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public, piete, cai de comunicatii, retele stradale si parcuri publice _ terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte folosinte care potrivit legii sunt de domeniu public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public".
Or, cum altfel ar putea fi catalogate daca nu terenuri de utilitate publica, calea de acces, terenul de joaca pentru copii, spatiul verde dintre blocuri sau locul de parcare de pe reteaua stradala.
Din aceasta perspectiva, Curtea constata ca apararile intimatei privind faptul ca respectivele amenajari nu exprima ideea de utilitate publica, ci doar deservesc interesele private ale locuitorilor din blocurile respective, sunt nefondate si urmeaza a fi respinse.
Curtea retine astfel ca intr-o societate moderna in contextul actual in care politica de dezvoltare urbana, reprezinta o preocupare si pentru politica Uniunii Europene, care prin legislatia adoptata a stabilit Principiile directoare pentru o dezvoltare teritoriala durabila a Continentului european (CEMAT, Hanovra, septembrie 2000).
Au fost stabilite astfel reguli si principii de urbanism care impun o serie de restrictii oricaror persoane fizice sau juridice ce utilizeaza sub o forma sau alta spatiul urban, regulile de urbanism reglementand servitutile urbane stabilite in folosul cladirilor, si urmand amenajarea zonelor urbane sub aspectul circulatiei, salubritatii, esteticii urbane si protectiei mediului.
In acest context, Curtea retine ca Romania - prin O.U.G. nr.195/2005, data pentru implementarea aquis-ului comunitar - a prevazut principiile care guverneaza intreaga activitate de protectie a mediului si care traseaza directiile de reglementare a activitatilor economice in vederea atingerii obiectivelor dezvoltarii durabile si elementele care vizeaza interesul public.
A fost astfel stabilit prin art.5 din O.U.G. nr.195/2005 ca: "Statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu sanatos si echilibrat ecologic", pentru ca apoi, prin art.62 al aceluiasi act normativ, sa dispuna ca: "Detinatorii cu orice titlu de terenuri pe care se gasesc perdele sau aliniamente de protectie, spatiile verzi, parcurile, gardurile vii, sunt obligati sa le intretina pentru imbunatatirea capacitatii de regenerare a atmosferei, protectia fonica si eoliana".
Prin Capitolul XII al aceluiasi act normativ ce vizeaza protectia asezarilor umane , la art.70 s-a prevazut ca - pentru asigurarea unui mediu de viata sanatos - autoritatile administratiei publice locale, precum si, dupa caz, persoanele fizice si juridice au obligatia sa imbunatateasca microclimatul localitatilor, sa mentina si sa intretina dezvoltarea spatiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori si a perdelelor de protectie stradala si sa adopte masuri obligatorii pentru mentinerea si pastrarea acestora.
Pentru indeplinirea acestor obligatii, art.71 din ordonanta de urgenta mai sus amintita a prevazut expres ca schimbarea destinatiei terenurilor prevazute in planurile urbanistice ca spatii verzi amenajate este interzisa.
Rezulta din toate cele de mai sus, ca toate aceste reguli impuse cu privire la pastrarea integritatii mediului si mentinerea calitatii vietii, chiar daca in fapt reprezinta restrangeri si limitari ale dreptului de proprietate, ele sunt justificate pentru apararea interesului public si sunt in deplina concordanta cu legislatia europeana.
In consecinta, Curtea, avand in vedere atat dispozitiile art.10 pct.2 si 3 din Legea nr.10/2001 coroborat cu dispozitiile art.5 din Legea nr.18/1991, art.5, art.62 si art.70-71 din O.U.G. nr.195/2005 in temeiul dispozitiilor art.296 C.pr.civ. va admite apelul paratului Primarul Municipiului Iasi si va schimba in tot sentinta civila nr.267 din 31.01.2007 a Tribunalului Iasi, in sensul respingerii ca nefondate a contestatiei promovate de contestatoarea B.A.-P. impotriva dispozitiei nr.2579 din 8.08.2006 emisa de apelant, mentinand-o astfel ca legala si temeinica.